Reigienizare la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de trei zile, operaţiile de la Spitalul Universitar din Capitală au fost amânate. Este vorba însă strict de intervenţiile chirurgicale pentru pacienţii cronici şi nu de urgenţe. Amânarea operaţiilor programate a avut la bază procesul de igienizare prin care a trecut vechiul bloc operator al celui mai mare spital din Bucureşti.

Începând de joi, însă, activitatea a fost reluată complet, a declarat, pentru „Adevărul”, medicul Adriana Nica, managerul unităţii sanitare. 

„Au fost amânate operaţiile pentru pacienţii cronici. Pentru pacienţii care au necesitat intervenţie acută bineînţeles că s-a alocat spaţiu în sălile de pe etaje, s-au operat toţi pacienţii şi clar nu au fost niciun fel de probleme pe fiecare gardă de chirurgie. Evident că acolo unde s-a schimbat linoleumul din blocul operator vechi nu cel nou, nu s-a intervenit şi nu s-a făcut nicio intervenţie chirurgicală din motivele pe care le cunoaştem cu toţii: nu riscăm viaţa nimănui. S-a reluat de astăzi (joi, n.red.) activitatea. După ce s-a făcut curăţenie conform procedurilor date de cei de la Departamentul de prevenţie şi control al spitalului, s-au luat două rânduri de probe care au ieşit negative după care s-a început activitatea chirurgicală şi reprogramăm pacienţii cronici”, a explicat şefa Spitalului Universitar. 

Potrivit unui medic din spital, în cele trei zile de igienizare, activitatea unora dintre secţii a fost comasată cu activitatea altor secţii din unitatea medicală, pentru a se putea face operaţiile considerate urgenţe, astfel încât viaţa pacienţilor acuţi să nu fie pusă în pericol. „Noi am operat urgenţe în tot acest timp. Practic, am avut activitate restrânsă timp de trei zile. O dată la ceva timp, trecem printr-un astfel de proces de igienizare”, a completat medicul chirurg.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani