Rafila: Revendicările sindicaliştilor din Sănătate sunt îndreptăţite, dar pot fi rezolvate etapizat

0
0
Publicat:

  Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că revendicările sindicaliştilor din sistemul sanitar sunt îndreptăţite, dar pot fi rezolvate etapizat, unele pe termen scurt, cele legate de contractul colectiv de muncă, tichetele de masă şi de vacanţă, angajările din sistem, iar cele privind creşterile salariale, într-un timp rezonabil şi în baza unor discuţii şi cu alte ministere, cum ar fi cel al Finanţelor.

Rafila a fost întrebat, joi seară, într-o emisiune la B1 TV, cum vede „ameninţările” cu greva generală din partea sindicaliştilor din Sănătate, potrivit Agerpres. 

„Nu ştiu dacă e vorba de ameninţări, până la urmă, dreptul oricărei organizaţii sindicale este să apere drepturile membrilor săi. Eu am avut ieri o întâlnire destul de consistentă cu Federaţia sindicală Sanitas, este cea mai reprezentativă din domeniul sanitar, şi am discutat toate aceste aspecte. Asupra câtorva am căzut de acord relativ rapid, şi mă refer aici la ocuparea posturilor din sistemul de sănătate, urmare a acestei ordonanţe care interzice angajările în sectorul public. Noi, deja, după întâlnirea respectivă, am trimis o solicitare Direcţiilor de Sănătate Publică, să centralizeze tot necesarul de posturi din fiecare judeţ, iar luni vom avea situaţia centralizată şi imediat vom iniţia un memorandum care să permită ocuparea acestor posturi, inclusiv pentru concursurile care fuseseră începute şi nu au putut fi finalizate”, a explicat ministrul.

În context, el a evidenţiat câteva dintre revendicările sindicaliştilor din Sănătate.

„Ne referim aici la rezolvarea actualizării tichetelor de masă şi plata tichetelor de vacanţă, pe de-o parte, iar, în proiectul de lege pe care l-am lucrat împreună cu reprezentanţi ai sindicatelor, apropo de gărzi, în noul proiect de lege al salarizării, gărzile vor fi plătite la salariile actuale, nu la salariile din 2018”, a afirmat Rafila.

Totodată, ministrul Sănătăţii a anunţat că noul contract de muncă va fi semnat, după ce a fost finalizat.

„Am avut luni de zile întâlniri periodice cu toate federaţiile sindicale din Sănătate, contractul colectiv de muncă este finalizat, singurul lucru pe care-l mai aşteptăm este o ordonanţă de urgenţă care să precizeze numărul de zile de concediu pentru personalul medical şi, în acel moment, practic, acest contract colectiv de muncă poate fi semnat”, a precizat Rafila.

Acesta a subliniat că tot ceea ce a ţinut de Ministerul Sănătăţii în privinţa drepturilor personalului medical a fost realizat împreună cu sindicatele.

„Am informat şi Guvernul asupra acestor aspecte. Sigur, sunt şi lucruri care înseamnă un efort bugetar consistent şi acolo va fi o decizie la nivelul întregului Guvern. Rămâne de văzut cum se vor soluţiona, însă, cum spuneam mai devreme, noi avem toată disponibilitatea şi nu numai disponibilitatea, avem şi soluţii pentru unele dintre solicitările sindicatelor care ţin de Ministerul Sănătăţii”, a spus Rafila.

El a fost întrebat şi de unde ar putea fi luaţi banii pentru creşterile salariale cerute de sindicalişti.

„Asta e o problemă generală în momentul de faţă, discutăm de o situaţie de criză economică. Noi am avut o propunere către dânşii, sigur, o vor examina, să facem un pachet de probleme care se pot soluţiona într-un timp scurt şi altele care se pot soluţiona într-un timp mai lung, ţinând cont de situaţia economică generală de care România nu poate să se detaşeze altfel decât alte ţări din UE. (...) Inflaţia, pe de-o parte, şi problemele generate de războiul din Ucraina, şi după pandemia de COVID 19, sunt clar elemente care trebuie să fie luate de toată lumea în considerare. Sunt îndreptăţite, dar trebuie să avem un calendar care să fie aplicabil pentru aceste revendicări. Asta este soluţia corectă, să le rezolvăm etapizat, unele care se pot rezolva într-un timp scurt, vă spuneam de contractul colectiv de muncă, despre tichetele de masă, tichetele de vacanţă, angajările din sistemul sanitar. Şi pentru celelalte revendicări să existe o discuţie sinceră, deschisă, dar, sigur, nu numai cu Ministerul Sănătăţii, ci şi cu ceilalţi membri ai Guvernului cu responsabilităţi în acest domeniu, Ministerul Finanţelor, în primul rând, încât ele să poată să fie soluţionate într-un timp rezonabil”, a spus Rafila.

Ministrul s-a declarat convins că, odată cu instalarea noului Guvern, discuţiile cu sindicatele din Sănătate pot fi continuate în vederea găsirii unor soluţii.   

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală