Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române: Despre populism și progresism și dereglementarea firescului în spațiul public

0
Publicat:

Lipsa de scrupule, minciuna lingușitoare, promisiunea fals eliberatoare sunt chipurile de sub măștilepopulismului și progresismului consideră Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.

Vasile Bănescu. Foto: Arhiva Adevărul

Într-o postare pe o rețea de socializare, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), vorbește despre două tare ale societății actuale: populismul și progresismul.

Două chipuri slute ale conflictului cu realitatea socială, două tratamente greșite pentru un diagnostic cu grijă ignorat, două căi total înfundate: una în neputința și grotescul „regelui gol”, cealaltă în superstiția progresului și utopie. Boli politice mascate, adevăruri trunchiate, minciuni bine camuflate”, spune oficialul BOR.

În viziunea sa populismul se ivește și crește în spațiul social sufocat de marasm și corupție: Populismul - care mizează pe iubirea năprasnică de popor (deși e greu să iubești real masele, chiar dacă o declari pasional la megafon) - se ivește și crește în spațiul social sufocat de marasm și corupție, exasperat de promisiuni deșarte, măcinat de resentiment față de politicul atotdezamăgitor. Pe aceste valuri de nemulțumire perfect justificată se lansează, oricât de ridicol și chinuit, „surferii” populiști care le „călăresc” inevitabil un scurt, dar dramatic răstimp”.

De asemenea, cealaltă boală politică mascată este progresismul care nu este altceva decât un „sfidător adversar al valorilor și instituțiilor sociale non-negociabile validate de istorie (exemplu actual - familia naturală fondată pe căsătoria cu sens), insolent cu virtutea de orice fel, aberant revoluționar în sfera ordinii morale, detestabil prin schimbări care nu rezolvă, ci dizolvă - ajunge, prin exces și amoralism, să dereglementeze firescul în spațiul public sau să instituționalizeze constructe ideologice, să contrarieze bunul-simț, să irite atașamentele naturale și să tulbure ceea ce e adânc în oameni. Jucându-se cu focul utopiei”.

Despre ambele curente politice, Vasile Bănescu spune că „ resping dialogul, neposedând vreodată cultura lui, ambele induc în eroare, impasibile la adevăr, ambele promit marea cu sare cu tot, neoferind concret nimic, ambele urăsc libertatea reală, ochii deschiși și mintea trează. Transformând adevărul în orice vor oamenii să audă, să vadă, să posede”.

Lipsa de scrupule, minciuna lingușitoare, promisiunea fals eliberatoare sunt chipurile de sub măștile lor, arată purtătorul de cuvânt al BOR în încheierea postării sale.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa