Propunerea privind descurajarea consumului de droguri prin introducerea unor sancțiuni progresive, adoptată tacit în Senat

0
Publicat:

O propunere legislativă a S.O.S. România care vizează reducerea consumului de droguri în rândul tinerilor prin aplicarea unor sancțiuni progresive și măsuri obligatorii a fost aprobată, luni, tacit de Senat.

Propunerea a fost adoptată tacit în Senat Foto: Pixabay

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a condus ședința de luni, 30 iunie, a plenului, a prezentat nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere și vot s-a împlinit pe 27 iunie.

Prin această propunere legislativă se urmărește descurajarea consumului de droguri prin introducerea unor sancțiuni progresive, astfel:

(1) Prima abatere - Consumatorul va fi obligat să participe la un program de consiliere și dezintoxicare pe o perioadă de minimum 3 luni. În caz de refuz, acesta va fi sancționat cu amendă penală de 1.000 de lei.

(2) A doua abatere - Consumatorul va fi sancționat cu amendă penală de 2.000 de lei și va fi obligat să urmeze un program de consiliere și dezintoxicare timp de 6 luni.

(3) A treia abatere - Consumatorul va fi sancționat cu amendă penală de 3.000 de lei și va fi obligat să urmeze un program de consiliere și dezintoxicare timp de 12 luni.

(4) A patra abatere - Consumatorul va fi condamnat la 1 lună de închisoare cu executare și va fi obligat să urmeze un program de consiliere și dezintoxicare timp de 6 luni post-detenție.

(5) A cincea abatere -Consumatorul va fi condamnat la 2 luni de închisoare cu executare și va fi obligat să urmeze un program de consiliere și dezintoxicare timp de 6 luni post-detenție.

(6) Pentru fiecare abatere ulterioară, pedeapsa cu închisoarea crește progresiv cu 1 lună, până la un maxim de 1 an de închisoare cu executare și va fi supus unui program de monitorizare electronică timp de 12 luni post-detenție.

Modelul propus de sancțiuni este inspirat din legislația unor state care au reușit să reducă semnificativ consumul de droguri. Prin creșterea graduală a amenzilor și pedepselor privative de libertate, consumatorii sunt motivați să renunțe la acest obicei înainte de a ajunge în situații critice. În același timp, sancțiunile pemit o intervenție etapizată, evitând aplicarea unor pedepse disproporționate din prima abatere”, se arată în expunerea de motive, potrivit Agerpres.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim