Drog periculos capturat în Craiova. Cu doi ani în urmă s-a descoperit un produs asemănător, cu potențial letal, în Elveția

0
0
Publicat:

Doi craioveni au fost arestați miercuri într-o acțiunea a DIICOT, fiind acuzați că au procurat, deținut, intermediat și vândut droguri de mare risc în municipiul Craiova. Droguri asemănătoare au fost capturate în Elveția, specialiștii avertizând asupra potențialului letal.

Drogurile erau vândute cu 50 lei/comprimat Sursa FOTO: IPJ Dolj
Drogurile erau vândute cu 50 lei/comprimat Sursa FOTO: IPJ Dolj

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a două persoane (un bărbat și o femeie), de 22 și 28 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, au transmis autoritățile.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada ianuarie - iunie 2025, la diferite intervale de timp, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut, intermediat și vândut, în municipiul Craiova, ecstasy (drog de mare risc), cu 50 de lei pentru un comprimat.

De asemenea, la data de 3 iunie 2025, persoanele cercetate au fost depistate în flagrant delict, în timp ce ar fi comercializat 25 de comprimate ecstasy, pentru 1.000 de lei”, se menționează într-un comunicat transmis de IPJ Dolj. 

Traficanții au fost prinși în timp ce comercializau 25 comprimate FOTO: IPJ Dolj
Traficanții au fost prinși în timp ce comercializau 25 comprimate FOTO: IPJ Dolj

În cursul urmăririi penale și alte doze descoperite de către anchetatori, din drogul de mare risc, au fost indisponibilizate. Cei doi traficanți au fost reținuți marți iar astăzi au fost arestați preventiv ca urmare a deciziei Tribunalului Dolj. 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai menționează polițiștii.

„Poate determina moartea prin supradozaj”

Comprimate asemănătoare au fost descoperite, cu doi ani în urmă, la Basel, în Elveția. Doza capturată atunci avea potențial letal determinat de concentrația foarte mare de substanță activă, atrage atenția expertul anti-drog Cătălin Țone. 

Forme atractive și logo-uri care-i ajută pe traficanți să comunice ușor FOTO: IPJ Dolj
Forme atractive și logo-uri care-i ajută pe traficanți să comunice ușor FOTO: IPJ Dolj

Peste 1,5 mg MDMA/ kg greutate corporală pentru bărbați și 1,3 mg/kg greutate corporală pentru femei este prea mult (ex. femeie 60 kg x 1,3 = max. 78 mg MDMA), atrage atenția expertul. „Poate determina moartea prin supradozaj”, spune Țone, precizând că doza capturată în iulie 2023 în Elveția cântărea 196 mg. 

Drogurile care ajung în România sunt prezentate în forme din ce în ce mai atractive, cu logo-uri care să permită inclusiv o comunicare facilă, pentru a nu da de bănuit autorităților, între cei care le tranzacționează și între aceștia și clienți. Cele destinate publicului foarte tânăr imită jeleurile sau sunt comercializate sub forma unor personaje îndrăgite. 

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite