Proiect pentru reglementarea mai strictă a videochat-ului. Noi reguli şi pedepse pentru nerespectarea lor

0
Publicat:

În contextul în care inclusiv minori sunt folosiţi în astfel de activităţi, care, altfel, sunt legale în România, deputatul PSD Iulian-Alexandru Badea a depus la Senat un proiect de lege care precede reguli mai stricte în ceea ce priveşte videochat-ul, cu scopul declarat de preveni şi combate pornografia.

Videochat-ul ar putea fi reglementat mai sever. Foto arhivă

Una dintre propunerile deputatului este ca racolarea persoanelor minore şi a celor majore lipsite de discernământ pentru materiale de tip videochat să se pedepsească cu închisoare, potrivit Digi24.

Pedepse dure pentru folosirea minorilor

„Racolarea, determinarea sau folosirea unei persoane minore la comiterea unor acte cu caracter obscen, în scopul producerii de materiale pornografice prin videochat, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 10 ani. Racolarea, determinarea sau folosirea unei persoane majore lipsite de discernământ la comiterea unor acte cu caracter obscen, în scopul producerii de materiale pornografice de videochat, se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 7 ani”, se precizează în inițiativa legislativă.

Proiectul de lege prevede şi alte acţiuni legate de activitatea de videochat care să fie sancţionate: „a) permiterea accesului minorilor în spaţiile destinate realizării activităţii pornografice de videochat; b) amenajarea de spaţii destinate realizării sau promovării activităţii pornografice de videochat la o distanță mai mică de 1.000 m faţă de şcoli şi de internate, precum şi de lăcaşuri de cult: c) iniţierea, organizarea, finanţarea ori desfăşurarea unor manifestări sau programe ori spectacole cu caracter erotic, cu scopul de a promova în rândul tinerilor activităţile pornografice de videochat: d) nerespectarea dispoziţiilor articolului 4 referitoare la obligaţia de parolare a site-urilor care desfăşoară şi promovează activităţi pornografice de videochat şi de impunere a unei taxe pentru accesul la aceste site-uri, precum şi a restricţiei pentru minori. e) nerespectarea prevederilor articolului privind publicitatea localurilor şi site-urilor pornografice de videochat”.

Distanţă de minimum 1.000 de metri de şcoli şi biserici

De asemenea, proiectul conţine şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească studiourile de videochat, atât în ceea ce priveşte distanţa faţă de şcoli şi biserici, cât şi în ceea ce priveşte spaţiul alocat fiecărui model: „a) să aibă o suprafaţă de minimum 20 mp pentru fiecare model în parte; b) să aibă pază asigurată; c) să deţină aviz ISU; d) să nu folosească o reclamă stradală şi să nu afişeze materiale cu caracter publicitar cu privire serviciile pornografice de videochat; e) să fie amplasate la o distanţă mai mare de 1.000 m faţă de şcoli, de intemate sau de lacaşuri de cult. f) desfăşurarea acestor activităţi se va realiza în spaţii inaccesibile privirilor din exterior”.

Site-urile de videochat  „parolate” şi toate încasările declarate

Persoanele care realizează site-uri care desfăşoară şi promovează activităţi pornografice de videochat sunt obligate să le paroleze, iar accesul la acestea va fi permis numai după ce a fost plătită o taxă pe minut de utilizare, care trebuie declarată la organele fiscale. Şi numărul accesărilor siteului respectiv trebuie declarat, de asemenea, pentru a putea fi supus obligaţiilor fiscale prevăzute de lege.

„Potrivit studiilor realizate de Asociaţia Psihologilor din România, tinerii care au practicat activităţile de videochat ajung să sufere de dispoziţie depresivă, anxietate, insomnii, simptome psihotice, care pot genera boli grave sau chiar suicid”, a scris deputatul  Iulian-Alexandru Badea în expunerea de motive a propunerii legislative.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele