Profesorii ies în stradă. Cer drepturi salariale nediscriminatorii pentru personalul nedidactic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a anunțat că susține protestul Sindicatul Învățământului Preuniversitar ”Prof. I. Neacșu” Buzău care va avea loc mâine, în fața Prefecturii Buzău. Sunt anunțați 300 de participanți.

Profesori în fața Palatului Victoria din București Foto: Arhivă

Acțiunea de protest vine ca urmare a nemulțumirilor personalului nedidactic care nu primește sporul pentru condiții de muncă, deși alți angajați la stat cu funcții similare, din alte sectoare îl primesc, se arată într-un comunicat al Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, FSLI.

”Condamnăm pe această cale discriminarea uriașă pe care o fac guvernanții, deși acest beneficiu este prevăzut de Legea 153/2017 care reglementează salarizarea în sectorul bugetar, precum și de H.G. nr.569/2017 care aprobă Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, precum și condițiile de acordare a acestuia în sectorul bugetar”, se mai arată în comunicatul FSLI.

Acordarea acestui spor pentru condiții de muncă, mai spun sindicaliștii, ar aduce sume mici în buzunarele personalului nedidactic care și așa au salarii mici.

"Neacordarea sporului pentru condiții de muncă reprezintă o nouă abatere a Guvernului României de la ceea ce înseamnă respectarea legilor în vigoare! Acesta este un gest de condamnat care provoacă o mare nedreptate colegilor noștri din sistemul de învățământ, ținând cont de faptul că în alte arii profesionale el este plătit. Întreg personalul din educație este solidar cu aceste acțiuni de protest și garantăm că vor avea loc astfel de mișcări de stradă în toată țara, inclusiv în București. Efortul bugetar este nesemnificativ, dacă ne gândim la veniturile extrem de mici pe care le au colegii noștri. În această perioadă critică din punct de vedere financiar pentru familiile angajaților din educație, consider că membrii Executivului ar trebui să găsească soluții prin care să sprijine acești oameni, nu să-i conducă spre sărăcie extremă, excluziune socială și discriminare", a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.

Aceeași federației sindicală atrăgea atenția la finalul lunii noiembrie, în momentul în care Guvernul a anunțat o eventuală creștere cu 10% a salariilor profesorilor de la 1 ianuarie 2023, că nu s-au plătit nici măcar toate drepturile salariale conform legii salarizării din 2017. 

Dealtfel, au mai spus profesorii, din 2017 încoace starea educației din România a bătut pasul pe loc. Vârsta medie a cadrelor didactice din sistem a tot crescut, numărul profesorilor fără studii de specialitate care predau la catedră depășește 4.000 - situație unică în UE - iar Executivele care s-au succedat nu au plătit banii cuveniți prin lege profesorilor. 

Reprezentanții sindicatelor din Educație au mai spus atunci că vor ieși în stradă dacă situația nu se poate schimba altfel.  

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial