Primele 9 milioane de teste rapide pe bază de salivă vor ajunge în şcoli în perioada 21-25 noiembrie. Elevii,testaţi de două ori pe săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă, joi seară, că primele 9 milioane de teste rapide pe bază de salivă vor ajunge în şcoli în perioada 21 – 25 noiembrie. În total, autorităţile au acorduri cadru pentru cumpărarea a 70 de milioane de teste necesare până la finalul anului şcolar. Elevii şi angajaţii vor fi testaţi de două ori pe săptămână.

Sorin Cîmpeanu a vorbit, joi seară, la Digi 24, despre testele rapide pe bază de salivă care vor ajunge în şcoli: ”Am primit asigurări că sunt în curs de finalizare a achiziţiei. Sunt acele termene legale pentru depunerea scrisorilor de garanţie”.  

Ministrul a precizat că a fost făcută achiziţia pe trei loturi, dintre care primul lot avea ca şi cerere disponibilitate în 1-5 zile.  

”Testele pe bază de salivă vor fi disponibile începând cu săptămâna 21- 25 noiembrie în toate şcolile”, a declarat ministrul.  

”Avem nevoie de o procedură pentru a ne putea organiza. Solicit sprijinul autorităţilor sanitare pentru administrarea acestor teste. Ministerul Educaţiei va face tot posibilul să sprijinim, dar nu intră în competenţa Ministerului Educaţiei. Sunt convins că va fi nevoie de un instructaj. Va trebui definită cadenţa, locaţia, iar la Ministerul Educaţiei nu avem competenţa să stabilim cum se vor administra aceste teste”, a mai afirmat ministrul Educaţiei.  

Acesta a precizat că DSU a făcut calcul pentru o frecvenţă de două ori pe săptămână.  

Ministrul a precizat că în primă fază vor fi distribuite 9 milioane de teste, necesare pentru o săptămână, iar acordurile cadru au fost încheiate pentru 70 de milioane de teste, necesare pentru 11 săptămâni de şcoală până la finalul anului.  

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut