Iohannis anunţă că vacanţa elevilor nu va fi prelungită. Prezenţa fizică, permisă în funcţie de rata de vaccinare a personalului didactic
0Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi seară, că vacanţa elevilor nu va fi prelungită, iar cursurile se vor relua fizic, acolo unde acest lucru va fi posibil. Şeful statului anunţă, însă, că va fi introdus un nou criteriu - rata de vaccinare în unitate. "Însă, subliniez încă din această seară, vaccinarea este singura şansă pentru a depăşi această pandemie", arată Iohannis.
”La sfârşitul acestei săptămâni, vacanţa nu va fi prelungită şi, începând de luni, acolo unde condiţiile sanitare şi epidemiologice o permit, elevii se vor putea întoarce fizic la şcoală", a anunţat, joi seară, preşedintele Klaus Iohannis.
El a precizat că acest lucru este valabil pentru grădiniţe şi şcoli, deci pentru sistemul preuniversitar.
"Însă va fi introdusă o nouă condiţie pentru ca şcolile să poată funcţiona cu prezenţă fizică şi anume gradul de vaccinare al personalului şcolii”, a adăugat şeful statului.
Potrivit lui Iohannis, "experţii, specialiştii din cele două ministere, din INSP vor discuta şi mâine se va emite ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii, care detaliază foarte clar aceste chestiuni".
"Însă, subliniez încă din această seară, vaccinarea este singura şansă pentru a depăşi această pandemie. Putem să ne uităm în jur, vedem că în Vestul Europei avem iarăşi o creştere a pandemiei şi concluzia este una tristă şi simplă: pandemia nu s-a încheiat. Însă noi avem soluţia. Ea se numeşte vaccinare", a conchis Iohannis.