Primăria Sectorului 2 al Capitalei, alături de cele ale oraşelor Cluj -Napoca şi Suceava, selectate în Misiunea „100 de oraşe inteligente şi neutre climatic până în 2030”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhiva

Primăria Sectorului 2 din Bucureşti, alături de Primăria municipiul Cluj-Napoca şi Primăria municipiului Suceava au fost selectate în Misiunea „100 de oraşe inteligente şi neutre climatic până în 2030”, iniţiativă a Comisiei Europene demarată în cadrul Programului Orizont Europa, a anuntat, joi, edilul sectorului 2 Radu Mihaiu.

„Misiunea are alocate 360 milioane de euro pentru a facilita schimbul de exprienţă între oraşele selectate şi să le promoveze ca centre de experimentare şi inovare care vor inspira toate oraşele europene în demersul de a deveni neutre climatic până în 2030, potrivit primarului Sectorului 2 al Capitalei Radu Mihaiu.

Asta înseamnă că Sectorul 2 al Capitalei va deveni neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2030, conform news.ro. 

„Vom avea un sector verde, vom respira un aer mai curat şi mai puţin poluat. În asta se traduce vestea pe care am primit-o astăzi de la Comisia Europeană, prin care Sectorul 2 se angajează pe termen lung să facă investiţii durabile pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.  Primii paşi către această tranziţie verde i-am făcut deja. Primăria Sectorului 2 are, anul acesta, cea mai mare sumă investită în reabilitare termică din Bucureşti”, a declarat primarul Radu Mihaiu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”