Prima autostradă din România, construită la dorința lui Ceaușescu. În cât timp a fost gata și care era viteza maximă de deplasare

0
Publicat:

Autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, a fost finalizată în doar cinci ani, între 1967 şi 1972, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Astăzi se împlinesc 56 de ani de la începerea lucrărilor de construire.

A1, prima autostradă construită în România FOTO Shutterstock

În 1964, Nicolae Ceauşescu solicita Direcţiei Generale a Drumurilor găsirea unei soluţii de fluidizare a traficului, dar şi mărirea vitezei de deplasare pe DN7, între Piteşti şi Bucureşti. Studiul tehnico-economic realizat în 1966 arăta că se impunea construcţia unui nou drum între Bucureşti şi Piteşti, oricare altă soluţie prelungind călătoria cu 25 de km. Deşi Daciile din anii ’70 nu puteau să ajungă la viteze mari, Ceauşescu a dorit ca autostrada Bucureşti-Piteşti să poată face faţă unor viteze de bază foarte mari pentru acea perioadă, de 140 km/h.

Lucrările la autostrada Bucureşti-Piteşti au fost finalizate în 1972, drumul având o lungime de 96 de kilometri şi patru benzi de circulaţie. Interesant este şi faptul că, pentru realizarea A1, s-au folosit nu mai puţin de 445.000 de tone de asfalt.

Nu putea fi lărgit drumul existent

Conform studiului IPTANA, „în primele luni ale anului 1966 a fost finalizat şi studiul de circulaţie pentru direcţia de trafic Bucureşti – Piteşti, solicitat de Direcţia Generală a Drumurilor, în urma constatărilor făcute în anii 1964 – 1965 de către Nicolae Ceauşescu, privind blocarea circulaţiei şi scăderea vitezei de deplasare a autovehiculelor pe unele tronsoane ale Drumului Naţional nr. 7, între Bucureşti şi Piteşti, relatează universulargesean.ro.

Studiile efectuate pentru stabilirea posibilităţilor de sporire a capacităţii acestui drum au demonstrat, însă, că această problemă nu poate fi rezolvată prin lărgirea drumului existent, din cauza condiţiilor de traversare a localităţilor şi a volumului mare de demolări.

Să nu traverseze nicio localitate

În această situație s-a trecut la proiectarea „Noului drum naţional Bucureşti-Piteşti”, care, în urma propunerii proiectanţilor din IPTANA, a fost conceput cu toate caracteristicile şi rezolvările necesare pentru o Autostradă.

Conform documentelor întocmite de specialiștii de la IPTANA, „traseul noii artere rutiere a fost stabilit de către proiectanţi astfel încât acesta să se situeze pe direcţia cea mai scurtă între cele două oraşe, fără a traversa nicio localitate şi fără aliniamente lungi care produc monotonie şi facilitează fenomenul de „somnolenţă” la volan, iar noaptea jenează circulaţia din sens contrar, producând „orbirea” conducătorilor auto".

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate