Povestea unui italian stabilit de 10 ani în România. Ce spune despre traiul din țara noastră, comparativ cu Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roberto Romeo este un fotbalist italian în vârstă de 33 de ani, care a ales să-și facă viața în România.

Roberto Romeo și soția lui FOTO: Instagram

Când a venit în România, Roberto și-a început cariera fotbalistică la echipa din Mediaș, în Liga 1, evoluând apoi la U Cluj.

Acum el joacă la Chindia Târgoviște, care se bate pentru promovarea în primul eșalon. El și-a stabilit o viață în România, pe care o consideră a doua casă.

"Copile, unde te duci tu? În România? Doamne! Păi, ce cauți acolo? Ăia vin la noi să muncească pentru o viață mai bună și tu vrei să te duci acolo?!", au fost reacțiile părinților lui Roberto atunci când acesta a anunțat că pleacă în România acum zece ani.

"Am făcut pasul cel mare, în ciuda a tot ceea ce mi s-a zis. În Italia sunt români care vă strică imaginea, care fură, care fac impresie urâtă. Bine, nu toți. Din păcate, chiar dacă sunt mai puțini decât mulți români care muncesc cinstit în afară, cei care fac rău dau linia. Uite, la noi, în sud, vin să muncească, în nord se duc cei care fac nebunii, mai ales că acolo sunt mai mulți bani", a declarat Roberto pentru gsp.ro

El spune că în România este o viață mai accesibilă din punct de vedere financiar. "Ce apreciez eu în România? Peisajele sunt frumoase, iar viața e mai ieftină decât în Italia! Acest ultim detaliu m-a ajutat să construiesc ceva aici, să strâng niște bănuți. Vrem să ne facem o casă la Cluj Napoca, acolo ne vom stabili", mărturisește el.

Despre alegerea Clujului, Roberto spune: "Când jucam la Mediaș, am vrut să ne stabilim la Sibiu. Apoi, am ajuns la Cluj. Ne-a plăcut, mai ales soției și fetiței. Am foarte mulți prieteni în Cluj. Eu văd orașul ca un fel de Milano al României! S-a dezvoltat foarte mult. Nu se compară cu alte orașe, cu tot respectul."

Roberto are și lucruri care nu-i plac la români, cum ar fi lipsa autostrăzilor, dar și că oamenii nu sunt prea serioși.

Totuși, revenind la viața din Italia, acesta spune că devine tot mai costisitoare, iar tinerii întâmpină dificultăți în întemeierea unei familii. 

Din punct de vedere economic, Italia este mai scumpă. A ajuns să coste mult să trăiești în Italia. De aceea nici nu se mai fac copii, pentru că nu e ușor să întreții o familie."

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”