„Plătesc milioane la stat, dar pentru copilul meu nu mai sunt fonduri”. Povestea reală care a revoltat o țară întreagă
0Un cunoscut antreprenor român a povestit experiența negativă cu sistemul de sănătate din România. Omul de afaceri se plânge de disfuncționalitățile din sistem și de felul în care sunt tratați oamenii, chiar dacă aceștia plătesc taxe și impozite de milioane, așa cum este cazul său. Iar situația e cu atât mai revoltătoare cu cât în discuție este un copil.
Sandu Băbașan, un cunoscut om de afaceri, a relatat pe Facebook experiența nefastă cu sistemul de sănătate românesc. Postarea sa a devenit în scurt timp virală și a atras peste 21.000 de reacții, peste 15.000 de distribuiri și peste 3.200 de comentarii, în care 99% dintre cei care și-au exprimat părerea i-au dat dreptate.
Dar despre ce este vorba? La recomandarea medicului de familie, antreprenorul a vrut să-i facă programare fetiței sale pentru set de analize, însă nu a fost posibil. Motivul? Lipsa fondurilor publice invocată de Casa de Asigurări de Sănătate. Sau altfel spus un sistem de sănătate disfuncțional, pentru care cetățeanul simplu este obligat să cotizeze lună de lună, dar fără a beneficia de absolut nimic prin acest lucru.
Plătim taxe tot mai mari, dar nu beneficiem de nimic
„Plătesc milioane la stat. Dar când vine vorba de sănătatea copilului meu, România îmi spune: «nu mai avem fonduri.» Scriu asta pentru că am obosit să aud: «așa merge la noi». Nu, nu «merge». Merge doar pentru cine n-are treabă cu realitatea. Eu o am. Am două fetițe gemene. Una dintre ele a avut nevoie de analize uzuale, nimic exotic: hemoleucogramă, fier/feritină, vitamina D – verificări de rutină pentru copii, recomandate de medicul de familie. Am bilet de trimitere. Am contribuții plătite corect. Și totuși, am ajuns să mă simt ca și cum aș cerși sănătate, după ce, anual, plătesc milioane de lei la stat”, și-a început el relatarea.
Totul a început cu o vizită la medicul de familie, care a recomandat un set de analize fiicei lui Sandu Băbașan. De aici a început întreaga aventură și ciocnirea brutală cu un sistem disfuncțional, așa cum este sistemul românesc de sănătate.
„Ziua 1 — Biletul de trimitere. Dimineață, medicul de familie. Consult, explicații, totul profesionist. Ne dă bilet de trimitere pentru analizele recomandate. Întreb explicit: «Cu biletul ăsta, putem face analizele, când?» «Depinde de laboratoare. Sunați, unele au fonduri la început de lună. Dacă nu, vă programează mai încolo.» Depinde este un cuvânt care, în România, înseamnă: de tine depinde să alergi după un drept pentru care ai plătit”, a povestit omul afaceri.
În zilele următoare, el a sunat la mai multe laboratoare pentru analize, dar pe fond cu același rezultat. De fapt, fără niciun rezultat.
„Zilele 2–3 — Telefonul meu devine call-center. Îmi fac listă cu laboratoare. Sun. Notez, disciplinat (ca la birou): Laborator 1: «Bună ziua, avem bilet de trimitere pentru copil, analize uzuale». «Nu mai avem fonduri. Revenim cu programări după data de 15… dacă se realocă ceva.» Laborator 2: «Avem loc peste 3 săptămâni pentru trimitere. Dacă doriți mai repede, pe plată e loc mâine». Laborator 3: «Preluăm bilete doar în primele 3 zile ale lunii. Ulterior, doar contracost.» Laborator 4: «Fondurile s-au epuizat în dimineața asta. Puteți încerca la alt furnizor.» Și tot așa. În paralel, trimit emailuri, încerc formulare online. Răspunsurile variază între copy-paste-uri politicoase și tăceri lungi. Când aud: nu ține de noi, plafonul de la Casa, mă tot gândesc cum companiile care nu performează, au colegi care explică ca ea nu are ce face, așa e treba la ei în firmă”, mai scrie Sandu Băbașan.
Un sistem profund disfuncțional
Exasperat, el și-a luat fiica de mână și a început ceea ce numește „turul laboratoarelor”.
„Ziua 4 — Turul laboratoarelor: ediția plimbă-ursul. Merg personal, cu biletul de trimitere în mână și cu copilul după mine, pentru că uneori dacă veniți la recepție, vedem ce putem face Recepția A: «Ne pare rău, s-a terminat plafonul». «Și pentru copii? E bilet de la medic». «Știu. Dacă doriți, pe plată vă pot programa astăzi». Recepția B: «Luați un număr de ordine, vă trecem pe listă și vă sunăm când se deblochează». «Când adică?», «Nu vă pot spune. Poate peste 2–3 săptămâni». Recepția C: «Încercați la CNAS să vedeți ce alte centre au fonduri». Adică eu trebuie să sun în toată țara ca să verific unde mai există România? Zâmbet amar, din empatie. Angajații nu sunt problema. Sistemul e”, mai adaugă el.
Exasperat, el s-a decis să sune la CAS. Suficient încât să se convingă de faptul de dezorganizarea de acolo.
„Încercarea instituțională. Sun la Casa. Sun la call-center-uri. Citesc proceduri. Aflu de excepții, priorități, liste. Practic, aceeași idee: nu există un drept efectiv, există doar DEZORGANIZARE ȘI LIPSĂ DE PREDICTIBILITATE. Între timp: întrebarea pe care niciun părinte n-ar trebui să și-o pună: Aștept 3 săptămâni pe trimitere sau plătesc mâine la privat?Știți răspunsul. L-am plătit a doua oară. Pentru că n-am de ales. Și mi-am înghițit frustrarea știind că nu toți își permit «scurtătura» asta. Eu am norocul să pot plăti. Dar sistemul nu e construit pentru copii, ci pentru plafon”, a mai spus Sandu Băbașan.
Absurdul situației l-a revoltat și mai mult. Conștient că alți oameni nu au bani pentru a-și plăti serviciile la care ar trebui să aibă acces prin lege, dar care nu sunt disponibile decât în rare cazuri.
„Situația, pe scurt: 12 apeluri telefonice + 6 emailuri + 3 drumuri la recepții. 0 locuri disponibile pe biletul de trimitere în următoarele 3–5 săptămâni. 1 loc disponibil mâine, dacă plătiți. 2 părinți frustrați. De ce mă revolt? Pentru că e dublu absurd. 1. Plătesc corect și mult (vorbim de milioane de lei anual din taxele și contribuțiile pe care le generează munca noastră). 2. Când am nevoie de o analiză banală, statul îmi spune: «Mulțumesc frumos, dar nu mai avem bani pentru dreptul tău. Poți să-l cumperi încă o dată». Nu vreau favoruri. Vreau un sistem care funcționează. Nu cer scutiri sau intrări pe sub mână. Cer trei lucruri simple, ca antreprenor, părinte și cetățean”, a mai afirmat el.
Ce se întâmplă cu cei care nu au bani de mers la privat?
În continuare, Sandu Băbașan a enumerat cum i s-ar părea firesc să arate relația dintre stat și cetățean, în această privință. „1. Transparență zilnică a fondurilor: un panou public (pe site-ul CNAS și în aplicații) cu situația pe fiecare laborator: câte bilete mai pot prelua, pe ce specialități, în ce interval. Fără vă sunăm noi. 2. Standard de timp garantat: dacă ai bilet de trimitere, analizele uzuale se fac în max. 72 de ore, oriunde te-ai programa. Dacă nu, furnizorul pierde bani din contract, nu pacientul pierde sănătate. 3. Plafon per pacient, nu doar per laborator: să existe o cotă minimă pentru copii/pacienți cronici, decontată indiferent. Propunere: un singur ghișeu digital unde încarci biletul și primești automat slot-uri de programare la toți furnizorii disponibili IMEDIAT”, a punctat el.
Previzibil, el i-a plătit fetiței sale analizele, însă a ținut să precizeze că discuția nu este despre banii săi, de care nu duce lipsa, ci despre faptul că mulți alți oameni nu își permit să facă acest lucru. Iar de multe ori este vorba despre copii.
„Concluzie. Fetița mea și-a făcut, în final, analizele. Am plătit. Dar nu despre banii mei e vorba. E vorba despre copilul care nu poate aștepta plafonul. Despre părinții care nu au buget. Despre cum prevenția – cel mai ieftin și mai deștept lucru pe care îl poți face într-un sistem de sănătate (Fabius Antal știe) – e blocată de o foaie și de o coloană de Excel. ROMÂNIA, după câte CAS-uri, CASS-uri, taxe si impozite plătesc: Când vine vorba de copilul meu, aș vrea în schimb ceva foarte complicat: o hemoleucogramă în 72 de ore, pe biletul de trimitere. Fără să mai «cerșesc» ceea ce am plătit deja. Să vă zic cu programarea la cardiologie? Dacă ai trecut prin aceeași poveste, lasă-ți pașii aici. Să facem coada vizibilă. Poate atunci cineva va înțelege că «nu mai avem fonduri» nu e o propoziție, e un eșec de sistem. Vă pup cu drag si sănătate”, a mai scris Sandu Băbașan.