Ping pong cu gărzile suplimentare din spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Confuzie în rândul medicilor care ar trebui să semneze contractele de muncă FOTO Adevărul

Confuzie în rândul medicilor care ar trebui să încheie în această perioadă contractele de muncă cu timp parţial pentru efectuarea gărzilor suplimentare în spitale. Deşi aceştia au primit iniţial undă verde de la negociatori pentru a-şi pune semnătura pe documente, sindicaliştii au transmis ulterior că, în urma lecturii contractului primit de unităţile sanitare de la Ministerul Sănătăţii, au fost descoperite o serie de inadvertenţe.

Mai exact, membrii Federaţiei Solidaritatea Sanitară, unul dintre sindicatele care au luat parte la discuţii, susţine că aceste contracte semnate de medici ar trebui să fie încheiate, în primă instanţă, pe o perioadă determinată, respectiv pe lunile august şi septembrie, urmând ca din luna octombrie, tariful orei de gardă suplimentare să fie adus la nivelul salarial din 2016, şi să fie încheiate noi contracte cu medicii.

Însă, în realitate, contractele trimise spitalelor sunt pe perioadă nedetreminată.  În plus, sunt încheiate retroactiv, cu data de 29.07.2016.

„Acele contracte nu sunt legale şi sunt discreţionare. Avem ocazia să ne exercităm libertatea şi să nu semnăm până când nu se reprectă legea şi nu ni se acordă drepturile noastre, drepturi încălcate flagrant ani de zile”, a explicat doctorul Bogdan Tănase, preşedintele Alianţei Medicilor. Cu toate acestea, el a transmis că pacienţii nu ar trebui să aibă de suferit în urma unei astfel de decizii. „Dar nu e drept nici ca noi să suferim, să ne pierdem sănătate, familie, viaţa, uneori din cauza unor decizii politice şi administrative aberante”, a completat doctorul.

Presiuni făcute de managerii de spitale şi de jurişti

Cadre medicale din diverse spitale au menţionat însă că există manageri de spitale şi jurişti care fac presiuni asupra doctorilor pentru ca aceştia să semneze contractele-model primite de la Ministerul Sănătăţii.

„Lectura modelului de contract individual de muncă cu timp parţial pentru gărzile suplimentare a scos în evidenţă încălcări ale prevederilor legale. Una s-a negociat la Ministerul Sănătăţii si alta s-a trimis”, au arătat reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară. Marţi, doctorul Florin Chirculescu, vicepreşedintele acestui sindicat, menţiona că aceste contracte pe care le vor încheia medicii sunt strict o formalitate.

Confuzi de situaţia în care s-au ajuns, dar şi de lipsa unor răspunsuri concrete, medicii din mai multe unităţi sanitare din ţară au refuzat să-şi pună semnăturile pe contracte. În această situaţie sunt Spitalul Judeţean din Alexandria, Spitalul Judeţean Buzău dar şi Spitalul Judeţean Maramures.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE