Peste 17.500 de cereri de înscriere în clasele pregătitoare şi întâi, înregistrate în prima zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marţi au început înscrierile în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014 FOTO Arhiva Adevărul

Peste 17.500 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare şi clasa I au fost înregistrate marţi, 16.190 fiind pentru copii care vor împlini şase ani înainte de 1 septembrie şi 1.320 pentru copii care vor împlini şase ani după această dată.

Marţi au început înscrierile în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014, prima etapă urmând să se încheie în 22 aprilie.

Potrivit centralizării făcute de Ministerul Educaţiei, în prima zi de înscriere în învăţământul primar, până la ora 20.00 au fost înregistrate 17.510 cereri.

Dintre acestea, 1.435 de cereri au fost completate pe formularul on-line disponibil pe site-ul Ministerului Educaţiei <A href="http://www.edu.ro/">http://www.edu.ro/</A>, la secţiunea Înscrierea în învăţământul primar, 591 fiind validate la secretariatele unităţilor de învăţământ unde părinţii au aplicat, a precizat Ministerul Educaţiei Naţionale într-un comunicat de presă. 

Înscrierile s-au desfăşurat în condiţii optime în toată ţara, fără situaţii speciale cu privire la funcţionarea aplicaţiei informatice, a precizat MEN.

Potrivit Ministerului Educaţiei, pentru a putea fi luate în considerare, toate cererile completate on-line trebuie să fie semnate la sediul unităţii de învăţământ unde părinţii doresc să îşi înscrie copiii. Părinţii trebuie să prezinte la înscriere copiile şi originalele actului de identitate, ale certificatului de naştere al copilului. De asemenea, părinţii trebuie să prezinte, acolo unde este cazul, documentul care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare sau clasei I, act justificativ necesar pentru copiii care împlinesc vârsta de şase ani şi, respectiv, şapte ani după 31 august 2013.

Detalii privind circumscripţiile şcolare unde se realizează înscrierile şi paşii pe care îi au de parcurs pentru înscriere pot fi găsite pe site-urile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe cel al municipiului Bucureşti. De asemenea, informaţii privind înscriere pot fi primite şi apelând numărul Tel Verde, accesibil în fiecare judeţ, respectiv 00 800 816 xyz , unde xyz reprezintă indicativul pentru fiecare judeţ în parte (de exemplu, pentru judeţul Arad - 257), a precizat Ministerul Educaţiei.

Programul de înscriere în fiecare unitate de învăţământ este de luni până vineri, între orele 08.00 şi 20.00, şi sâmbăta, între orele 08.00 şi 13.00. Părinţii pot fi programaţi pentru înscriere de către unitatea de învăţământ.

Afişarea listei copiilor înscrişi se va face în data de 29 aprilie, la sediul fiecărei unităţi de învăţământ, pe site-urile şcolilor, acolo unde acestea există, ale inspectoratelor şcolare judeţene şi, respectiv, pe cel al municipiului Bucureşti. 

Cea de-a doua etapă de înscriere are loc în perioada 8-17 mai şi este destinată doar copiilor care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ după prima etapă. Lista finală va fi publică în data de 24 mai. 
Ministerul Educaţiei va comunica zilnic situaţia înscrierilor efectuate şi centralizate.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta