Orașul din România care intră pentru prima dată în topul creșterilor de prețuri la locuințe. Surpriza anului, cu apartamente mai scumpe cu 21%

0
Publicat:

Locuințele din România au continuat să se scumpească în 2025, cu un avans mediu de 14% la nivel național. Pentru prima dată, un oraș se află în fruntea clasamentului orașelor cu cele mai mari creșteri de preț, cu un avans de 21%.

Orașul Craiova FOTO: Primăria Craiova/FB

Prețul mediu solicitat pentru un apartament în Craiova a ajuns la 2.095 euro pe metru pătrat util, ceea ce plasează orașul pe locul patru în topul celor mai scumpe centre urbane din țară, potrivit potrivit unei analize realizate de platforma Imobiliare.ro.

Craiova, liderul creșterilor de preț

„Craiova se afirmă tot mai clar ca un pol emergent pe harta imobiliară a României, un oraș secundar care traversează astăzi o fază de dezvoltare accelerată. Prețurile locuințelor au crescut constant, reflectând cererea tot mai ridicată și interesul de investiție. Alături de Sibiu și Oradea, Craiova demonstrează că orașele secundare pot oferi stabilitate, creștere și dezvoltare”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Târgul de Crăciun din Craiova FOTO: FB/ Olguța Vasilescu

Potrivit sursei citate, și în București s-au înregistrat scumpiri semnificative. Prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori a crescut cu aproximativ 17%, al doilea cel mai mare avans din țară.

București: diferențe mari între cartiere

Media pieței locale se învârte în jurul valorii de 2.178 euro/mp util, însă există diferențe mari între cartiere: apartamentele din Ferentari rămân cele mai accesibile, sub 1.100 euro/mp, în timp ce locuințele din zona Aviatorilor se apropie de pragul de 5.000 euro/mp, fiind cele mai scumpe din Capitală.

Ploiești a înregistrat un avans de 14%, cu un preț mediu de 1.333 euro/mp, menținându-se cel mai ieftin centru urban monitorizat de Indicele Imobiliare.ro.

Constanța a urcat pe locul al patrulea în topul creșterilor, cu un plus de 13% și un preț mediu de 1.930 euro/mp. Orașul de pe litoral ocupă locul cinci în clasamentul celor mai scumpe orașe, după Cluj-Napoca, Brașov, București și Craiova.

Orașul Constanța FOTO: Arhivă, Adevărul

Timișoara și Iași au avut un avans de 12%, cu prețuri medii de 1.857 euro/mp, respectiv 1.896 euro/mp, fiind cele mai accesibile centre urbane mari din țară.

Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraș

În Sibiu, apartamentele s-au scumpit cu 11%, până la 1.927 euro/mp, plasând orașul pe locul șase în topul celor mai scumpe orașe. Perspectivele de dezvoltare și infrastructura, precum autostrada care va lega Capitala de Sibiu, fac piața locală atractivă pentru investitori.

Potrivit sursei citate, Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraș, cu prețuri medii de 3.207 euro/mp util. Avansul relativ mai lent se explică prin efortul celorlalte orașe mari de a reduce diferența față de liderul pieței.

Orașul Cluj Napoca FOTO: Arhivă

O creștere de 10% a fost înregistrată și în Oradea, cu prețuri medii de circa 1.800 euro/mp, și în Brașov, unde apartamentele au ajuns la 2.223 euro/mp, în timp ce proprietățile noi depășesc pragul de 2.600 euro/mp.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei