Operațiile estetice, riscuri și exagerări. Opinia unui plastician. „Am avut paciente cărora le-am spus că nu le operez”

Operațiile estetice au apărut ca o necesitate, după Primul Război Mondial, care a lăsat în urmă mulţi soldaţi mutilaţi. Cu timpul, însă, chirurgia plastică s-a transformat într-o obsesie pentru perfecțiune, pentru mulţi pacienți. La Hollywood, de exemplu, puţine sunt celebritățile care nu au nicio intervenție chirurgicală. Acest fenomen vine și cu riscuri, spun experții în chirurgie plastică.

În România, operațiile estetice se făceau şi înainte de Revoluţie. În 1958, profesorul doctor Agrippa Ionescu a înfiinţat la Bucureşti Spitalul de Chirurgie Plastică. Cu toate acestea, domeniul s-a dezvoltat abia din 1995, odată cu apariţia clinicilor private. Este momentul în care intervenţiile chirurgicale nu se mai fac doar din necesitate.

Peste 60 % dintre pacientele clinicilor private din ţara noastră sunt tinere cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. Acum, domeniul se definește, spun medicii în chirurgie plastică, prin multe exagerări, care, la rândul lor, înseamnă riscuri.

Dr. Lucian Popa, medic primar în chirurgie plastică reconstructivă, subliniază că într-o societate obsedată de tinerețe și frumusețe, tendința de a apela la chirurgia plastică ca o soluție rapidă pentru a atinge standardele de frumusețe pare să fie din ce în ce mai pregnantă. De asemenea, menționează că a refuzat să opereze anumite paciente pentru că a considerat că nu au nevoie și că liftingul facial, practicat tot mai des de către tineri, nu este tocmai o practică satisfăcătoare.

Afirmare socială vs necesitate medicală 

Chirurgul plastic subliniază că trendurile actuale, cum ar fi cele legate de procedurile cu acid în buze sau liftingul facial practicat tot mai des de către tineri, pot reprezenta mai degrabă o dorință de afirmare socială decât o necesitate medicală reală.

„Societatea medicală tinde să determine pacienții către o abordare naturală, mai puțin agresiv. Care să nu ducă la deformare. Intervenirea, prin operații estetice, în același loc, are o limitare de repetare, pentru a nu apărea riscuri. Pentru că fiecare intervenție va duce la o fibrozare a zonei și la o modificare a caracteristicilor locale", avertizează dr. Lucian Popa.

Responsabilitate profesională 

Un rol important în acest fenomen îl are, mai mult decât în alte domenii, responsabilitatea profesională a chirurgului în consilierea pacienților și în luarea deciziilor cu privire la intervențiile estetice.

Medicul Lucian Popa dezvăluie că a refuzat să opereze anumite paciente pentru că a considerat că nu au nevoie, subliniind importanța unei abordări responsabile și etice în practica chirurgicală.

„Am întâlnit, din păcate, specialiști care realizează dorințele pacientului. Lucru care nu este în regulă. Ar trebui să ne implicăm și să dăm sfaturi. Eu am avut paciente cărora le-am spus că nu le operez pentru că nu au nevoie", mărturisește medicul primar în chirurgie plastică reconstructivă, evidențiind importanța unei colaborări sincere și responsabile între medic și pacient.

Istoria frumuseții prin bisturiu

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost preocupaţi de felul cum arată. Cu toate acestea, chirurgia plastică s-a dezvoltat nu dintr-un moft, ci dintr-o necesitate. În timpul Primului Război Mondial un număr mare de soldaţi au suferit răni faciale produse de gloanţe şi obuze.

A fost momentul în care chirurgul Harold Gillies, recunoscut ca părinte al chirurgiei plastice moderne, a încercat să reconstruiască feţele distruse de război ale soldaților. Soldaţii apelau la astfel de operaţii pentru a se putea integra ulterior în societate.

Dintr-un demers spre normalitate, chirurgia plastică s-a transformat în prezent într-o obsesie pentru perfecțiune, pentru mulţi dintre pacienți. La Hollywood, de exemplu, puţine sunt celebritățile care nu au nicio intervenție chirurgicală. Iar micile ajustări precum injecţiile cu botox şi acid hialuronic sunt considerate mici intervenții. Lista continuă cu operaţiile mamare, rinoplastiile, liposuctia sau abdominoplastia.

Sindromul urâțeniei

Ca urmare a interesului excesiv pentru aspectul fizic, se vorbeşte tot mai des şi de aşa-zisele „tulburări dismorfice" sau „sindromul urâţeniei". Acesta apare când o persoană este preocupată de un defect minor, de multe ori inexistent.

„O persoană cu tulburare dismorfică va căuta imediat o altă zonă în care să intervină. Adică a reparat nasul, poate dezvolta o anumită obsesie pentru buze. Repară buzele, doreşte apoi să-și mărească sânii. Şi aşa mai departe. Și este un lanţ al slăbiciunilor care nu se termină niciodată”, explică medicul specialist psihiatru Cozmin Mihai, de la Spitalul „Socola” din Iași.

Unul dintre exponenţii acestui sindrom a fost considerat Michael Jackson.