Oamenii de știință propun o nouă teorie șocantă pentru originea Lunii. Populara „teorie a coliziunii” ar fi greșită

Oamenii de știință s-au confruntat cu misterul originii lunii de sute de ani. Un nou studiu sugerează că așa-numită teorie a „coliziunii” poate să nu fie cea corectă.

Începând cu anii 1980, experții au presupus că satelitul nostru lunar s-a format în urma unui impact exploziv cu protoplaneta Theia la începutul istoriei Pământului. Coliziunea dintre Pământ şi Theia ar fi avut loc în urmă cu 4,5 miliarde de ani şi a dus la formarea Lunii.

Teoria adoptată la nivel general, în comunitatea ştiinţifică, este aceea că Luna s-a format în urma unei coliziuni uriaşe. Cercetătorii spun acum că populara „teorie a coliziunii” ar fi greșită.

În schimb, cercetătorii de la Universitatea Penn State spun că Pământul „ar fi putut prinde cu grijă luna” în timp ce trecea în derivă într-un proces numit „captură prin schimb binar”, potrivit Daily Mail.

Această teorie radicală sugerează că luna ar fi putut începe viața ca o parte a unui „binar terestru”, o pereche de obiecte stâncoase care orbitează unul în jurul celuilalt. Pe măsură ce această pereche a trecut în atracția Pământului, Luna a fost trasă pe orbită, în timp ce al doilea corp a fost catapultat în spațiu.

„Nimeni nu știe cum s-a format luna. În ultimele patru decenii, am avut o singură posibilitate despre cum a ajuns acolo. Acum, avem două”, a spus cercetătorul principal, profesorul Darren Williams.

Ce spun cercetătorii despre formarea lunii

În 1984, oamenii de știință s-au adunat la Conferința de la Kona din Hawaii pentru a ajunge la un consens asupra modului în care s-a format luna. Folosind cele 363 kg de material lunar preluate de misiunile Apollo ale NASA, oamenii de știință au descoperit că Luna avea o compoziție chimică similară, dar nu complet identică, cu cea a Pământului.

Din aceste dovezi, ei au ajuns la concluzia că luna trebuie să fi fost formată din resturi eliberate atunci când un corp ceresc s-a izbit de tânărul Pământ. Această teorie a fost populară deoarece se potrivește bine cu mult din ceea ce știm acum despre compoziția chimică a lunii, dar nu explică toate detaliile.

De exemplu, profesorul Williams subliniază că, dacă luna s-a format dintr-un inel de resturi care se condensează încet într-o sferă, ar trebui să ne așteptăm să o găsim orbitând deasupra ecuatorului.

Cu toate acestea, orbita Lunii este de fapt înclinată pe un plan total diferit la aproximativ șapte grade de planul ecuatorial. Pentru a găsi o explicație alternativă a motivului pentru care ar putea fi așa, cercetătorii au analizat un fenomen numit captură prin schimb binar.

Acest lucru sugerează că Pământul ar fi putut să fi prins unul dintre cele două corpuri stâncoase trecătoare și să fi ajuns în satelitul său. În sprijinul acestei idei, profesorul Williams indică exemplul lui Triton, cea mai mare lună a lui Neptun.

Teoriile actuale sugerează că Triton a fost atras în Neptun din Centura Kuiper, unde se crede că unul din 10 obiecte este binar. La fel ca luna noastră, Triton orbitează într-un unghi semnificativ înclinat, înclinându-se la 67 de grade față de ecuatorul planetei. Și, conform modelelor matematice, este destul de plauzibil că același lucru s-ar fi putut întâmpla și cu luna noastră.

O altă teorie

În lucrarea lor, publicată în The Planetary Science Journal, cercetătorii calculează că Pământul ar fi putut captura un obiect între unu și 10% din masa sa totală, potrivit sursei citate.

Cu toate acestea, cercetătorii arată și modul în care această orbită ar fi evoluat sub influența forțelor mareelor.

Pe măsură ce Luna se învârte în jurul Pământului, mareele ar fi rămas ușor în urma orbitei sale, exercitând o atracție gravitațională care și-ar fi îmblânzit încet orbita sălbatică.

„Astăzi, mareea Pământului este înaintea Lunii, mareea înaltă accelerează orbita. Îi dă un puls, un pic de impuls. În timp, Luna se îndepărtează ceva mai mult”, spune profesorul Williams.

Acum, Luna este atât de departe încât atât Soarele, cât și Pământul trag de ea, ceea ce o face să se îndepărteze cu aproximativ 3 cm în fiecare an. Această teorie are câteva avantaje cheie prin faptul că explică de ce orbita Lunii este atât de înclinată și explică prezența anumitor izotopi chimici găsiți pe Lună și nu pe Pământ, mai arată Daily Mail.

Cercetătorii admit că teoria lor ar fi greu de dovedit și se bazează pe mai multe „evenimente neplauzibile” care au loc simultan.

Cu toate acestea, profesorul Williams susține că o capturare prin schimb binar este o alternativă viabilă la teoria standard a coliziunii și una care merită o analiză suplimentară. Cercetătorii susțin că binarele planetare ar fi putut fi mai frecvente în sistemul solar timpuriu și ar fi putut, în mod plauzibil, să creeze luna.

 „Acest lucru deschide o comoară de întrebări noi și oportunități pentru studii ulterioare”, a adăugat profesorul Williams.