Noi reguli pentru restaurante: Ingredientele, cantitatea lor și valorile nutriționale trebuie să apară obligatoriu în meniu

0
Publicat:

Restaurantele trebuie să adauge în meniuri, începând cu 15 martie, ingredientele preparatelor, cantitatea lor și valorile nutriționale, a anunțat președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu.

Reguli noi pentru restaurante / Foto: Arhivă

Acesta a mai precizat că, alături de numele produsului, fast-food-urile și cantinele trebuie să menționeze în meniuri și numărul de E-uri, ca oamenii să știe dacă au „demarat deja procesul de îmbălsămare încă din timpul vieţii”. ANPC va da recomandări de implementare a Ordinului, potrivit Agerpres.

„Ordinul a fost în dezbatere publică, este deja semnat, emis şi publicat în Monitorul Oficial. A fost inclusiv comunicat Comisiei Europene, pentru că având impact din perspectiva unor acte normative europene, cum ar fi Regulamentul 1169, legat de etichetare şi transmitere de informaţii, era nevoie de acordul Comisiei. Aceasta nu s-a opus emiterii unui astfel de Ordin (...) Ordinul trebuia pus în operă pe 20 sau 21 decembrie (2022, n.r.). La rugămintea reprezentanţilor mai multor asociaţii patronale şi federaţii am stabilit întâlniri şi s-a hotărât intrarea în vigoare pe data de 15 martie - Ziua Consumatorului, la nivel mondial", a spus Constantinescu.

ANPC a anunțat că, potrivit ordinului, restaurantele trebuie să:

  • să ofere informații despre tipul și cantitatea ingredientelor care depășesc 20g în produsul finit/mâncărea furnizată;
  • să ofere informații privind declarația nutrițională și a aditivilor utilizați astfel încât acestea să fie disponibile și accesibile direct la locul de desfacere sau oferire a acestor produse sau, în cazul comercializării la distanță, să fie disponibile consumatorului înainte de finalizarea comenzii;
  • declarația nutrițională trebuie să afișeze valoarea energetică și cantitățile de grăsimi, de acizi grași saturați, de zaharuri și de sare.

Informațiile trebuie menționațe într-un loc vizibil și ușor accesibil pentru cumpărător, ără a fi ascunse de alte materiale scrise sau fotografice, lângă produs, pe un panou sau pe lista meniu.

Citeam dimineaţă un mesaj primit din partea FIHR - Federaţiei Industriei Hoteliere din România, care doreşte să anuleze Ordinul, pentru că, probabil, doreşte să nu aflăm ce mâncăm, să nu aflăm ce compoziţie calorică are (un produs, n.r.), ce impact are asupra metabolismului în condiţiile în care pe toate posturile de televiziune apare mesajul de interes public „Evitaţi consumul de sare, zahăr sau grăsimi". Probabil că numai dacă se ridică din farfurie şi se prezintă „Bună ziua, sunt zahărul ! Evită-mă!"... Mai mult decât atât, din studierea unor meniuri ale restaurantelor celebre de fast-food, o să constataţi numărul de E-uri prezente în produs. Aveam să aflu că un gyros de porc/vită avea până la 27 de E-uri.

În acest Ordin, la care vom da, în această săptămână, mai multe recomandări de implementare, alături de numele produsului va trebui pus într-o paranteză şi numărul de E-uri. De exemplu, la ciorba sau tocăniţa de porc va trebui să pui în paranteză „7E", ca să ştii că la momentul acela ai demarat deja procesul de îmbălsămare încă din timpul vieţii...Voi duce toate aceste „bătălii" pentru a trezi la realitate atât consumatorii, cât şi operatorii economici. Nu mi se pare normal să ni se pună în farfurie produse fără a citi detalii despre produs", a afirmat Horia Constantinescu.

Conform datelor prezentate, joi, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat, în 2022, amenzi în valoare de 217,4 milioane de lei, în creştere cu 80,7% faţă de anul precedent, când cuantumul a fost de 120,3 milioane de lei.

În acest context, anul trecut, valoarea amenzilor încasate s-a ridicat la 43,5 milioane de lei, în creştere de la 16 milioane de lei, în 2021, respectiv de la 12,7 milioane de lei, în 2020.

Mai multe pentru tine:
Toți așteptau marele ei anunț! Iată că l-a făcut! Vestea Prințesei Kate este o mare bucurie
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%