Ministrul Educației, nemulțumit de învățământul rural din România: „Funcționează în mod de avarie”

0
Publicat:

Învățământul rural din România ar putea trece printr-o schimbare radicală. Ministrul Educației, Daniel David, consideră că actualul sistem funcționează într-un „mod de avarie” și că este nevoie de soluții care să ofere șanse egale elevilor de la sat cu cei din mediul urban.

Ministrul Educației, Daniel David. FOTO: Arhivă

Ministrul Educației a anunțat că reforma învățământului rural devine o prioritate tot mai discutată în cadrul ministerului. Potrivit acestuia, actualul sistem este „acceptabil”, dar nu suficient pentru a asigura o educație de calitate pentru toți elevii, informează News.ro.

Probabil că va trebui să regândim paradigmatic învățământul rural, pentru că aproape o jumătate de Românie se află acolo, iar modul în care funcționează în acest moment învățământul rural, după mine, este un mod de avarie, a declarat Daniel David într-o conferință de presă.

Una dintre principalele probleme semnalate de ministru este numărul redus de elevi din școlile de la sat, ceea ce face dificilă atragerea profesorilor bine pregătiți și dotarea corespunzătoare a unităților de învățământ. „Din start pornesc cu o neșansă extraordinar de mare”, a adăugat David

Ministrul a făcut o paralelă cu reforma lui Spiru Haret, care a avut succes deoarece, la acea vreme, copiii erau grupați în școli mai mari. În prezent, multe clase din mediul rural funcționează cu doar câțiva elevi, ceea ce afectează calitatea educației.

Printre soluțiile analizate se numără crearea unor campusuri rurale, în care elevii din mai multe sate să fie transportați cu microbuze pentru a învăța în unități de învățământ moderne, dotate corespunzător. Totuși, ministrul a subliniat că nu există „modele bătute în cuie”, ci sunt evaluate mai multe variante.

Avem nevoie de mai mult decât acceptabil. Elevii din mediul rural trebuie să aibă șanse egale cu cei din mediul urban”, a concluzionat Daniel David.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul