Legislaţia românească privind aditivii alimentari este neactualizată de peste un deceniu. Semnalul de alarmă tras de Consiliul Concurenţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Concurenţei recomandă actualizarea cadrului legislativ din domeniul aditivilor alimentari cu legislaţia europeană, având în vedere că există diferenţe care pot crea confuzii şi dezavantaje furnizorilor şi utilizatorilor români de aditivi.

În urma derulării unui studiu, autoritatea de concurenţă a constat că Norma privind aditivii alimentari destinaţi utilizării în produsele alimentare pentru consum uman, emisă de Ministerul Sănătăţii este neactualizată din anul 2011, în timp ce legislaţia europeană (Regulamentul (CE) Nr. 1333/2008) a suferit mai multe modificări, ultimele în luna decembrie 2020, conform unui comunicat al Consiliului Concurenţei. 

Astfel, există o serie de diferenţe de denumire, cât şi de definire în ceea ce priveşte aditivii alimentari şi categoriile acestora faţă de cele prevăzute în traducerea oficială în limba română a regulamentului european în domeniu. 

Conform Consiliului Concurenţei, „În Romania, cei mai utilizaţi 10 aditivi alimentari (de ex. carbonaţi de sodiu, acid citric, adipat de diamidon acetilat, carbonaţi de amoniu, acid acetic, carbonat de calciu, acid lactic, acid fosforic, acid ascorbic, benzoat de sodiu) reprezintă aproximativ 70% din totalul vânzărilor. În ceea ce priveşte aditivii alimentari simpli, cea mai mare parte din cantităţile furnizate sunt produse importate, la nivel naţional fiind identificat un singur producător de clorură de calciu, acid fosforic, respectiv hidroxid de sodiu“. 

În cazul mix-urilor de aditivi, oferta de pe piaţa din România este reprezentată atât de producători naţionali/străini, cât şi de distribuitori. Principalii producători de mixuri identificaţi sunt: Expertarom Food Ingredients, Gemini Natromind, Ion Moş, Nutriprod, Orkla Foods, Pacovis, Puratos Prod, Rompak Paşcani, Şapte Spice, Zeelandia, Rollit, Solina şi Kralex. Aditivii alimentari sunt substanţele, naturale sau chimice, folosite în scop tehnologic în produsele alimentare şi care nu se consumă ca atare.

Autorizarea şi utilizarea aditivilor alimentari este reglementată la nivelul Uniunii Europene, putând fi utilizaţi doar aditivii alimentari autorizaţi. Aceştia sunt grupaţi în categorii, precum îndulcitori, coloranţi, conservanţi sau antioxidanţi. 

Tot la nivel european, sunt reglementate cerinţele generale privind etichetarea şi condiţiile de utilizare, dar şi cantităţile maxime permise în fabricarea produselor alimentare. De exemplu, E300 acid ascorbic, E170 carbonatul de calciu, E330 acid citric, E290 dioxid de carbon (aditivi care se folosesc în producţia de lapte deshidratat, grăsimi şi uleiuri, brânză maturată şi brânză din zer) sunt aditivi alimentari consideraţi siguri pentru consum în orice dozaj, în timp ce, pentru E951 aspartam, E250 nitrit de sodiu, E954 zaharină, există limite stipulate în ceea ce priveşte dozajul. De exemplu, E250 nitrit de sodiu se poate utiliza în cantitate maximă de 0,01 mg/kg pentru produsele alimentare şi deloc în băuturi.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Ruşii au ocupat Svitlodarsk, în regiunea Doneţk

Ce conţine „Ghidul de informare generală” pentru pastilele de iod, utile în caz de incident nuclear. Acestea vor fi distribuite prin farmacii

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut