Lecție pentru profesori - Cum recunoaștem bullying-ul mascat în „neînțelegeri între elevi”: „Copilul se simte în pericol de moarte”

Fenomenul de bullying, din ce în ce mai prezent în școlile din România, necesită intervenție pentru care nu toți profesorii sunt pregătiți. Câteva sute de dascăli au aflat de la Urania Cremene ce se întâmplă în cazul bullying-ului și cum își pot ajuta elevii, în special victimele, să reacționeze potrivit în astfel de situații.

Adesea, atunci când se vorbește despre fenomenul de bullying, se pune accent pe definiții, norme legale, consecințe pentru fiecare dintre părțile implicate, eventual statistici. Profesorii au în schimb nevoie, pentru a putea să intervină eficient, să afle metode concrete.

Un astfel de prilej a fost simpozionul organizat la sfârșitul săptămânii trecute la Slatina, la care au participat aproximativ 300 de profesori. Urania Cremene, expert în parenting, trainer și ambasador Destiny Park, le-a vorbit profesorilor, în cadrul evenimentului organizat de Inspectoratul Școlar Județean Olt în colaborare cu Fundația Destiny Park, despre cum să recunoască bullying-ul, care este impactul acestuia asupra victimelor (și nu numai) și cum să intervină în mod concret pentru a-i proteja pe copii. Focusul pe victimă a fost abordarea care pe mulți i-a luat prin surprindere, aceștia mărturisind că cele aflate îi vor ajuta și în calitate de părinți, pentru că astfel își vor putea pregăti copiii să-și rezolve singuri probleme.

„Majoritatea se concentrează pe agresori. Abordarea mea va fi pe victime, cum scoatem copiii din rolul de victime și cum prevenim ca ei să ajungă victime. Dar evident că e doar o bucată din fenomenul bullying. (…) De ce ne doare atât de tare fenomenul acesta? Pentru că, deși se întâmplă în fața noastră, nu suntem lângă copii să-i protejăm în momentul în care se întâmplă. Li se poate întâmpla inclusiv copiilor noștri, nu este ceva ce putem noi controla, nu-i putem ajuta când se întâmplă asta și aproape orice facem și orice spunem nu ajunge la ei așa cum ar trebui”, le-a explicat Urania Cremene profesorilor.

Nu ajută nici faptul că părinții dau vina pe școală, iar profesorii dau vina pe părinți, a continuat trainerul, pentru că și unii și alții au partea lor de dreptate, dar asta nu rezolvă problema.

„Dacă adăugăm la această bucată de realitate faptul că în România 46% dintre sunt bătuți acasă... ”

Pe de altă parte, nu orice conflict între copii reprezintă bullying. Agresiunea trebuie să fie repetată, să se întâmple în același context, să putem vorbi de un tipar al unui comportament agresiv (acțiuni nedorite de victime care duc la un dezechilibru de putere).

Altfel, cifrele, vorbim doar de cele oficiale, ultimele fiind prezentate de Salvați Copiii, sunt cel puțin îngrijorătoare: 73% dintre elevi au fost martori în situații de bullying în mediul școlar, 3 din 10 copii sunt excluși în mod constant, 3 din 10 sunt amenințați cu bătaia sau umilirea de către colegi, 1 copil din 4 a fost umilit în fața colegilor. „Aceasta este o bucată de realitate, pentru că dacă adăugăm la această bucată de realitate faptul că în România, conform tot ultimului studiu Salvați Copiii, 46% dintre copii sunt bătuți acasă... 46%. Și nu pentru că s-a enervat părintele și nu s-a putut controla și <i-a ars> copilului o palmă, ci ca un tipar repetitiv și convingerea părinților că bătaia este o soluție. Încă în România 21% dintre părinți consideră că bătaia este o soluție. Și încă e bine, pentru că acum 10 ani procentul era de 64%, deci am mai scăzut, dar mai avem mult până să ajungem la nivelul altor țări din lumea civilizată în care ne aflăm. Și sigur că un copil care are parte de astfel de comportamente acasă le duce mai departe. Noi cu totul trăim într-o societate destul de violentă”, a punctat Urania Cremene.

„Pentru un copil ignorarea egal moartea”

Însă bullying-ul nu este ceva ce se întâmplă între copii și rămâne la această etapă de vârstă, ci consecințele se vor vedea toată viața, creându-se un efect de domino, a continuat trainerul. Sunt copii atât de grav afectați încât refuză să mai meargă la grădiniță sau la școală. Le scad rezultatele școlare, vor să fie singuri, refuză să mai socializeze. Se întâmplă asta, a explicat Urania Cremene, pentru că noi, oamenii, putem funcționa în două stări: cea de siguranță, conectare, proactivitate, menită dezvoltării, în care în corp sunt sintetizați preponderent hormoni de creștere și ceea ce noi numim hormonii fericirii, și, respectiv, starea de panică, stres, supraviețuire, reactivitate.

„Sunt ani de zile în care copilul depinde de adultul din jurul lor, de adulții din jurul lor - mama, tata, bunica, îngrijitorii. Cea mai mare nevoie pe care un copil mic o are este cea de siguranță. Siguranță-conectare. Pentru un copil mic, conectare egal siguranță. Acesta e motivul pentru care bebelușul plânge după mama lui și vrea să fie luat în brațe. Pentru că în momentul în care se simte în contact cu mama lui, el se simte în siguranță. (...) Când iei atenția unui copil, mai cu seama dacă e mic, copilul intră într-o stare de panică Și de aceia și încep să-și ia atenția înapoi. Mulți copii iau fața părinților în mâini și îi forțează să se uită la el sau la ea. Să țineți minte că pentru un copil ignorarea egal moartea. Pentru că a fi ignorat, el neputându-și purta de grijă, înseamnă că moare. Deci o chestiune de supraviețuire. Așa a ales natura să ne înzestreze”, a explicat Urania Cremene,  autoarea programului All About Parenting. 

Conectarea este cea mai importantă nevoie psihologică de bază, lucru demonstrat, a adăugat trainerul, inclusiv de studii realizate după 1990 pe baza celor întâmplate în orfelinatele din România.

„S-a demonstrat că o ființă umană nu poate să trăiască doar cu hrană, Are nevoie de contact fizic pentru a se simți în siguranță și pentru a se dezvolta, a crește. Atunci înțelegem că bullying-ul lovește fix în această nevoie psihologică de bază. Pentru că un copil care este respins, un copil care este jignit, a cărui identitate este atacată, se simte singur, adică nu se mai simte în siguranță, adică intră într-o stare de stres. În momentul în care corpul uman intră într-o stare de stres - adrenalină, cortizol -, de aici mai departe începe un efect de domino. Medicii nu sunt nebuni când ne spun că ne îmbolnăvim pe bază de stres. Pentru că hormonii de creștere cu hormonii de stres nu pot coexista Și hormonii noștri de creștere, care repară, încep să fie generați de corp de fiecare dată când ne simțim bine, când râdem, când dansăm, când ne-am întâlnit cu o persoană dragă, când facem ceea ce ne place, deci ne simțim în siguranță, și atunci când dormim. De aceea somnul este atât de important la copii. Pentru că se generează hormonii de reparare, de creștere”, a explicat Cremene. 

În momentul în care un copil are parte de bullying constant, el este tot constant asaltat de hormonul de stres. Asta înseamnă că nu mai doarme bine, se îmbolnăvește mai des, începe să somatizeze - doare stomacul, capul, are probleme digestive. Mulți copii încep să urineze noaptea în pat, deși această problemă o depășiseră. Încep să manifeste ticuri nervoase.  Nu mai rețin informația, memoria nu mai funcționează. „Deci copiii care au această stare de stres nu mai sunt OK pe niciun plan. De aceea e important să luați bullying-ul în serios, pentru că nu e doar o ceartă. Este ceva care distruge la nivel profund dezvoltarea unui copil și felul în care se comportă și se dezvoltă pe parcursul anilor”, a atras atenția Urania Cremene.

Bullying-ul, pe de altă parte, nu este ceva specific acestei generații, doar că astăzi copiii nu mai au la îndemână unele dintre metodele pe care, de exemplu, părinții lor le aveau. „Noi vorbeam, ignoram sau ne băteam. Sau se bătea cineva în locul nostru”, a punctat Cremene.

Bătaia le este interzisă, ceea ce nu este un lucru rău, doar că nu au fost puse în loc alte mecanisme, a atras atenția trainerul. Mai mult, în cazul generației părinților copiilor de astăzi, pe de o parte nevoia de conectare, atât de importantă, era asigurată de grupul de prieteni de acasă, din fața blocului etc., ceea ce astăzi se întâmplă rar, pentru că nu mai ies la joacă, iar pe de altă parte bullying-ul nu mai rămâne la școală, ci continuă în mediul online, pe grupuri, pe rețelele de socializare.

„Stresul este enorm, în contextul în care ei nu mai au plasa de siguranță a unui al doilea grup pe care noi îl aveam, care să ne susțină în cine suntem noi de fapt identitar și să ne spună cineva din când în când - băi, ești bine, te iubesc, îmi place de tine, îmi place să ne jucăm -, nu au acest al doilea trib. În momentul în care copilul intră într-o situație de bullying astăzi, el este într-o stare de supraviețuire mental și fizic. Este în pericol de moarte și nu exagerez deloc când vă spun asta. Asta este ceea ce simt copiii. E război total”, a subliniat Cremene.

S-a discutat și despre miturile legate de bullying. Profesorii au aflat că nu doar că și între fete există bullying, ci chiar că ele resimt și mai profund respingerea. Alte adevăruri: agresorii nu vin doar din medii violente sau cu probleme, bullying-ul nu se întâmplă doar când nu vede nimeni (din contră, astăzi este mai la vedere ca niciodată) etc..

Ce vor, de fapt, agresorii? 

O întrebare esențială în a pregăti victimele să le facă față agresorilor este următoarea: ce vor, de fapt agresorii? Vor control, vor putere, vor răzbunare, au mentalitate de tip „eu câștig, tu pierzi”, iar în cele mai dese cazuri nu simt empatie pentru victime. Este motivul pentru care o abordare de tipul: „Tu cum crezi că s-a simțit X când ai făcut asta?”, pe care adulții sunt deseori tentați să o adopte, nu va trezi în agresor regrete. Dacă ar răspunde sincer, probabil răspunsul ar fi: „sper că rău”, a explicat Urania Cremene, bullying-ul fiind un act intenționat.

În fapt, agresorii „tot ce-și doresc la bază este iubirea necondiționată”, a explicat Cremene, asemănând agresorul cu un câine bătut. „Așa sunt pe dinăuntru. Cum vrei să te apropii de ei, se îndepărtează. Și dacă vrei să întinzi mâna, de teamă că le-ai putea face ceva, te mușcă. (...) Nimeni care este bine cu el însuși - văzut, valorizat, iubit, în siguranță - nu mușcă aiurea. Niciun animal, niciun om. Problema este că în momentul în care copiii încep să <muște>, noi dăm și mai tare în ei. Și venim cu și mai multă coerciție, cu și mai multă pedeapsă, cu și mai multă suferință, cu și mai multă retragere a iubirii, părăsire, respingere și așa mai departe. Asta e un alt aspect pe care aș vrea să-l rețineți, pentru că l-am văzut pus la treabă și am văzut ce minuni poate să producă: copiii care sunt cel mai greu de iubit au cea mai multă nevoie de iubire. Copiii care sunt cel mai greu de iubit au cea mai multă nevoie de iubire. Pentru că ceilalți, cei drăgălași, cei care-s buni, cei ce zâmbesc, cei care-și fac temele, care spun bună ziua, ei primesc multă iubire. Și tot primesc. Pe când ceilalți... Și dacă măcar un adult de lângă copiii aceștia care <mușcă> are răbdare cu ei, în a-i valida, în a le arăta că sunt în siguranță, că e OK, că se poate, mulți dintre ei pot fi salvați. Mulți.”, a întărit Urania Cremene.

Victime, pe de altă parte, le poate fi orice copil, deși adesea copiii mai sensibili sunt preferați. „Absolut fiecare dintre noi avem cel puțin o caracteristică ce poate fi subiect de bullying. Așa că nu e despre victime, e ceva mai mult decât atât în spate”, a explicat Cremene, înainte de a-i pune pe profesorii din sală în fața unui exemplu concret, cerându-le să spună cum ar reacționa.

Cazul ipotetic a fost cel al unei fete care vine și îi spune adultului - părinte/profesor – că nu mai vrea să meargă la ora de educație fizică pentru că mai multe colege i-au spus că e grasă și că este un elefant care sparge podeaua când sare. Profesorii au fost provocați să dezvăluie cum ar reacționa, ce sfaturi i-ar da fetei sau ce comportament ar adopta pentru a rezolva problema.

Mulți dintre cei prezenți cel mai probabil s-au regăsit în comportamentele sau frazele cel mai des întâlnite în astfel de situații: „Ignoră-i, așa sunt copiii, răi!”; „N-o lua personal!”; „Sigur ai făcut tu ceva de le-ai provocat!”; „Du-te și vorbește cu doamna, să intervină data viitoare!”; „O să sun eu părinții fetelor și rezolv problema!”; „E a doua școală deja, nu știu unde să te mai mut!”; „În niciun caz să nu lovești, n-ai voie să te bați!”; îi învață pe copii să răspundă frumos, să se retragă și să nu provoace; învinovățesc părinții agresorului și caută excluderea acestuia din clasă etc..

„Problema este a copilului”

Unele dintre frazele sau comportamentele de mai sus cu siguranță nu ajută, altele fac, poate, și mai mult rău. Ce poate schimba însă atitudinea agresorului, a asigurat Urania Cremene, este reacția victimei. Până când victima nu-și schimbă atitudinea, problema nu va fi rezolvată.

Faptul că minimizăm problemele nu înseamnă că ele dispar. Ce putem face este să-i sprijinim pe copii să și le rezolve singuri, ajutându-i să exerseze atitudinea potrivită.

„Dacă nu minimizăm această problemă, să o băgăm sub preș, ce facem este că le luăm problema din mâini și o rezolvăm noi. Și sunăm noi și facem noi să se rezolve problema. Învață să-și rezolve problemele? Ideea este să schimbăm perspectiva. (…) Vreau să țineți minte asta. Problema este a copilului. Asta nu înseamnă că îi spun - rezolvă-ți-o, că nu mă interesează! -, înseamnă că îl ajut să și-o rezolve, făcându-l să poată să și-o rezolve singur. E un proces care durează un pic mai mult, dar are beneficii pentru toată viața. Dacă nu reușește, evident că îl ajut, dar e o schimbare de perspectivă. Pentru că este personal. Unde doare mai tare, acolo lovesc agresorii. E la victimă să schimbe atitudinea, în așa fel încât să devină robust, rezilient, puternic”, a indicat Urania Cremene.

Scopul adulților ar trebui să fie să-i determine pe copii să-și rezolve singuri problema, însă în realitate, în momentul în care începe bullying-ul, aceștia își protejează și mai mult copiii. „Copiii suferă, tendința părintelui este de a acoperi această suferință. Și atunci îl scoate pe copil din mai toate situațiile provocatoare, îi rezolvă din ce în ce mai multe probleme, părintele face din ce în ce mai multe lucruri pentru el. Începe să-l cocoloșească. Și cu cât părintele protejează mai tare, cu atât copilul devine și mai fragil. În general, victimele sunt cei mai fragili copii, pentru care părinții fac foarte multe lucruri”, a mai arătat trainerul.

Procesul prin care un copil poate fi învățat să stea demn în fața agresorului, să-l înfrunte și să nu se lase umilit poate fi lung și presupune exersare. Întâi de toate, adultul trebuie să arate că-i pasă de ce s-a întâmplat și să ajute copilul să se liniștească, după acest moment începând efectiv „investigația” pentru a afla ce s-a întâmplat cu adevărat. În funcție de cele întâmplate va fi gândită și soluția care îi poate fi indicată copilului astfel încât să iasă din rolul de victimă.

„Îi explicăm copilului foarte clar, victimei, ce-și doresc ceilalți atunci când atacă. (...) Este important să explicăm acest mecanism. <Când fetele ți-au spus că ești grasă, tu ce ai făcut? Păi m-am întristat. Și când tu te-ai întristat, ce s-a întâmplat? Păi ele-au continuat până când am început să plâng. Ei vezi? Și în momentul în care ai început să plângi, ți-au zis și mai rău, că ești un elefant care sparge podeaua. Asta vor să vadă>. Și puteți veni cu un exemplu din viața voastră. Copilul trebuie să aibă o replică, două sau trei, replică pe care să o poată spune, care să se potrivească situației, vârstei copilului, limbajului pe care îl are, și să răspundă imediat. <Poate nu sunt atât de slabă ca voi, dar mie îmi place să vin la sport. Aveți voi o problemă cu asta?>Trebuie să creați replica. < Tu vii cu hainele astea la școală, fraiere!>;< Astea sunt hainele pe care părinții mei și le permit. Voi ar trebui să fiți recunoscători, fericiți că aveți hainele pe care le aveți. Eu pe astea le am.>. Pentru ca această poveste să funcționeze, copilul trebuie să repete aceste replici, nu doar să-i spun eu ce să spună. Trebuie să exersăm”, a mai arătat Cremene.

Dacă procesul de învățare va da roade, lecțiile vor fi pentru toată viața, scopul fiind acela de a-l face pe copil să recunoască „nadele” pe care agresorii le aruncă și de a-l determina să poată să răspundă demn, cu fruntea sus, fără să sufere.

„Învățarea se întâmplă în momentul în care ești conectat cu persoana de la care primești informația”

Cât despre profesori și despre cum pot ajunge ei la sufletul copiilor, Urania Cremene a relatat că pune o întrebare tuturor dascălilor cu care se întâlnește: care este rolul tău? 90% dintre dascăli, indiferent ce predau și la ce nivel, spun că rolul lor este să predea.

„Eu am învățat un lucru. Că dacă eu mă pun în rolul de predare, nu se întâmplă învățarea. Din punctul meu de vedere, rolul nostru este de a provoca învățarea. Pentru că predarea trebuie să presupună că eu acum apăs pe un buton și se duce către voi informația predată de mine, Urania Cremene, fără niciun fel de conectare între noi. Am apăsat pe buton, s-a dus informația. Asta înseamnă să predai. Ori învățarea nu se întâmplă așa. Învățarea se întâmplă în momentul în care ești conectat cu persoana de la care primești informația. Și acest aspect al conectării cu copiii dascălii hărțuiți îl știu intuitiv. Nu i-a învățat nimeni să facă asta, dar o fac. Și sunt acei dascăli, și am întâlnit mulți de tot, slava Domnului că sunt mulți, încă mulți, care atunci când intră într-o clasă în care la ora precedentă, cu dascălul precedent, era haos și toți alergau și deschideau telefoanele clasa este liniștită. Nu pentru că le-ar fi frică de acest profesor, mai ales astăzi nu prea mai funcționează cu frica oricum. Și este aceeași clasă, aceiași copii. Bine, nu sunt smirnă, dar nu sunt haos. Și aici nu este în a face flip-flops, în a spune bancuri. Nu. Este în conectare, pur și simplu, la nivel uman”, le-a mai spus Urania Cremene profesorilor.

Predictor de motivație, ascultare și învățare a copiilor astăzi de la un profesor nu este materia și nici măcar capacitatea profesorului de a preda informația, a mai spus trainerul, fiind profesori extraordinar de buni în ceea ce predau dar care nu știu să se conecteze și alții care predau mai puțin bine dar știu s-o facă, ci este răspunsul la următoarea întrebare: profesorului îi pasă de tine? „În momentul în care copiii răspund da, profesorului îi pasă de mine, există deschidere, atenție, respect și așa mai departe”, a conchis Cremene.