Le Monde: cum a ajuns ia românească imortalizată de Matisse un simbol politic al extremei drepte

Extrema dreaptă a transformat această bluză cu mâneci evazate și broderii colorate într-un emblema naționalistă, scrie Le Monde. O sursă de mândrie culturală după Revoluția din 1989 din România, ia se află acum în centrul unei confiscări politice.

Publicația „Le Monde” analizează modul în care ia românească făcută celebră de Henri Matisse, purtată de staruri precum Brigitte Bardot și Jane Birkin și ulterior ridicată la rang de simbol de Yves Saint Laurent, s-a transformat dintr-o operă de artă într-un simbol politic.

„În România, ea a fost transmisă din generație în generație, păstrată cu grijă, împăturită într-un colț al dulapului. Mașinile de spălat au chiar un program special pentru „ie” – pronunțată „ii-e”, din latinul linea, care înseamnă „fir de in”. În 2022, UNESCO a înscris „arta cămășii tradiționale cu broderie pe umăr – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. Totuși, în ultimii ani, purtarea ei cu mândrie a devenit problematică pentru unii români”, scrie publicația franceză.

În timp ce, în Ucraina vecină, bluza tradițională, vyshyvanka, a devenit un simbol cultural emblematic care îi diferențiază pe ucraineni de agresorii lor ruși, echivalentul românesc este acum asociat cu extrema dreaptă, arată sursa citată.

Această mișcare politică, susținută de 40% dintre alegători, potrivit celor mai recente sondaje, a transformat ia într-un simbol al politicilor naționaliste și identitare. Eurodeputata de extremă dreaptă, exuberanta Diana Șoșoacă, o poartă la aproape fiecare apariție publică, scrie Le Monde.

Această schimbare este deplânsă de Andreea Tănăsescu, care a fondat în 2012 pagina de Facebook „La Blouse Roumaine” („Ia Românească”), o platformă de referință pentru promovarea meșteșugului românesc, care a colaborat cu casa Fragonard în 2021. „Au existat întotdeauna aproprieri politice, dar ele au venit și au trecut, iar ia a rămas”, spune ea. Tănăsescu a moștenit la rândul ei o ie de la bunica sa, care nu a îndrăznit să o poarte la începutul regimului comunist, când oamenii de la țară, ca ea, ajungeau la oraș, mai ales pentru a lucra în fabrici. „Bluza era văzută fie ca o haină țărănească, fie ca una aristocratică, așa că era respinsă”, explică ea. Mai târziu însă, veșmântul a fost ridicat la rang de simbol identitar de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu.

Fiecare teritoriu sau sat are propria ie

Această viziune asupra bluzei țărănești ca atribut al „românității” a apărut cu adevărat odată cu nașterea României moderne, în secolul al XIX-lea.

Ea a fost adoptată de elitele intelectuale și aristocratice „pentru a se distinge de lumile bizantină și otomană, dar și de Europa Occidentală”, explică Erwin Kessler, directorul Muzeului Național de Artă al României (MNAR).

În realitate, „elitele se îmbrăcau așa cum se îmbrăcau la Paris”, subliniază el. Muzeul prezintă, până pe 8 februarie, o expoziție care urmărește reprezentarea identitară a iei în artă, culminând cu La Blouse roumaine de Matisse, o pictură împrumutată generos de Centrul Pompidou din Paris.

Kessler, de origine germană și română, a moștenit și el ii de la strămoșii săi din regiunea Olteniei. Ideea acestei expoziții i-a venit după ce a observat asocierea iei cu mișcările naționaliste. Curatorul consideră că aceste legături dintre ie și identitatea românească sunt în mare parte „mitologizate”.

El subliniază că, în România, fiecare teritoriu sau sat are propria ie, nu una care să reprezinte întreaga țară. Mai mult, minoritățile ucraineană, maghiară și bulgară au și ele propriile bluze. În opinia sa, acest veșmânt ține mai degrabă „de o identitate culturală regională – mai precis de cea a Europei Centrale și de Est”.

„În mod tradițional, femeile țărănci își petreceau iarna brodându-și iile, adăugând motive personale înainte de a le purta primăvara. Ele se adunau la șezători, întâlniri din serile de iarnă, unde cântau și lucrau cu in, cânepă sau bumbac pentru a crea haina, apoi adăugau broderiile în secret, acasă. După o perioadă de dezinteres față de îmbrăcămintea tradițională, în urma Revoluției din 1989 și a deschiderii către Occident, ia și-a recăpătat statutul de sursă de mândrie culturală, în special în rândul diasporei românești, care numără între patru și cinci milioane de persoane”, scrie Le Monde.

Copiată de marile branduri de lux

„Creează o legătură între comunități și între generații”, spune Tănăsescu. Șezătorile, unde oamenii pot învăța broderia, au apărut online și în orașe din Europa Occidentală cu comunități românești numeroase, precum Nantes și Nisa. Datorită sinergiei create în jurul platformei „La Blouse Roumaine”, a fost instituită o „Zi Universală a Iei”, sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie, dată care coincide atât cu Sărbătoarea Sfântului Ioan în Franța, cât și cu celebrarea Sânzienelor, zâne binevoitoare din mitologia românească.

În ciuda acestui entuziasm și a aproprierii politice continue, meșteșugul tradițional este în declin, fiind înlocuit de produse fabricate în masă în China, în timp ce marile branduri de lux copiază iile fără a le recunoaște originea.

Prin intermediul platformei „La Blouse Roumaine”, Tănăsescu a lansat campanii de amploare pentru a atrage atenția asupra unor astfel de branduri, precum Louis Vuitton în 2024, care a copiat o ie specifică unui sat românesc. Grupul LVMH a răspuns retrăgând produsul de pe site-ul său.

Tănăsescu speră ca într-o zi meșteșugul românesc să fie mai bine protejat și susținut sau chiar să existe colaborări echitabile cu designerii, pentru a-l ajuta să dăinuie. Contrar reprezentării naționaliste care ar îngheța acest veșmânt în timp, ea vede ia ca pe o haină în continuă evoluție, un fir care leagă trecutul, prezentul și viitorul. „Deși există o anumită structură care trebuie respectată, cu modele și culori variind de la sat la sat sau de la o regiune la alta, „procesul de realizare este foarte creativ și unic pentru fiecare persoană”, subliniază ea. O persoană sau o comunitate „poate adăuga un motiv, un element care spune ceva despre propria poveste”, afirmă ea. Aceasta este, pentru ea, „adevărata frumusețe” a iei”, concluzionează articolul din Le Monde.