Video Kendama, noul inamic din școli? Profesor: „Nu vreți să-i legați pe elevi și cu mâinile la spate?!”

Jucăria recuperată după un deceniu, kendama, pare să fi devenit o problemă pentru unii profesori, aceștia cerând interzicerea folosirii în școală. Părinții se opun deciziei și cer reguli clare pentru ca elevii să se poată bucura de beneficiile utilizării jucăriei care îi ține departe de telefoane.

De teama posibilelor accidente, kendama, jucăria pentru care părinții sunt dispuși să plătească și sume considerabile, doar să-i vadă pe copii jucându-se alături de alți copii și lăsând deoparte telefoanele, a devenit sperietoare în școli. Sunt unități de învățământ în care s-a interzis accesul cu astfel de jucării, în ciuda faptului că mulți părinți s-au opus deciziei.

„Cred că le este mai la îndemână să interzică total”

Liderul Federației Naționale a Părinților EDUPART – filiala București, Dan Tița, a declarat pentru „Adevărul” că sunt mai multe astfel de situații în Capitală. Este și motivul pentru care, dincolo de discuții cu directorii instituțiilor școlare, purtate pentru fiecare caz în parte, FNP EDUPART București a emis și un comunicat de presă în care se militează pentru reglementarea folosirii jucăriei, considerând măsura interzicerii drept una nejustificată.

„Specialiștii în educație subliniază că jocul cu kendama contribuie la dezvoltarea coordonării, concentrării și răbdării, oferind totodată o alternativă activă la petrecerea timpului pe dispozitive electronice. De asemenea, activitățile colective bazate pe acest joc pot stimula spiritul de echipă și colaborarea între elevi.

Pe de altă parte, s-au constatat situații în care kendama a devenit o sursă de distragere a atenției în timpul orelor sau a generat incidente minore, din cauza utilizării necorespunzătoare. În acest sens, se recomandă ca jocul să fie permis doar în pauze, în curtea școlii sau în cadrul unor activități educative organizate, sub supravegherea personalului didactic”, arată părinții în comunicat.

„Am avut situații și în București și în Ilfov, am vorbit cu colegul de la Ilfov. Problema este că au fost foarte radicali. Da, în mod normal Consiliul de Administrație e în măsură să hotărască, dar asta prin modificarea Regulamentului de Ordine Interioară a unității de învățământ, trecut prin Consiliu Profesoral, aprobat prin Consiliul de Administrație. Profesorilor, directorilor, cred că le este mai la îndemână să interzică total. Dacă le dăm voie, va trebui să-i urmărim, va trebui să... Așa, să nu le mai dăm voie deloc. Eu am stat de vorbă și cu directorii și le-am pus următoarea întrebare: OK, în condițiile astea, de ce nu interziceți și telefoanele mobile?”, a precizat Dan Tița.

În situațiile despre care se face vorbire școala a decis ca dacă elevii sunt surprinși cu astfel de jucării asupra lor să le fie confiscate și predate părinților, chiar dacă nu se întâmplă la fel cu telefoanele mobile, a mai precizat președintele FNP-EDUPART București.

Părinții sunt de acord că pentru elevii de vârstă mică aceste jucării pot constitui un pericol dacă sunt folosite inadecvat, acesta fiind motivul pentru care se consideră necesară adoptarea unui set de reguli. 

„În pauză, poate sunt mai utile kendamele decât telefoanele mobile. Asta cred și părinții, asta cred și psihologii, asta cred și mulți profesori”, a adăugat Dan Tița.

„Nu vreți să se lipească de zidurile holurilor atunci când trecem pe lângă ei?”

Reacții mult mai categorice au venit chiar din rândul profesorilor. Viforel Dorobanțu, directorul Școlii Gimnaziale Curcani, a atras atenția că simpla folosire a cuvântului „interzicere” nu are ce căuta într-un asemenea context în care niște copii își petrec pauzele într-un mod benefic pentru ei.

„Că niște profesori, directori și inspectori nu înțeleg și nu “tolerează” acest fapt, după părerea mea, este fix problema adulților!  Ba telefoanele, ba kendamele sunt elemente perturbatoare ale liniștii din școli!

Oameni buni, să ne ferească Dumnezeu să avem liniște deplină în școli! Înseamnă ca acolo nu sunt copii!

Nu vreți să-i legați pe elevi și cu mâinile la spate?!

Nu vreți să se lipească de zidurile holurilor atunci când trecem pe lângă ei?

Lăsați, oameni buni, copiii să se joace, da, mai ales în școală, asta nu face decât să se simtă bine într-un spațiu rigid, ceea ce este, prin definiție, școala!

Cred că profesorii ar trebui să se gândească cum să facă învățarea mai adaptată acestui an acestor copii decât să se gândească la cum să-și securizeze inadaptarea la aceste vremuri, prin coerciție!”, a scris directorul Viforel Dorobanțu, pe contul său de Facebook.

„Ne-am dori niște copii-bibelou, cuminți și tăcuți, din manualele de pedagogie ale anilor ’80”

Gabi Bartic, expert în educație, atrage atenția că explicația profesorilor care au cerut sau chiar au decis interzicerea kendamei nu stă în picioare.

„<Fac zgomot și pot răni>” Serios? Mai rău ca pixurile (folosite adecvat)? Mai greu ca un ghiozdan de 15 kile aruncat ca o greutate prin clasă?

Adevărul e că, în general, copiii deranjează în școli. Ne deranjează când fac gălăgie (dar nu ne întrebăm de ce sunt nesupravegheați și neantrenați în activități de orice fel). Ne deranjează că sunt energici, că ne pot verifica, că pot spune „mă plictisesc”. Ne-am dori niște copii-bibelou, cuminți și tăcuți, din manualele de pedagogie ale anilor ’80. Perfecți, dar inexistenți. De fapt, niciodată-existenți — nici generația mea nu era prea liniștită”, a reacționat Bartic.

Școala noastră are o mare problemă: se apără de copii, a mai atras Gabi Bartic atenția, dând exemplul propriului copil căruia dirigintele i-a transmis, după o vreme, să nu mai vină la școală cu un cub Rubik, sub pretextul că îi deranjează pe colegi. La polul opus, într-o altă școală, un profesor de matematică și-a surprins elevii în pauză jucând cărți. Jucau poker după regulile lor. „Ce a făcut? Le-a explicat regulile, a jucat cu ei, i-a învățat probabilități (ai un as în mână, s-au jucat doi, care e probabilitatea să mai tragi unul?). A făcut, fără să predea, o oră de gândire.

Nu orice joacă trebuie transformată în lecție — nu-s atât de ridicolă — dar din fiecare joacă poți scoate viață. Poți învăța prezența, curiozitatea, rolul tău și locul celorlalți în joc și lângă tine”, a subliniat Bartic.

Reacția școlilor care au ales calea ușoară pentru a scăpa de „problemă” nu face decât să întărească sentimentul că școala se apără de copii. „Se apără de copii. De kendame, de cuburi, de râsete. De alergat. De atitudine (greșită, cum altfel). De plictiseală (explicită). Ne deranjează copiii, viața din ei, și avem foarte puține intenții să influențăm în bine vreo viață. Noi avem alt scop nobil: știința. Ce păcat că și pe aia tot pe copii trebuie s-o clădim. Și ei se toooot mișcă. Cine poate construi pe teren mișcător? Poate de aia nici la PISA nu ne prea iese.

Cu muzici, cum e obiceiul”, a mai scris Gabi Bartic.

Profesorul Marcel Bartic a afișat, la rândul său, propria formă de protest, postând un video în care folosește kendama.

Psiholog: Este o activitate fizică, tactilă, reală, care implică mișcare și prezență și ancorare în moment

Psihologul clinician Corina Lupău a făcut, la rândul său, o listă cu punctele forte și punctele slabe ale jucăriei, asta după ce inspectorul școlar general al IȘJ Gorj a declarat, la o televiziune locală, că le-a recomandat directorilor care s-au plâns că au o problemă cu folosirea kendamei în școală să decidă la nivelul școlii interzicerea.

„Am recomandat directorilor să fie atenți și eventual, în regulamentele lor interne, să insereze și interdicția, dacă cred că este necesară, de a folosi kendama”, a spus Marian Staicu.

„Am citit știrea că un inspectorat școlar recomandă ca școlile să introducă în regulamentele interne o interdicţie ca elevii să aducă la şcoală, kendama. Și chiar aseară, vorbeam cu o mămică despre beneficiile acestei jucării japoneze.

Le sintetizez fără a avea pretenția că le acopăr pe toate:

- Dezvoltare motrică

- Coordonare ochi-mână

- Cultivarea răbdării și a toleranței la frustrare (schemele ies după multe încercări)

- Disciplină și perseverență (e nevoie de multe repetări)

- Amânarea recompensei (nu iese din prima, deci, satisfacția se amână)

- Creșterea motivației intrinseci (repetă până reușesc)

- Antrenarea atenției (dacă nu se concentrează, nu prea are cum să iasă)

- Controlul impulsurilor (e nevoie să gândească schema și apoi să o pună în practică)

- Socializare (copiii fac schimb de trucuri, împărtășesc idei)

- Creșterea sentimentului de apartenență la grupul jucătorilor

- Este o activitate fizică, tactilă, reală, care implică mișcare și prezență și ancorare în moment

- Nu în ultimul rând, este o alternativă sănătoasă la ecrane

Riscurile ar putea fi:

- Fizice-răniri (ușoare) personale sau ale altora

- Competiție în loc de colaborare

- Comparație cu alții

- Timp excesiv dedicat (am văzut copii înflăcărați până la obsesie de kendama)

- Dependență. Atenție! Funcționează recompensa intermitentă care este mare activator de dopamină (câteodată iese schema, câteodată, nu)”, a scris psih. Corina Lupău, pe contul său de Facebook, în cadrul postării sfătundu-i de asemenea pe părințu cum să susțină echilibrul și să-i ferească pe copii de riscuri.

„În școală, primează siguranța, evident. Însă, puține activități care nu presupun ecrane i-au mai captivat pe copiii noștri în ultimul deceniu”, a mai scris psihologul.