Județul din România unde zeci de tineri fac școala de șoferi gratuit. Primesc și masă caldă, dar și o calificare

0
Publicat:

În județul Botoșani zeci de tineri vor putea să facă gratuit școala de șoferi cu ajutorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM. Instituția organizează cursuri de calificare pentru tineri, cu fonduri europene, iar instruirea auto se numără printre ele.

Zeci de tineri vor putea face școala de șoferi gratuit FOTO arhiva

Județul Botoșani este în topul negativ al zonelor din România cu cei mai puțini angajați. Conform statisticilor naționale, gradul de ocupare al populației, în județul nord-moldav, este de numai 43.7%. Adică mai puțin de jumătate din populația județului produce ceva. Restul sunt pensionari, elevi, persoane cu handicap, dar și numeroși oameni care nu au niciun fel de venit. Cei mai vulnerabili sunt acei NEETS, adică tineri de până la 30 de ani care nu sunt angajați, dar nici nu urmează vreo formă de școlarizare sau formare. De multe ori nu au niciun venit.

Tocmai de aceea, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani a accesat proiecte europene cu o valoare de peste 4 milioane de euro, tocmai pentru a califica și oferi o șansă de angajare pentru acești tineri. Este unul dintre cele mai mari seturi de proiecte românești dedicate tinerilor incluși în această categorie NEETS. Pe lângă calificare, consiliere, informare, cei aproape 2000 de tineri incluși în proiecte au și numeroase alte beneficii.

Școală de șoferi gratis pentru zeci de tineri botoșăneni

Este vorba despre trei proiecte cu finanțare europeană. Unul dintre acestea este InfoBT, cu o valoare de aproximativ un milion de euro și dedicat unui grup de 300 de tineri. Cu banii europeni, reprezentanții AJOFM Botoșani vor să-i califice pe acești tineri în câteva meserii foarte căutate pe piața muncii. Este vorba de ajutor de bucătar, tinichigiu, ospătar, zugrav, mecanic auto sau lucrător comercial. Este vorba de meserii pentru care trebuie fie minim patru clase absolvite (nivelul I), fie minim opt clase (nivelul II și III).

„Prin intermediul pachetului respectiv venim cu activități de informare, mediere, consiliere dar și servicii de formare profesională, și în special calificare pentru tot grupul țintă al proiectului, adică toate cele minim 300 de persoane. De menționat aici ar fi programele de calificare cu care ne vom adresa acestui grup țintă. Un număr de 11 programe de calificare, din care trei programe de nivel unu, cinci programe de nivel doi, trei programe de nivel trei”, precizează Anca Apăvăloaie, director AJOFM Botoșani.

Pe lângă cursurile de calificare, tinerii implicați în proiect primesc și mâncare în timpul studiilor, dar și o subvenție de 5 lei pe oră prin Fondul Social European. La 30 de cursanți li se oferă, beneficiul suprem al proiectului. Adică șansa de a face o școală de șoferi gratuit.

„30 de persoane vor beneficia de o subvenție de 3000 de lei pentru obținerea permisului de conducere, permis care să vină în ajutorul acestor persoane pentru a avea șanse mai mari în ocuparea unui loc de muncă”, adaugă Anca Apăvăloaie, directorul AJOFM. Este vorba despre o școală de șoferi pentru obținerea permisului de conducere categoria B. Condițiile pentru participarea la aceste cursurile de formare profesională InfoBT sunt domiciliul în județul Botoșani, calitatea de NEETS, adică tineri fără ocupație și fără a urma studii sau formare profesională.

Proiecte de peste 4 milioane de euro

Pe lângă InfoBT, AJOFM Botoșani derulează și alte programe pentru consilierea și formarea profesională a tinerilor NEETS. Este vorba despre proiect TEEN-ACT cu peste 1600 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 30 de ani dar și despre START, un  proiect cu peste 90 de programe de ucenicie. Totodată anul trecut, programele pentru acești NEETS au dat roade. Din peste 2495 de tineri în evidențele AJOFM, jumătate au reușit să se angajeze. 


Mai multe pentru tine:
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie