Hotărâre cheie a ICCJ: DGA nu mai poate ancheta decât angajați ai Ministerului de Interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât luni că ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) pot face cercetări penale doar în dosarele care implică angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Ofițerii DGA fac cercetări penale doar în dosarele cu polițiști, jandarmi sau pompieri Foto: ICCJ

ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Alba Iulia, în legătură cu polițiștii judiciari din cadrul DGA care au dreptul să facă acte de urmărire penală doar în dosare cu polițiști, jandarmi sau pompieri, adică angajați MAI.

„Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi stabileşte că: Lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au competenţa să efectueze, prin delegare, în condiţiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracţiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din OUG nr. 120/2005. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 iunie 2025”, se arată în soluția instanței.

Potrivit OUG nr. 120/2005, „lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei generale anticorupţie au competenţa să efectueze, în condiţiile prevăzute de lege, activităţi de prevenire şi descoperire, precum şi actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor”.

Interpretarea este obligatorie pentru toate instanțele din țară, din momentul publicării în Monitorul Oficial.

Astfel, ofițerii DGA nu mai pot lucra în dosare de corupție care vizează medici, profesori, funcționari bancari sau politicieni.

Decizia ÎCCJ în acest caz nu afectează direct dosarele deja soluționate, dar va schimba modul în care se desfășoară anchetele pe viitor. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată