Gheorghiţă: Creşterea cazurilor se va menţine. De la un caz Delta se poate ajunge la 390.000 de persoane infectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Gheorghiţă: În zonele urbane, unde rata de imunizare este ridicată, rămân sute de mii de persoane fără niciun fel de protecţie.  Foto: CNCAV

În următoarea perioadă, creşterea cazurilor de COVID-19 se va menţine şi nu se întrevede o posibilitate de stagnare, menţionând că unul din doi români nu are niciun fel de protecţie la boală. Gheorghiţă a declarat că de la un caz Delta se poate ajunge, în două luni, la 390.000 de persoane infectate, a afirmat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.

"Astăzi, din păcate, avem peste 3.900 de cazuri confirmate şi raportate de infecţie cu SARS-CoV-2, în condiţiile în care vorbim de o rată de pozitivare a testelor de circa 8,2%, în ziua precedentă am avut de două ori mai puţine cazuri, cu aceeaşi rată de pozitivare, ceea ce mă face să cred că în perioada următoare creşterea cazurilor se va menţine, nu se întrevede o posibilitate de stagnare a creşterii numărului de cazuri. De altfel, situaţia este explicată în primul rând de faptul că varianta Delta a devenit dominantă inclusiv în România şi, de asemenea, unu din doi români nu are niciun fel de protecţie faţă de această boală, în sensul că nu au fost nici vaccinaţi şi nu au trecut prin boală, nu au istoric de trecere prin boală”, a declarat Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă. 

El a precizat că, şi în zonele urbane, unde rata de imunizare este ridicată, rămân sute de mii de persoane fără niciun fel de protecţie. 

"Din acest punct de vedere chiar în marile aglomerări urbane unde rata de imunizare colectivă, fie prin boală, fie prin vaccinare este de peste 50, chiar peste 60%, totuşi vorbim de 40% care se traduce în valoare absolută la sute de mii de persoane care nu au niciun fel de protecţie în faţa infecţiei cu SARS-CoV-2”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare. 

El a explicat şi cu cât este mai transmisibilă varianta Delta comparativ cu varianta Alfa. 

"Dacă ne uităm la faptul că varianta Delta în momentul de faţă este dominantă comparativ cu varianta Alfa, când rata bazală de reproducere a cazului era de circa 2, comparativ cu rata bazală de reproducere a cazurilor la varianta Delta de 5 în medie, pot să vă spun că, după opt cicluri repetitive de transmitere, de la un caz cu variantă Alfa se ajunge în circa două luni la alte 256 de cazuri noi de boală, spre deosebire de varianta Delta, în acelaşi interval de timp, de la un caz pozitiv se poate ajunge la peste 390.000 de persoane infectate. Ceea ce înseamnă un număr de peste 1.500 de ori mai mare de persoane infectate în acelaşi interval timp, din simplul motiv că varianta Delta este înalt transmisibilă, este mult mai contagioasă şi într-o populaţie nevaccinată, unde nu se respectă măsurile de prevenţie, se răspândeşte extrem de uşor. Transmiterea variantei Delta este similară cu nivelul ridicat de răspândire al bolilor transmisibile ale copilăriei: pojarul, vărsatul de vânt”, a precizat Valeriu Gheorghiţă.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online