Gala Galaction în „locul cel mai sfânt de pe pământ“: „Bisericuţa pare ostrov cu pomi de aur“

Scriitorul și preotul Gala Galaction ne-a lăsat una dintre cele mai frumoase descrieri ale Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Experiența povestită a trăit-o chiar de sărbătoarea de Florii a anului 1926.

„Întovărăşit de prea cuviosul Teofilact intru în piaţeta Bisericii patriarhale şi de aci in sacrul labirint, tocmai când orga capelei latine aşternea, în zorii acestei dimineţi, ultimele horbote sonore. Însoţitorul meu mă poartă cu mână energică prin masa clocotitoare a miilor de oamenii de subt cupole... Văd întâia oară ce este Sf. Mormânt şi ce este prăpastia arhitectonică şi cu stalactite de candele, în fundul căreia odihneşte – stalagmită sacrosanctă – capela Sf. Mormânt“, scria el, un an mai târziu, în publicația „Gândirea“.

Nici nu a apucat să se dezmeticească bine de ceea ce trăia, că ajunge în sanctuarul mormântului. „Trec, frânt în două printr’o anticameră, nu mai mare decât camera unui ascensor şi apoi, după ce au ieşit, ca din gura unui cuptor de aur, alţii închinători predecesori, intrăm şi noi... Visul e realitate!... O realitate iluminată de candele şi prezidată de un preot, cu epitrahil. Sânt în locul cel mai sfânt de pe pământ. O jumătate din acest chivot de piatră e compusă de lespezi între cari se odihni, trei zile, Biruitorul Morţii. Deasupra, e o placă de marmură, poate trandafirie, pe care nu pot s’o vază bine de cât acei prea puţini creştini, intraţi aici, cu ochii uscați şi cu simţurile glaciale...“.

„Bisericuţa pare ostrov cu pomi de aur“

De acolo, s-au îndreptat spre Golgota, acolo unde a fost îngropată Sfânta Cruce. „Din altar urcăm, în partea dinspre miază-zi vreo douăzeci de trepte, trecem peste un coridor şi intrăm într’o a doua biserică, mult mai mică de data aceasta, şi împărţită în două jumătăţi: una grecească şi alta latinească. Aici este capela Golgothei. Subt altarul nostru stă, ferecată în argint, piatra scobită, sigilată de tradiţie ca purtătoarea crucii Mântuitorului, în ceasul înfigerii în Calvaria. Revenim în sfântul altar. Scormonesc cu trudă, în greceasca Noului Testament, acele câteva fraze elementare cari îmi trebuesc pentru curiozitatea şi întrebările fraţilor mei întru Christos. Privesc în jurul meu... Altarul în semicircomferinţă are jos un brâu de trepte semicirculare, un jilţ măreţ pentru Patriarh și un dublu-fund obscur, cu guri ca de lojă, în care trebue să fie cămările şi vistieriile sacre. Sfânta trapeză se înalţă ca pe un pedestal şi are deasupra un baldachin cu stâlpi“.

După ce a sosit patriarhul și toți preoții prezenți au luat parte la Sfânta Liturghie, cortegiul lor a început să ocolească bisericuţa Sf. Mormânt. „Bisericuţa pare ostrov cu pomi de aur, în mijlocul miilor de capete cari tălăzuesc în jurul ei în galeriile suprapuse, din imensa rotondă înconjurătoare, stau în ciorchini multicolori toţi acei închinători sau simpli turişti cari n’au mai găsit loc pe pardoseală, sau şi-au asigurat din vreme un loc în galerii. Preoţii cântă trăgănat o melodie lentă şi solemnă, ca şi procesiunea lor... țin acompaniament extraordinar, pe care deocamdată nu-l înţeleg, ajută cântarea preoţească... Este un ison cristalin şi cu gâlgâituri de privighetoare, care sue până în bolţile cele mai de sus şi cutremură văzduhul sfântului locaş. Ai crede că sânt nişte privighetori adevărate, cari stau în ascunse colivii şi cari, hipnotizate de incendiul lumânărilor de jos, au început să cânte... Mă domiresc şi înţeleg ce este: Femeile şi fetele arabe vocalizează ca privighetorile!“, descria el acea procesiune de neuitat.