Fișă de evaluare a unei eleve de la 1940. Fata voia să fie învățătoare, iar părinții doreau să fie „bună gospodină, acasă în sat“

0
Publicat:

În perioada interbelică, în unele școli din România, situația elevilor era foarte atent analizată din mai multe puncte de vedere în fișa didactică a acestora. Aici erau trecute, pe lângă note, și date despre situația socială a elevului.

Elevi români în perioada interbelică FOTO Arhivele Naționale

O astfel de situație se înregistra în localitatea Șona din fostul județ Făgăraș, în prezent în Brașov. Situaţia personală şi didactică a elevei Felicia Drăghiciu surprindea informații complexe despre abilitățile și lipsurile acesteia.

Născută pe 14 octombrie 1925, tânăra provenea dintr-o familie a cărei stare socială și materială era considerată „potrivită”, era de religie greco-catolică, fiind al doilea copil al familiei. Locuința sa era „igienică“, dar avea o singură cameră în care dormea cu ceilalți trei membri ai familiei.

De asemenea, în document se menţionează că fata are somn „liniştit” şi alimentaţie „bună”, iar mediul social este potrivit. Mai sunt menţionate înălţimea şi greutatea elevei, la data examinării, în 7 iunie 1940.

Fișa elevei din localitatea Șona FOTO Arhivele Naționale

La capitolul „Preorientarea şi îndrumarea profesională”, se arată că eleva are talente „literare şi ştiinţifice” şi îi plac foarte mult lecturile „de orice fel”. E

leva a fost consultată şi a spus că i-ar plăcea foarte mult să devină învăţătoare. Părinţii îşi doreau, însă, ca ea să fie o „bună gospodină acasă în sat”.

Cadrul didactic menţionează că fetei i s-ar potrivi atât o profesie teoretică, cât şi una practică, cum ar fi cele de comerciant, artist, cultivator.

În continuare sunt menționate informații despre intelectul, temperamentul, personalitatea şi caracterul tinerei. Eleva avea niveluri ridicate de inteligență, imaginație, memorie. Era, de asemenea, sensibilă, voioasă și avea putere de muncă. Fișa menționează că fata era sociabilă, bună la suflet, onestă și excela la spiritul de conducător.

Date despre orientarea profesională a elevei FOTO Arhivele Naționale

Notele elevei la diferite discipline erau trecute abia la finalul fișei. Materiile de la clasă erau cuprinse în patru mari categorii: educația minții, educația sănătății, cea moral religioasă și cea artistică. Media generală era de 9,15, iar la examenul de absolvire a avut media 9,33 și premiul întâi.

La datoriile omului și cetățeanului, scrierea frumoasă, sport și gimnastică, limba română, istorie, deprinderi agricole, avea 9, iar la matematică, fizică-chimie, geografie și științe ale naturii a obținut media 8,5. Eleva avea media 10 la purtare și lucru de mână.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată