Efectul pervers al desecretizării salariilor. Ce probleme vor avea companiile

0
Publicat:

Piața muncii urmează să devină mai transparentă după ce Parlamentul European a votat o directivă prin care obligă companiile să ofere aceleași salarii, pentru aceeași muncă, indiferent de genul angajaților. Specialista în resurse umane Andra Pintican atrage atenția asupra unui efect mai puțin dorit al acestei măsuri.

Pentru aceeași muncă, în privat, plata e diferită Foto: Arhivă

Măsura luată de legislativul european a fost urmarea faptului că, de cele mai multe ori, femeile sunt plătite cu peste 10% mai puțin față de bărbați, în condițiile în care prestează aceeași activitate.

Normele directivei europene prevăd ca angajații să primească, la cerere, informații clare și corecte referitoare la nivelul de salarizare dintr-o companie, anunțurile de angajare urmând să fie făcute neutru din punct de vedere al genului.

Specialiștii în recrutare sunt de părere că măsura va avea un efect pozitiv asupra pieței muncii. Urmează o perioadă în care companiile vor trebui să egalizeze salariile.

Nu toate vor fi în stare să o facă, din lipsă de fonduri, atrage atenția Andra Pintican, expertă în resurse umane, managerul Centrului de carieră, acesta fiind unul dintre efectele perverse ale măsurii care ar putea duce la falimente în lanț.

Este clar în avantajul angajaților faptul că se desecretizează salariile. Problema pentru companii este una destul de mare însă. Majoritatea angajatorilor din România nu au grile salariale, ceea ce înseamnă că există foarte multă inegalitate de plată. Ceea ce se întîmplă foarte des în organizații este că oamenii vechi din companie – cu o vechime de 5,6, 10 ani – și care au un salariu x care este sub nivelul pieței. Compania își dă seama că dacă vrea să-și aducă noi angajați nu poate decât să alinieze ofertele pentru oamenii noi la salariile din piață. Lucru pe care până acum au putut să-l facă dată fiind confidențialitatea. Un angajat cu vechime plătit cu 3.000 de lei să spunem nu avea de unde să știe că unul nou adus în companie e plătit cu 5.000 de lei, pentru că așa este acum piața. Angajatul nou nu avea cum să-i spună celui vechi cât câștigă, în baza confidențialității”, explică experta.

Faptul că acum se aduce această transparență salarială în discuție e problematic, pentru că toți oamenii cu salarii vechi vor vrea alinierea salariilor, iar companiile vor putea fi în imposibilitate de plată, adaugă Andra Pintican: „Mie asta mi se pare mai grav decât că oamenii vor cere aceeași plată. Vor fi firme care în mod real nu vor putea susține diferența. Depinde, desigur și de cât de mare este afacerea, de potențialul ei financiar. Dar, eu personal, cunosc afaceri în care dacă mâine s-ar alinia salariile la nivelul pieței, ar ieși din afacere. Efectiv, n-ar mai putea s-o susțină”.

Cu toate acestea, mai spune experta, măsura votată de legislativul european este foarte necesară: „Suntem printre puținele țări care nu are transparență salarială și, mai mult decât atât, nici în procesele de recrutare nu suntem în stare să dăm niște cote, dacă nu să dăm salariul efectiv. Din același motiv nu se practică transparența salarială la recrutare – ca nu cumva să vadă oamenii din organizație cât iau cei noi”.

O altă consecință va fi aceea că oamenii vor pleca din companie dacă vor vedea că nu sunt susținuți. „Și, iarăși, afacerile vor fi în imposibilitatea de a merge mai departe. Iar aceasta este o problemă de foarte mult timp, nu de ieri, de azi. Abia astăzi se discută despre ea pentru că a fost votată această directivă și a ajuns cuțitul la os”, subliniază Andra Pintican.

Pentru ca Directiva să intre în vigoare, Consiliul va trebui să aprobe oficial acordul înainte ca textul să fie semnat și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Noile reguli vor intra în vigoare la douăzeci de zile de la publicarea lor.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Scene ireale la malul mării de 1 Decembrie! Un copil curajos, de doar șase ani, a intrat în apa mării de Ziua Națională: „Foarte rece, dar am suportat"