Drama copiilor care au copii: „Dacă aș fi știut despre anticoncepționale, le-aș fi luat“

0
Publicat:

Rămânem de mai bine de un deceniu în topul țărilor cu cele mai multe mame minore – 45% din nașterile în rândul fetelor sub 15 ani din UE provin din România. Experții subliniază că o treime dintre mamele minore s-au născut tot din mame minore, iar cea mai mare problemă a acestora este lipsa educației.

Aproape jumătate dintre minorele sub 15 ani care ajung să nască sunt din România Foto: Arhivă

La prima naștere, mama avea 16 ani, iar tatăl, 22 de ani. S-au cunoscut pe o rețea de socializare. Părinții mamei nu au primit vestea cu bucurie, dar „apoi nu au avut ce face“. În prezent, au trei copiii împreună și locuiesc, fără forme legale, la o mătușă a mamei. Tatăl ajută la creșterea copiilor, nu a plecat în străinătate, „merge cu ziua la muncă, cum poate și el. Primește câte 100 de lei pe zi, dar rar când prinde câte o săptămână de muncă“. Nu beneficiază nici de venit minim garantat, nici de alocația de susținere a familiei, deoarece nu locuiesc cu forme legale și „nu au număr separat de casă“. Nu au nici speranța că vor reuși, în viitorul apropiat, să-și construiască o casă a lor, deși primăria sprijină tinerele familii prin acordarea gratuită de locuri de casă.  

Iar acesta este unul din multe cazuri de copii care cresc copii în România. Ultimele statistici arată că rămânem de mai mult de un deceniu în topul țărilor cu cele mai multe mame minore – 45% din nașterile în rândul fetelor sub 15 ani din UE provin din România. În anul 2021, potrivit datelor INS, 687 de nașteri au provenit de la mame cu vârste sub 15 ani. Mai mult decât atât, două din zece mame minore au mai mult de un copil, 32% din ele afirmând că și mama lor era minoră atunci când le-a născut, arată Analiza situației mamelor și gravidelor sub 18 ani din România și Analiza privind situația gravidelor din comunități defavorizate, ce au fost făcute publice ieri de Organizația Salvați Copiii România. Acestea mai arată că mai mult de opt din 10 mame și gravide cu vârste sub 18 ani nu mai merg la școală, iar patru din 10 gravide și mame minore nu accesează alte servicii medicale, cu excepția medicinei de familie, pe durata sarcinii.

„Una din 10 mame minore nu a fost niciodată la școală, iar 80% nu au folosit niciodată o metodă contraceptivă pentru că nu au avut acces la astfel de informații. Vârsta medie a tatălui copiilor mamelor minore este de 21 de ani. Venitul mediu al familiilor mamelor minore este de 1.160 de lei, aproximativ 50% dintre familiile mamelor minore având un venit sub 1.000 de lei și doar 12% peste 2.000 de lei”, mai arată sursele citate.

Problema noastră: lipsa educației

George Roman, director de program al Organizației Salvați Copiii România, a declarat că ar fi nevoie de politici publice integrate care să se adreseze mamelor din comunități vulnerabile: „Accesul la servicii medicale este un imperativ, atât pentru sănătatea mamei, cât și a copilului. Controlul medical în timpul sarcinii poate preveni grave probleme de sănătate. De asemenea, accesul la educație, consiliere și sprijin pe tot parcursul sarcinii și după naștere ar trebui să reprezinte o prioritate”.

Din punctul de vedere al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, lipsa accesului la educație și la educație sexuală sunt principalele bariere care fac să ne păstrăm acest nedorit loc 1 în UE la mame minore. „Sunt convins că vom putea găsi o soluție astfel încât educația pentru sănătate să devină o disciplină permanentă, adaptată oricărei vârste. Educația poate să genereze un proces care să schimbe lucrurile în bine în ceea ce privește problema mamelor minore. Dar nu putem face educație dacă acești copii nu merg la școală”, a spus Rafila.

Reprezentanții Salvați Copiii România au cerut constituirea unui grup de lucru între mai multe instituții – servicii publice de asistență socială, medicale, de educație, de ordine și cercetare penală – care să colecteze oficial date despre situația mamei și copilului din comunitățile defavorizate și să întocmească strategii și planuri de intervenție.

178.496 de nașteri au fost înregistrate în România în 2021, 687 la fete sub 15 ani și 15.672 la adolescente cu vârste între 15 ani și 19 ani.

Ce spun mamele minore

Nu am terminat nicio clasă, dar am învățat singură să citesc de la televizor. 

Mamă minoră

Eu am lăsat școala și deja regret. Dacă nu fac școală, nu am niciun viitor, nu pot să mă angajez undeva. Toată lumea cere minimum 8 clase și, pentru că eu nu le am, nu aș putea.

Mamă minoră

Dacă aș da timpul înapoi, dacă aș fi știut la vârsta aceea despre prezervative sau anticoncepționale, le-aș fi luat. M-ar fi ajutat.

Mamă minoră

Mai multe pentru tine:
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM