Directoare de bancă, victimă a digitalizării. De ce a fost declarată legală concedierea femeii

0
Publicat:

Un proces judecat la Tribunalul Bacău și Curtea de Apel Bacău, care vizează concedierea unei directoare din sistemul bancar arată cum pot fi dați afară angajații ca urmare a digitalizării.

Directoarea unei bănci a fost concediată ca urmare a digitalizării băncii FOTO Shutterstock

Printr-un proces deschis la Tribunalul Bacău, fosta directoare a unei sucursale bancare din Bacău a dat în judecată unitatea după ce a fost concediată ca urmare a reorganizării. Femeia a arătat că timp de 10 ani, din 2004 până în 2017, a ocupat poziția de director adjunct în cadrul unei bănci din Bacău.

În 2014, a fost promovată pe postul de „director” plin. În 2017, banca pentru care lucra a fost preluată de o altă bancă. Directoarea a încheiat, prin acordul părților, contractul de muncă cu vechiul angajator, încheind un contract, pentru postul de „director al Agenției Bacău”, cu noul angajator.

Reorganizarea băncii

Timp de jumătate de an, directoarea nu a avut probleme, dar în iunie 2018, „pentru a evita crearea unei situații conflictuale și nefirești” a acceptat o poziție de director adjunct în cadrul noului angajator, renunțând la funcția de director plin.

Câteva luni mai târziu, directoarea a fost, însă, notificată că postul ei se desființează. Motivele: focusarea pe sectorul retail al pieței şi digitalizarea serviciilor băncii. Directoarei i s-a oferit o listă de posturi vacante din care putea alege, dar le-a refuzat pe toate invocând că „niciunul dintre acestea nu corespundea pregătirii şi experienței sale acumulate până la acea dată, ca director al unei unităţi bancare teritoriale”.

„Nu a fost achiziționat niciun soft”

Refuzând unul dintre posturile vacante oferite, fosta directoare a fost concediată. Femeia a contestat decizia de concediere în instanță, unde a arătat că decizia de concediere a fost emisă „fără a-i fi oferită posibilitatea să participe, alături de colegii săi (n.red. menținuți în cadrul băncii), la un concurs pentru ocuparea unuia dintre ele, aşa cum s-a întâmplat la alte unităţi teritoriale, considerând că experiența şi cunoștințele acesteia erau compatibile cu oricare dintre ele respectivele posturi”.

În plus, fosta directoare a arătat că nici până la data deschiderii procesului „nu s-au modificat procedurile, normele sau fluxurile de lucru care sa justifice decizia directorului general de a transforma această bancă dintr-una dedicată clientilor mici și mijlocii, într-una dedicată clienţilor de retail” și „nu a fost achiziționat niciun soft care să preia din atribuțiile foștilor angajați, astfel încât să existe dovada că s-ar fi efectuat o digitalizare a activităţii băncii”.

A câștigat în primă instanță, dar a pierdut în apel

Prima fază a procesului s-a judecat la Tribunalul Bacău, unde fosta directoare de bancă a câștigat procesul, obținând anularea deciziei de concediere. A urmat apelul de la Curtea de Apel Bacău. Aici judecătorii i-au dat câștig de cauză băncii, menținând, practic, decizia de concediere.

„Codul Muncii dă dreptul angajatorului să îşi stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii alături de alte prerogative, cum ar fi îndrumare, control al salariaţilor, disciplină”, a reținut Curtea de Apel Bacău.

Judecătorii au mai arătat că au avut în vedere „aspecte ce ţin de existenţa unor dificultăţi economice şi diminuarea activităţii, dar şi de transformări tehnologice, modernizarea, digitalizarea/automatizarea etc.”.

„În virtutea dreptului său de a îşi organiza activitatea, banca are dreptul să renunţe în totalitate la o anumită activitate şi la toţi angajaţii care o prestează şi să aloce toate investiţiile din acea arie către dezvoltare şi tehnologizare. O interpretare contrară, cum de altfel a conferit prima instanţă, constituie o ingerinţă în organizarea apelantei şi îi limitează opţiunile de reorganizare, şi, implicit, dezvoltarea”, au mai reținut judecătorii, care au subliniat că „banca nu putea fi obligată ca la momentul concedierii contestatoarei să deţină un întreg software funcţional sau să demonstreze că toate atribuţiile sale pot fi automatizate într-un termen scurt”.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort