Destinația turistică din care românii se întorc cu plasa cu medicamente: „Nu mi-a cerut nimeni rețetă!” Ce pericole sunt

0
Publicat:

Românii care își petrec vacanța în Turcia dezvăluie pe forumurile de călătorii că au reușit să rezolve și o altă problemă: procurarea medicamentelor care nu se mai găsesc în țară și a medicamentelor care ar fi „mult mai eficiente”. Un medic de familie explică la ce trebuie să aibă grijă.

Pe forumurile pe care românii își povestesc experiențele trăite în timpul sejurului în Turcia, oferă sau cer informații și chiar se ajută în situații diverse, a fost abordat și subiectul posibilității de a achiziționa medicamente.

„Am înțeles că sunt mult mai bune decât ale noastre”,  spune un membru al grupului Forum Turcia, iar mesajul a primit peste 100 de răspunsuri.

Românii care au fost nevoiți să cumpere medicamente în timpul sejurului spun că acestea „și-au făcut efectul în cinci minute”, „copiii au acceptat siropelul din prima”, „sunt mult mai ieftine” și chiar „am cumpărat din mai multe locuri și nu mi-a cerut nicăieri rețetă”. Este vorba atât de medicamente folosite pentru a remite anumite simptome, care și în România pot fi cumpărate din farmacii fără prescripție medicală, cât și de medicamente care în țară nu se eliberează fără rețetă.

„În primul rând, vă recomand Parol. Este paracetamol, dar este mult mai eficient decât cel din România, în special siropul pentru copii. Brofenul și Nurofenul Flu sunt net superioare ca efect, durată și rapiditate în acționare. Depinde mult de ce ați avea nevoie și pentru cine (adult sau copil). Am găsit Ventolin și Flixotide, de exemplu”, a dezvăluit unul dintre membrii grupului de pe Facebook.

După acest răspuns s-au adăugat alte și alte medicamente la lista celor care pot fi procurate fără probleme, din orice farmacie, și la prețuri mai mici decât în România, spun turiștii.

Mai mult, o parte dintre medicamente, precum Flixotide, de exemplu, sau o anumită formulă de Eutyrox, în România sunt foarte greu sau imposibil de găsit, în timp ce în Turcia sunt accesibile în farmacii și pot fi cumpărate, spun turiștii care le-au achiziționat, și fără rețetă.

Concentrația diferită, explicația pentru „sunt mai bune”

Medicul de familie Mihai Ungureanu a precizat, pentru „Adevărul”, că explicația pentru „sunt mai bune” și „își fac efectul în cinci minute”ar putea fi concentrația diferită a substanței active. Anumite medicamente care astăzi se găsesc și în România au de multă vreme, în diverse țări, formule cu o concentrație mare. Este cazul medicamentelor pe bază de ibuprofen, de exemplu, cu concentrații de 600 mg, în condițiile în care o pastilă „normală” (concentrația uzuală) are 200 mg.

„Totuși, este o concentrație mare, nu poți să iei oricum. În mod normal este de 200. Iei trei pastile o dată (n. red. – atunci când folosești un comprimat cu concentrația 600)”, spune medicul, care confirmă că are pacienți care i-au spus că au achiziționat astfel de medicamente în timpul sejurului, la prețuri sub cele din România.  

În cazul în care medicamentele sunt cumpărate pentru a  fi administrate în timpului sejurului, atunci când apar probleme medicale, medicul ne recomandă să ținem legătura cu medicul din țară și să-i cerem sfatul înainte de a le administra, tocmai pentru că ar putea fi vorba de concentrații diferite, adaptate specificului zonei.

„Să ne uităm la concentrație și, ce e foarte important într-un moment din ăsta de episod acut, să păstrăm legătura cu medicul din țară și să ne indice ce să luăm. Marea majoritate, când pleacă din țară, își fac un mic băgăjel, mai ales când vine vorba de copii. Asta le-am recomandat tuturor: nu plecați fără, pentru că nu se știe acolo ce găsiți și dacă găsiți”, a mai spus medicul.

„Nu te apuci să faci experimente”

Dincolo de faptul că ar trebui să avem cu noi, atunci când plecăm în concediu, o așa-numită „trusă de urgență”, care va conține medicamente potrivit sensibilităților membrilor familiei, la fel de important, cu atât mai mult atunci când mergem într-o țară cu un alt climat și alte obiceiuri, culinare în special, este să nu le schimbăm prea mult pe ale noastre.

Noi suntem în România, noi avem o anumită climă, o anumită constituție, în momentul în care te duci în altă țară ei au altceva, e alt climat, e cu totul altceva. Cum se întâmplă cu majoritatea copiilor care vin din Spania, când au venit în România ei în scurt timp răcesc, pentru că este aerul mai uscat, sunt diferențe de temperatură mult mai mari, e poluarea”, explică medicul.

Din acest motiv, indicat este să fim pregătiți cu medicamente al căror efect îl cunoaștem. „Cele care știi că-ți fac ție bine, le poți gestiona și știi la ce efecte să te aștepți din partea lor. Nu te apuci să faci experimente”, atrage atenția medicul.

Tulburările digestive sunt printre cele mai întâlnite în concediu. O parte le-am putea preveni dacă vom opta pentru apa îmbuteliată, ne sfătuiește medicul. La fel vom proceda cu mâncarea. Oricât de mare ar fi tentația, cu atât mai mult în timpul sejururilor în regim all inclusive, când sunt puse la dispoziție multe feluri de mâncare și în cantități mari, ideal ar fi să le încercăm în timp, nu deodată.

„Recomand să-ți păstrezi obiceiurile din țară. La All inclusive e tentația mare și pleci cu farfuria plină. Mâncarea este mult mai sărată și ai tendința să bei după foarte multe lichide și e imposibil să nu apară tulburări”, mai spune medicul.

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cum a devenit steagul piraților din lumea manga simbolul protestelor Generației Z
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor