De ce bărbații sunt mai fericiți decât femeile

0
Publicat:

Cifrele Eurostat arată că bărbații sunt ceva mai satisfăcuți de viața pe care o au, comparativ cu femeile. Cum explică acest lucru psihologii.

Bărbații sunt mai satisfăcuți de viața pe care o au, comparativ cu femeile Foto Shutterstock

Dintre țările UE, cei mai nefericiți s-au declarat bulgarii. De fapt, doamnele din Bulgaria care au estimat satisfacția vieții la nota 5,6, pe o scală de la 0 la 10, spre deosebire de domni, care au acordat nota 5,8. Unguroaicele sunt fericite de nota 6,5, în timp ce ungurii, de 6,6. În ceea ce-i privește pe români, femeile sunt fericite de nota 7,6, în timp ce bărbații, de 7,7. Cei mai mulțumiți de viața lor sunt austriecii, care au acordat nota 8, atât femeile, cât și bărbații, imediat după ei în top fiind finlandezii, cu 7,9 bărbații și nota 8, femeile. 

Aceleași statistici Eurostat pe 2021 arată că femeile consideră că au o sănătate mai precară, deși ele trăiesc mai mult decât bărbații, câștigă mai puțin și sunt într-o proporție sensibil mai mare mai mare singurul părinte susținător al familiei.

În România, banii aduc fericirea

Percepția asupra satisfacției vieții este una subiectivă, afirmă psihologul Mihai Copăceanu: „Avem diferențe între națiuni, diferențe între etnii, între zone geografice, între rural și urban, între bărbați și femei, status marital, dar și între tineri, adulți sau vârstnici. Pe parcursul anilor, la nivel personal, satisfacția vieții suferă modificări deoarece avem priorități și idealuri diferite în funcție de vârstă”.

Pe parcursul a zeci de ani, psihologii au analizat componentele-cheie ale satisfacției vieții și au revizuit scalele care măsurau aceste componente, adaugă specialistul. „Printre componentele esențiale se numără: sănătatea (fizică, emoțională), cariera, creșterea și învățarea, familia, dragostea, relațiile sociale, statusul financiar, până la cele mai sensibile, precum dezvoltarea spirituală, idealurile. Cu cât există scoruri mai ridicate pe această scală, cu atât satisfacția vieții ca scor general este mai ridicată. Ce constat din interacțiunea cu alți cetățeni europeni este faptul că la aceștia satisfacția vieții implică alte componente pe care ei le consideră esențiale, precum timpul liber, starea de bine personal, relaxarea și sportul sau aspectele spirituale, precum mediația, yoga. În Romania, din păcate, într-o cultură tradițională, satisfacția vieții este într-o strânsă relație cu veniturile lunare, cu cheltuielile, cu stabilitatea financiară și cu ceea ce înseamnă dobândirea unui status social. Din punctul meu de vedere este greșit, de aceea suntem mult mai nesatisfăcuți, mult mai frustrați și neîmpliniți”, conchide psihologul.

Psihologul psihoterapeut Keren Rosner spune că structurile psihologice ale sexelor sunt diferite. Bărbații sunt mai puțin emotivi și au un mod de gândire mai simplu, de tip problemă/rezolvare. „Ei iau lucrurile pe rând, nu pot face mai multe deodată precum femeile. Acestea din urmă au de rezolvat mult mai multe probleme și solicitarea este una mai complexă. Plus că mulți bărbați se mulțumesc cu puțin, nu au obiective foarte înalte. Vor doar lucruri de bază. Dacă le au, se declară satisfăcuți. Și nu exagerează atunci când spun că au o viață mulțumitoare”, spune Keren Rosner.

Femeile, pe de altă parte, nu au renunțat la moștenirea din perioada în care trebuiau să aibă grijă de casă și copii și să-și mulțumească și soții. Sarcinile erau mici, dar multe, simultane, și atunci ele trebuiau să se împartă și să fie tot timpul prezente la orice solicitare. „Încă nu s-au debarasat complet de aceste sarcini și pretenții familiale și sociale. Pentru că ce spunea până nu demult societatea? Cum arată bărbatul, așa este soția. Acum, lucrurile s-au mai schimbat, dar sunt schimbări și în ceea ce privește relațiile. Femeile sunt independente, dar nu mai au siguranța relației. Iar asta contează pentru ele mai mult decât contează pentru ei”, conchide psihologul psihoterapeut.  

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete