Dansatorii se vor pensiona la fel ca balerinii sau acrobații, la 40 de ani femeile și 45 de ani bărbații

0
Publicat:

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea legii privind sistemul unitar de pensii publice astfel încât dansatorii și soliștii de balet să poată ieși la pensie în aceleași condiții precum balerinii sau acrobații.

Dansatorii profesioniști vor ieși la pensie mai repede

Concret, dacă îndeplinesc condiția stagiului de cotizare minim aceștia se vor putea pensiona și înainte de împlinirea vârstei de 50 de ani.

Cei 20 de inițiatori în frunte cu Raluca Turcan au vrut, conform exounerii de motive,, să corecteze o actuală inechitate existentă în legea pensiilor. „Având în vedere statisticile care relevă faptul că după 40 de ani condiția fizică, inclusiv musculatura dansatorilor și soliștilor de balet, este deteriorată fără a mai putea face față prezentării spectacolelor la nivel artistic de înaltă calitate sau de mai lungă durată și faptul că în rândul salariaților dansatori din instituțiile de profil se constată că după vârsta de 45 de ani, aceștia se află cel puțin 8 luni din an în concedii medicale sau pe tratamente de recuperare a ligamentelor sau fracturilor, consideram că pensionarea dansatorilor și soliștilor de balet trebuie făcută în aceleași condiții ca și cele pentru balerini și acrobați, în legislația actuală. În acest moment, unele ansambluri angajează «dansatori», iar în altele sunt încadrați drept «balerini». Așadar pentru persoane care au același tip de activitate, condițiile de pesionare sunt diferite, existînd o mare inechitate în sistem”, se arată în expunerea de motive.

Drept urmare, după aprobarea proiectului de modificare legislativă pensionarea dansatorilor și soliștilor de balet se va face în aceleași condiții ca cele prevăzute până acum în Legea pensiilor (nr. 263/2010) pentru balerini și acrobați, adică la 40 de ani pentru femei și 45 de ani pentru bărbați.

Cine mai beneficiază de vârste mici de pensionare

În prezent, printre cei care beneficiază de condiții speciale de pensionare, anticipate, se află judecătorii, singura regulă pentru acestia fiind vechimea de cel puţin 25 de ani în funcţie.

Apoi, în prezent, teoretic, vârsta de pensionare pentru polițiști/militari este de 60 de ani. Totuși, cei care lucrează în condiții speciale de muncă (pirotehniști, parașutiști, piloți, adică ofițerii operativi, în general) beneficiază de un spor de vechime ce variază în funcție de condițiile de muncă, respectiv de 3/6/12 luni la an care se reduc din vârsta de pensionare, dar nu mai mai mult de 13 ani. În traducere liberă, un polițist se poate pensiona cel mai de vreme la 47 ani, doar dacă a lucrat toată perioada de activitate exclusiv in condiții speciale de muncă.

În fine, piloţii, însoţitorii de bord/membrii echipajului de cabină cu licenţă/atestat şi personalul de inspecţie în zbor primesc pensii de serviciu dacă au vârsta de minimum 50 de ani şi au realizat o vechime de cel puţin 20 de ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said