CTP explică de ce a sugerat că fostul tenismen Ion Țiriac ar fi lucrat pentru KGB

0
Publicat:

CTP a revenit cu explicații privind textul în care sugera că Ion Țiriac ar fi turnat Securitatea la KGB. Gazetarul arată că încă din anii 50, propaganda rusă a transmis, la fel ca Țiriac în interviul de la GSP, falsa opoziție între Apărarea țării și alocările pentru sport și sănătate.

CTP face referire la partidele de vânătoare celebre ale lui Țiriac. FOTO: Mediafax

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a revenit cu un text „mai analitic”, în care explică de ce a sugerat, într-o postare, că fostul tenismen Ion Țiriac ar fi lucrat pentru KGB.

„Oligarhul pacifist”- se numește postarea făcută astăzi și vine ca o completare având în vedere reacțiile la textul de ieri despre zicerea dlui Țiriac: „Nu vreau război, nu vreau NATO, nu vreau baze militare, vreau investiții în sport și sănătate”.

CTP a susținut, ieri, că „Securitatea l-a recrutat pe Ion Țiriac sub numele de cod Titi Ionescu în 1963 ca să „încadreze informativ sportivi și delegați străini suspecți care vin în România”. Nu s-a dovedit eficient în această activitate, potrivit constatării Organelor. Acum însă, mă bate gândul că Titi o fi fost mai performant în a turna Securitatea la KGB.”

Gazetarul a susținut că a simțit nevoia de a publica un text mai analitic.

Atitudinea oligarhului Ion Țiriac este echivalentă cu agitpropul Luptei pentru Pace, întreținut de Kremlin în perioada războiului rece.

Imperialist american/Cădea-ți-ar bomba în ocean!”,

Noi vrem pace în Balcani/ Fără anglo-americani!” – anii `50 în România.

„Vrem cantine și spitale/Nu vrem arme nucleare!”,

„Iubiți-vă pe tunuri!” se intona răgușit la Cenaclul Flacăra, variațiuni autohtone la internaționalul „Make Love Not War!”. Regimul ceaușist punea oamenii să scandeze „Nu bombéi cu neutroni!”, neutronii fiind, se bănuia de către strigători, niște microbi, ceva” – explică gazetarul.

Ținta reală, urmărită de ruși, a acestor manifestații și lozinci era descurajarea statelor europene libere să-și construiască un sistem propriu de apărare împotriva Armatei Roșii, explică scriitorul.

„Cât de eficientă a fost această propagandă se poate vedea și azi, când Uniunea Europeană depinde militar de America, singură nefiind pregătită să facă față unor atacuri ale Rusiei”, completează Popescu.

„O falsă opoziție între Apărarea țării și alocarea de bani pentru sport și sănătate”

„Oligarhul Țiriac fabrică o falsă opoziție între Apărarea țării, în care rolul NATO este decisiv, și alocarea de bani pentru sport și sănătate. Bineînțeles că este necesară sprijinirea Sportului și Sănătății de către stat, dar nicidecum prin reducerea bugetului Armatei!” – susține Cristian Tudor Popescu.

Gazetarul face un exercițiu de imaginație cu privire la ce s-ar fi întâmplat dacă Ucraina n-ar fi avut sprijin militar din Occident:

„Dacă Ucraina nu ar fi avut o armată antrenată ani de zile de americani și armament primit din Occident, acum nu mai exista limba ucraineană, cultura, sportivii Ucrainei, câți ar mai fi fost în viață, deveneau reprezentanții Republicii Populare Ucrainene din Federația Rusă, iar principalele măsuri de sănătate publică luate de ruși ar fi fost arestarea și executarea sau deportarea pe capete a ucrainenilor „naziști”.

„Ce ne pasă nouă de Ucraina?”

Gazetarul are un mesaj și pentru suveraniștii care vin cu replica „Ce ne pasă nouă de Ucraina?”. „Atunci, amintiți-vă măcar de România și de Basarabia în anii ocupației rusești”, le-ar spune CTP.

Faptul că nu ajung banii la Sport și Sănătate nu e din cauza NATO, explică gazetarul. Cauza ține de „corupția și hoția la scară națională, încurajate de oligarhul Țiriac, care ne anunța cum tovarășii lui bogătași din Vest nu mai vin pentru afaceri în România, că acolo ești arestat din senin de DNA. Vin doar să omoare mistreți...”

„Iată de ce m-a bătut gândul la Țiriac-KGB” – concluzionează Cristian Tudor Popescu.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată