Comercializarea produselor cu dublu standard de calitate e interzisă în România, dar autoritățile nu dau amenzi

0
Publicat:

Protecția Consumatorilor a primit recent instrumentul prin care poate amenda dublul standard al produselor, după ce Guvernul a transpus în legislația națională o Directivă Europeană care interzice, între altele, comercializarea produselor cu dublu standard. Însă legea nu se aplică încă, deși circa 70% din produse se vând la dublu standard la nivel transfrontalier.

Paul Silviu Anghel: Peste 50% din produse se vând la dublu standard Foto: Arhivă

Printr-o Ordonanță de Urgență care transpune în legislația națională o Directivă Europeană din 2019 cunoscută sub numele de Omnibus, Guvernul a interzis, cu ceva timp în urmă, comercializarea produselor cu dublu standard. Amenzile sunt imense, iar de verificarea respectării noilor prevederi legale se ocupă reprezentanţii împuterniciți ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Prin noua OUG se interzice practic, cu unele excepții, comercializarea produselor cu dublu standard de calitate, acele mărfuri vândute în ambalaje identice pe mai multe piețe UE, dar care au ingrediente diferite sau în cantități diferite în funcție de statul în care se comercializează.

Potrivit OUG, se interzice orice activitate de comercializare a unui bun pe teritoriul României, ca fiind identic cu un bun comercializat în alte state membre, deși bunul respectiv are o compoziție sau caracteristici semnificativ diferite, cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de factori legitimi și obiectivi, probat cu documente concludente.

Amenzi usturătoare

Totuși, noua reglementare arată că în cazul unei activităţi de comercializare a unui bun pe teritoriul României, ca fiind identic cu un bun comercializat în alte state membre, deși bunul respectiv are o compoziție sau caracteristici semnificativ diferite, justificată de factori legitimi și obiectivi, printre care cerințe juridice naționale, disponibilitatea sau caracterul sezonier al materiilor prime, strategiile voluntare menite să îmbunătățească accesul la alimente sănătoase și nutritive, precum și dreptul comerciantului de a oferi bunuri de aceeași marcă în ambalaje cu o greutate sau un volum diferit pe piețe geografice diferite, comercianții au obligația de a pune la dispoziţia consumatorilor informaţii cu privire la aceste situații, ȋntr-un mod care să le permită accesul la acestea, cu privire la diferențierea bunurilor ca urmare a unor factori legitimi și obiectivi, astfel ȋncât această diferențiere să fie poată fi identificată de către consumatori.

Cel puțin teoretic, nerespectarea obligației comercianților de a informa consumatorii cu privire la dublul standard de calitate este grav pedepsită de noua reglementare. Astfel, amenzile sunt de la 20.000 de lei la 100.000 de lei, iar dacă practica incorectă afectează un număr mai mare de 100 de consumatori, limita minimă și limita maximă a sancțiunilor se dublează. Sancțiunile vor fi aplicate de experții Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Se pun la punct standardele după care se trece la verificarea lor

Directorul general al Direcției Generale Control, Supraveghere Piață și Armonizare Europeană al ANPC, Paul Silviu Anghel, a declarat pentru „Adevărul” că punerea în practică a noilor reglementări se poate face numai după ce se vor parcurge câțiva pași premergători.

Chiar la nivelul Comisiei Europene s-a pus problema să se stabilească mai întâi care este standardul pentru fiecare produs în parte pentru a avea ce verifica. Este vorba de caracteristicile esențiale ale acestor produse, de rețete și de valori nutriționale. În momentul în care aceste caracteristici sunt standardizate, se pot face verificări de respectare a lor. În prima fază vom realiza, așa cum o cere și directiva Omnibus, unele întâlniri cu reprezentanții din industrie pentru a fi informați de noua legislație și despre ce vom verifica în viitor. Este cert că peste 50% din produse, probabil 70%, se vând la dublu standard la nivel transfrontalier”, a precizat Paul Silviu Anghel.

De altfel, cu ceva timp în urmă, au fost făcute publice rezultatele proiectului european privind combaterea dublului standard la produsele alimentare la realizarea căruia au participat organizații ca Associazione per la Difesa e l’Orientamento dei Consumatori, Italia (ADOC), Asociația InfoCons, România (INFOCONS), și Safe Food Advocacy Europe, Belgia (SAFE). Au fost avute în vedere numai produse sub aceeași marcă, cu ambalaj identic sau foarte asemănător care se vând în România, Italia și Belgia. Studiul a arătat că din 104 produse studiate, toate având partea din față a ambalajului identică sau foarte asemănătoare, 52 de produse, reprezentând 50%, au prezentat diferențe ce țin de tipul și cantitățile ingredientelor, precum și valorile nutriționale. În plus, 45 de produse sau 43% prezintă ingrediente diferite, iar la 39 de produse sau 37% au fost identificate diferențe de minimum 1 g din cantitatea a cel puțin o valoare nutrițională.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model