Protecția Consumatorilor: Ce înseamnă „şaorma cu de toate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ordin al preşedintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) care stabileşte modalităţile prin care restaurantele trebuie să informeze clienții cu privire la mâncărurile preparate oferite spre comercializare continuă să facă valuri în industria de specialitate.

Horia Constantinescu susține că noile reguli pentru restaurante sunt corecte
Horia Constantinescu susține că noile reguli pentru restaurante sunt corecte

Am considerat că un termen de 6 luni până la implementarea acestui ordin ar trebui să fie suficient. Haideţi să atingem atunci şi o altă latură a ceea ce noi am constatat în acţiunile de control. Multe meniuri seamănă cu Codul Penal adnotat. Este greu de crezut că cotletul de zebră şi lăbuţa de crocodil se vând la fel de bine ca pieptul de pui. Dar totuşi apar în meniu, sunt pretins a fi proaspete...”, a declarat cu ceva timp în urmă șeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu.

Patronii de restaurante s-au declarat nemulțumiți pentru că sunt obligați de ANPC să treacă în meniul restaurantelor nu numai ingredientele fiecărui preparat, ca până acum, dar și cantitatea fiecăruia în parte și valorile sale nutriționale, cum ar fi nivelul de zahăr, aditivi și grăsimi. Concret, Nicolae Bucovală, preşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa, a adus în discuţie, marţi, la o dezbatere la care au participat ministrul Mediului, Tanczos Barna, şi ministrul Turismului, Constantin Cadariu, respectivul ordin ANPC pe care l-a criticat vehement. „Cred că ANPC-ul vrea să ne transforme pe toţi în prozatori. Ordinul ANPC de a scrie pe lista de meniu şi când s-a născut porcul sau vita sau găina mi se pare caraghios. Şi dumneavoastră aţi fost în toată lumea şi noi mai mergem pe unde apucăm, dacă avem profit după o vară, dar nu am văzut nicăieri în lume o asemenea listă de meniu, credeţi-mă. Este imposibil să o facem. Intră în vigoare pe 20 decembrie. Înseamnă că ne vor închide pe toţi pentru că nu le putem face. (...) Funcţionam foarte bine până acum. Puneam cu alergeni, cu nealergeni, cu ce era acolo. Dar acum, ca să scrii la fiecare produs de unde provine, că e îngheţat, că e dezgheţat, ce calorii, vă spun, din punctul nostru de vedere, este o crimă”, a precizat Bucovală.

La acuzațiile reprezentatului patronatului, replica lui Horia Constantinescu nu a întârziat să apară. „Acum sunt doar nemulțumiți, pentru că trebuie să aflăm ce ingrediente și ce materii prime. Ciorba de burtă trebuie să se știe din ce burtă este făcută. «şaorma cu de toate» trebuie să știm și noi ce înseamnă «de toate». Nu credeți că trebuie să aflăm ce mâncăm?”, s-a întrebat Constantinescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite