Cine este Valentino, bărbatul care l-a înjurat pe șoferul dubei cu mascați. A fost reținut pentru ultraj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Valentin Șerban, zis Valentino, are 32 de ani și nu este la prima confruntare cu poliţiştii. El are un cazier bogat.

Andrei Valentin Șerban, zis Valentino FOTO: Facebook/Sindicatul Europol

Un bărbat din Constanța a fost zilele trecute protagonistul unei întâmplări pe care nu o anticipa. Crezând că toată strada este a lui, el a înjurat în trafic un șofer care-i făcea disperat semne să se dea din drum.

La volan însă era un polițist care se afla împreună cu colegii săi, ”mascați”, într-o misiune. Chiar și așa, individul a continuat să fie agresiv, fiind potolit în cele din urmă de oamenii legii.

Incidentul s-a întâmplat pe Bulevardul Tomis din Constanța și a fost surprins de unul dintre martori.

"Au claxonat, au ieşit, i-au zis: Du-te pe trecere, nu merge pe aici. Şi el a început să-i înjure, să-i scuipe, aşa. Se credea smardoi. Că îşi ia telefonul, că sună, că cunoaşte, că face", a spus Bogdan, martor al evenimentelor.

Deși se potolise la un moment dat, bărbatul a intrat într-un restaurant și a continuat să profereze injurii oamenilor legii. El a fost încătușat și scos cu forța din local.

Ulterior, a fost reținut pentru ultraj.

"După ce a fost emis mandat de aducere de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și în urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus reținerea, pentru 24 de ore a individului care a adresat amenințări și injurii "mascaților" sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de ultraj și a infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Constanța. De asemenea, a fost sancționată contravențional, în baza Legii nr. 61/1991, cu amendă în valoare de 7000 de lei, femeia de 34 de ani care înjura pe filmarea apărută în spațiul public", a precizat vineri seara Sindicatul Europol.

Individul este o mai veche cunoștință a poliției, cu condamnări la închisoare din motive violente.

”La finalul anului 2020, a fost implicat într-un alt scandal în trafic, unde s-a lăsat cu bătaie şi ameninţări cu cuţitul. Nu-i lipsesc din palmares nici scandaluri cu topoare şi bastoane telescopice, când situaţia putea degenera dramatic”, potrivit observatornews.ro.

Sindicaliştii Europol au publicat, miercuri seară, imagini de la scandalul provocat de bărbatul din Constanţa care a ameninţat ”mascații”.

 ”De Ziua Internaţională a Femeii, acest păcălici ne arată cât este de important să ai o femeie în viaţa ta. Nu neapărat pentru a o iubi şi preţui, ci pentru a te folosi de ea ca paravan să nu ajungă poliţiştii la tine după ce ai strigat după ei (...) Aşa că stimabile doamne şi domnişoare, mare atenţie la păcălicii şi măscăricii din preajma voastră”, au transmis sindicaliştii.

Mai multe pentru tine:
Boala din cauza căreia Andreea Marin a slăbit 5 kg: „A fost mai neplăcut!” Ce spune despre viața sentimentală, după despărțirea de Adrian Brâncoveanu: „Sunt foarte matură și foarte asumată în ceea ce fac!”
Vești teribile de la Palatul Zarzuela! Regina Sofia se așteaptă la ce e mai rău
Momentul când dragostea dintre William și Kate a fost pusă la încercare! Se puteau despărți pe vecie după criza suferită
Despre soacre... numai de rău! „Tu naști, iar bărbatul tău doarme cu mama lui în pat!”
Arheologii descoperă o inscripție veche bulgară și numeroase artefacte la săpăturile cetății Nikopol
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Două zodii vor încheia un ciclu karmic dificil de 10 ani până la finalul anului 2025. Vor păși într-o nouă eră a vieții lor, mult mai bună
4 septembrie: Ziua în care Ion Antonescu a fost numit premier, deschizând drumul dictaturii militare
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Șoc la „Insula Iubirii”: Maria și Marius Avram s-au despărțit, iar Marius a părăsit Thailanda cu ispita Oana Monea. Cum au ajuns iar împreună?
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe