Cine e renumitul medic care l-a operat pe Cornel Dinu. Fostul internațional: „Este un mare rapidist”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul Internațional Cornel Dinu a fost operat de urgență la Spitalul Floreasca, după ce a acuzat probleme stomacale.

Medicul Gabriel Constantinescu FOTO: Facebook/Sanador

Cornel Dinu, în vârstă de 74 de ani, a fost operat de urgență, joi, după ce a acuzat probleme medicale.

El a declarat că a fost operat de un prieten de-ai săi, medicul Gabriel Constantinescu, pe care îl consideră cel mai mare gastroenterolog din România. Acesta i-a descoperit probleme la colon.

 „Am avut noroc cu prietenul meu Gabriel Constantinescu. A venit aseară la ora 22 special pentru mine, după o zi întreagă de consultații ca să mă examineze și apoi să mă opereze. E cel mai bun gastroenterolog din România. El mi-a făcut și prima colonoscopie, în 2009. Gabi e un tip nemaipomenit, e un medic excepțional. Îl cunoaște toată România. Mare rapidist.

Mi-a explicat că 10% problemele astea sunt de la esofag, 60% de la stomac și 30% de la colon. Nu vreau să mă gândesc că și tata, și fratele meu au murit din cauza cancerului de colon, a spus Cornel Dinu pentru Fanatik.

Cornel Dinu

Potrivit Spitalului Sanador, unde mai lucrează renumitul medic, Gabriel Constantinescu este recunoscut ca specialist de excepție în domeniul procedurilor avansate de endoscopie intervențională.

Are o experiență vastă în domeniul procedurilor endoscopice, coordonând și realizând peste 15.000 de astfel de proceduri, inclusiv proceduri intervenționale – a realizat personal peste 1.000 de colangiopancreatografiii endoscopice retrograde (ERCP).

”Conduce de aproape două decenii primul laborator de endoscopie diagnostică și intervențională din România, la Spitalul Clinic de Urgență București. A participat la numeroase proiecte de cercetare și studii clinice, inclusiv ca director de proiect, și are o foarte bogată activitate științifică. În calitate de prim autor sau coautor, a publicat numeroase articole în reviste științifice indexate ISI sau în baze de date internaționale. A coordonat publicarea mai multor compendii de specialitate și a contribuit cu numeroase capitole în volume de Gastroenterologie.A urmat numeroase cursuri de pregătire și perfecționare, atât în străinătate, cât și în țară. Este membru al Societății Naționale de Gastroenterologie și Hepatologie, al Organizației Europene pentru Boala Crohn și Colită, al Societății Europene de Endoscopie Gastrointestinală și al Clubului Român de Boală Crohn și Colită Ulcerativă”, potrivit Sanador.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare