Chirie de lux pe bani publici. Ministrul Transporturilor cere relocarea Companiei de Investiții Rutiere: „E cam scump”
0Compania Națională de Investiții Rutiere, subordonată Ministerului Transporturilor, continuă să achite lunar aproximativ 30.000 de euro pentru închirierea unui sediu de 1.470 de metri pătrați în zona de nord a Capitalei. Contactat de „Adevărul”, ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a explicat că a solicitat conducerii CNIR să caute o soluție pentru relocarea angajaților într-o clădire a statului. La rândul său, directorul companiei, Gabriel Budescu, susține că depune eforturi pentru găsirea unei soluții în acest sens.
În timp ce măsurile de austeritate bugetară au lovit deja aproape toți românii, există în continuare instituții de stat care trăiesc în continuare pe picior mare. Printre acestea se numără și Compania Națională de Investiții Rutiere.
Fondată în 2016, cu scopul de a prelua treptat contractele de autostrăzi derulate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), CNIR și-a început de facto activitatea în vara anului 2024. Tot atunci, angajații au fost transferați din Palatul CFR – locul unde își au sediul central cele mai multe dintre instituțiile aflate în subordinea Ministerului Transporturilor – într-un imobil de birouri situat pe strada Menuetului, în Sectorul 1 al Capitalei. Este vorba despre o clădire cu spații generoase, dotată cu instalație modernă de climatizare, dar și cu porți de acces pentru angajați.
Pentru tot acest confort al angajaților CNIR, statul român plătește o chirie lunară de 149.297 de lei (aproximativ 30.000 de euro) către firma GPP Consultanță Business și Proiectare SRL, deținută de Cristian Boboruta.
Ciprian Șerban: „Locația actuală e cam scumpă”
După ce am sesizat cazul în vara anului trecut, ministrul transporturilor, Ciprian Șerban, a dispus ca CNIR să fie relocată în Palatul CFR, însă până la urmă clădirea s-a dovedit a fi neîncăpătoare.
Contactat de Adevărul, a confirmat că situația sediului CNIR se află în atenția sa și că a avut discuții recente cu directorul companiei pentru a remedia problema costurilor. Demnitarul recunoaște direct că suma plătită în prezent depășește limitele decenței bugetare.
„Da, asta (n.red. – locația) actuală e cam scumpă. Chiar acum o săptămână vorbisem cu directorul CNIR despre subiectul acesta. Propunerea mea a fost să căutăm la CFR (n.red. CFR Marfă), că tot au câteva spații pe care nu le folosesc, astfel încât să găsesc o metodă prin care să nu pun presiune pe buget, să aibă costuri cât mai mici”, a declarat ministrul Ciprian Șerban.
Oficialul a explicat că a oferit conducerii CNIR mai multe direcții de acțiune, inclusiv discuții cu Poșta Română, instituție care deține un patrimoniu imobiliar vast și neutilizat în totalitate.
„Știu că Poșta, la un moment dat, vindea sau închiria anumite spații pe care nu le mai foloseau. L-am îndrumat și acolo să meargă, să aibă o discuție, să vedem la ce variantă ajungem”, a adăugat ministrul.
Directorul CNIR: „Toate variantele sunt pe masă”
Directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, a oferit o perspectivă detaliată asupra eforturilor de a găsi un nou sediu. Acesta susține că instituția analizează absolut toate opțiunile, de la închiriere la achiziție sau construcție, prioritatea fiind un imobil din patrimoniul statului, chiar dacă acesta ar necesita renovări majore.
„Până momentan suntem tot aici și căutăm să vedem dacă ne putem muta cu chirie, să ne cumpărăm sau să ne construim. Toate variantele sunt pe masă. Am avut discuții cu domnul ministru și dânsul mi-a zis că ar fi de preferat să găsim o variantă cât mai ieftină și să fie, dacă se poate, de la stat”, a explicat Budescu.
Directorul a detaliat corespondența purtată cu diverse instituții pentru a identifica imobile disponibile.
„Am mai cerut hârtii, am mai cerut de la minister, la Direcția Patrimoniu, ce ne pot da. Ne-a mai dat și Ministerul de Finanțe o listă de clădiri care privesc valorificarea activelor statului și pentru două dintre ele ne-am exprimat intenția de a le prelua. Le-am făcut o hârtie și celor de la RA-APPS, dacă pot să ne pună la dispoziție ceva. Și am mai cerut și la Secretariatul General al Guvernului, că am înțeles că se poate face acum o centralizare cu ce există la nivelul tuturor companiilor de stat”, a explicat Gabriel Budescu.
Budescu afirmă că este dispus să preia o clădire într-o stare proastă, dar avertizează asupra costurilor și timpului necesar pentru aducerea acesteia la standarde.
„Prefer să fie una degradată a statului. Chiar dacă e una degradată, băgăm bani în ea, o configurăm și o facem să funcționeze ca birouri. Dar trebuie ceva să corespundă și cu normele actuale. Cu ce înseamnă incendiu, siguranță, că nu te joci. Eu îmi doresc un birou cum, de altfel, avem și aici, ceva să fie cu acces controlat, cu pontaj electronic pe cartelă, nu cum e în minister”, a declarat Gabriel Budescu pentru „Adevărul”.
De ce a picat varianta CFR Marfă: „E scară de bloc, efectiv apartamente”
Una dintre pistele concrete verificate de conducerea CNIR a fost un imobil deținut de CFR Marfă pe strada Turda.
„Am fost și am văzut un spațiu de la CFR Marfă, pe strada Turda, de unde am avut birou. Nu știu ce ați auzit acolo, dar ideea e că e construit ca apartamente, scară de bloc. Efectiv apartamente. Adică, bineînțeles, un birou e greu de configurat acolo. Și nu știu, sincer, am niște dubii dacă se poate lua o autorizație pentru spațiu de birou. Rămâne de văzut aspectul ăsta”, a precizat directorul CNIR.
În ceea ce privește Poșta Română, Budescu a menționat că așteptarea continuă: „Noi am avut discuții, am cerut oferte la cei de la Poșta Română, știu că ei au mai multe spații, dar până una-alta n-am primit încă răspuns”.