CFR Călători suplimentează trenurile spre litoral pentru minivacanţa de 1 Mai

0
Publicat:

CFR Călători anunţă că în perioada 25/26 aprilie – 4/5 mai 2025 va suplimenta trenurile spre litoral, cu ocazia minivacanţei de 1 Mai. În perioda respectivă vor fi legături spre Constanţa şi staţiuni, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Suceava, Iaşi, Buzău, Oradea.

CFR suplimentează trenurile spre litoral FOTO: Adevărul (Arhivă)

CFR Călători mai informează că şi călătorii din alte regiuni ale ţării au la dispoziţie o serie de conexiuni rapide din Capitală, pe fondul existenţei „mersului de tren cadenţat (la 1-2 ore)” pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.

„În zilele cu trafic crescut din minivacanţa de 1 Mai, CFR Călători pune la dispoziţia publicului călător capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul ţării. Se va monitoriza atent traficul de pasageri şi în funcţie de evoluţia şi dinamica cererii de transport, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinaţii în limita parcului de material rulant tehnic disponibil”, menţionează CFR Călători, potrivit News.

Sursa citată precizează că, pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport şi pentru a se putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, compania recomandă pasagerilor cumpărarea cât mai din timp a legitimaţiilor de călătorie.Legitimaţiile de călătorie în trafic intern pot fi achiziţionate cu anticipaţie online, de pe site-ul CFR Călători, din aplicaţia mobilă – „CFR Călători bilete online”,  de la automatele de vânzare bilete din staţii, direct de la casele de bilete din staţii şi de l agenţiile de voiaj CFR Călători.

„Pasagerii se pot bucura de reduceri de până la 10% la cumpărarea legitimaţiilor de călătorie cu anticipaţie sau de 10% reducere dacă optează pentru oferta dus-întors. De asemenea, precizăm că CFR Călători acordă reducerile la transport prevăzute de actele normative în vigoare pentru diverse categorii de persoane (elevi, pensionari, etc.)”, mai precizează compania.

CFR Călători recomandă tuturor călătorilor ca, înaintea urcării în tren, să se asigure că au legitimaţie de călătorie şi după caz, documentele pentru transport aferente, pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Informaţii despre circulaţia trenurilor pot fi obţinute la telefon, în aplicaţia TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informaţii tren, unde se obţin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire, pe site-ul  www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern, de la personalul din staţii.

„Pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcţionale şi actualizate permanent camerele web din gările Bucureşti Nord, Aeroport Henri Coandă, Timişoara, Craiova, Braşov, Iaşi, Cluj Napoca şi Constanţa care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor”, mai precizează sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor