Cea mai mică locuință din România, amenajată într-un transformator de un secol. „Niciun șurub n-a fost lăsat de capul lui” FOTO

0
Publicat:

O familie din București a transformat într-o bijuterie arhitectonică un transformator electric vechi de un secol. Clădirea, aflată în stațiunea prahoveană Sinaia, le servește drept locuință de vacanță. Aceasta e, de altfel, cea mai mică locuință de vacanță din România.

Cea mai mică locuință de vacanță din România e la Sinaia. FOTO: Love Deco

Doi bucureșteni, Arsena și Dan, visau la o casă de vacanță, dar mult timp au fost convinși că nu-și vor permite una din cauza prețurilor mari. Și totuși, cei doi au găsit până la urmă o cale să-și realizeze visul.

Oportunitatea a apărut în momentul în care clădirea unei foste stații de transformare electrice din Sinaia a fost scoasă la vânzare. Ridicat în urmă cu un secol, în perioada 1923-1926, cu ocazia dezvoltării electrificării orașului, vechiul transformator s-a dovedit un pariu câștigat.

Ne-am îndrăgostit iremediabil de această clădire, pe care o știam încă din copilărie, când veneam cu părinții la munte. Într-una dintre vizitele noastre prin Sinaia am văzut anunțul de vânzare, iar la o săptămână după asta era al nostru. Totul s-a întâmplat foarte repede”, spune Dan, de meserie arhitect, potrivit Love Deco.

Amenajarea noii locuințe a durat circa opt luni.

„Odată ce am făcut asta, pentru noi clădirea nu a mai fost clădire, ci o bijuterie de care trebuia să avem grijă. Niciun șurub din casă nu a fost lăsat de capul lui și nimic din ceea ce s-a implementat nu a funcționat pe sistemul «lasă că merge și așa»”, povestește el.

Căsuța visurilor

Căsuța rezultată din transformarea vechiului transformator electric a fost numită Tiny-ul T5 și are absolut toate utilitățile. Căsuța visurilor celor doi are control smart al încălzirii prin pardoseală, iluminat inteligent, dar și ventilație cu recuperare de căldură, iar toate pot fi controlate de la distanță.

Locuința este cea mai mică casă de vacanță din România și a primit două nominalizări în cadrul Anualei de Arhitectură București 2023.

„Noi locuim la casă, fiecare cu camera lui, și nu avem această problemă. Ne place T5 pentru că ne condiționează să stăm împreună. Cea mică este cea mai fericită când mergem acolo și, efectiv, suntem la o întindere de mână de ea. Curtea noastră e toată Sinaia”, au spus proprietarii.

Așezată la intersecția a două străzi din Sinaia, căsuța are formă de turn, cu o amprentă în plan de doar 11 metri pătrați și o înălțime la cornișă de șapte metri. Potrivit sursei citate, cei 11 metri pătrați sunt împărțiți astfel: 5.58 metri pătrați - parterul (zona de acces, camera de zi/ spațiu de dormit secundar + dulapuri încastrate în toate nișele posibile și scară suspendată). 

La etaj, sunt 4.62 metri pătrați pentru dormitor, dar și spațiu de lucru rezultat prin închiderea saltelei rabatabile cu rol și de canapea + baie, iar la demisor sunt 3.96 metri pătrați pentru bucătărie, 1.35 metri pătrați pentru nișă depozitare și un metru pătrat pentru podul de depozitare.

Dacă în România cea mai mică locuință de vacanță are 11 metri pătrați, casa cea mai mică din lume are o lungime de 10 microni şi a fost realizată în anul 2019 de cercetătorii canadieni. Cu o lungime de 10 microni (un micron sau un micrometru - a mia parte dintr-un milimetru) şi o lăţime de şase microni, căsuţa realizată în cadrul proiectului canadian este mult mai mică decât micro-casa creată anul trecut de un laborator francez din Besançon, Femto-St, a afirmat universitatea canadiană, citată de Digi 24. Instituţia a mai precizat că nu şi-a propus să bată un anumit record.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”