Cât de periculoasă este dependenţa de muncă. Explicațiile unui psiholog clinician

0
Publicat:

Chiar dacă multe persoane privesc această problemă ca pe un mit sau ca pe ceva imposibil, psihologii susţin că dependenţa de muncă există şi poate fi destul de periculoasă.

Persoană la seriviciu SURSĂ Arhiva Adevărul

Conform specialiştilor, cei care se confruntă cu această afecţiune pot ajunge în punctul în care să dezvolte anxietate şi depresie.

Rezultatele bune de la serviciu pot fi umbrite de alte pierderi importante

Conform psihologilor, unele persoane se pot confrunta, la un moment dat, cu această problemă. Chiar dacă pare ceva ce conduce doar la rezultate bune pe plan profesional, această dependență poate afecta, destul de mult, viata de familie sau pe plan social

,,Există persoane care ajung să fie dependente de muncă, de ceea ce fac. Acest lucru se poate transforma în ceva distructiv, deoarece acea persoană nu mai acordă atenție familiei, prietenilor sau celor din jur, munca va ocupa primul loc. Totodată, acest lucru poate cauza stres și poate conduce la epuizare. Este important să știm să lăsăm toate aspectele legate de muncă la birou, sa nu luăm grijile cu noi acasă”, a precizat Andreea Diaconu, psiholog clinician.

Cum apare dependenţa de muncă?

Conform psihologilor, există şi câteva explicaţii plauzibile pentru această problemă, pe care o întâmpină tot mai multe persoane.

,,Este vorba despre oameni care petrec foarte mult timp la locul de muncă, oameni care nu lasă grijile de la serviciu la birou, ci le iau cu ei, acasă. Acest lucru, devenind un obicei, este foarte periculos. Este important să existe un echilibru între serviciu şi viaţa personală, altfel nu vom putea avea niciodată un nivel de relaxare satisfăcător. De cele mai multe ori, persoanele dependente de muncă sunt cele care asteaptă, constant, o confirmare a propriei valori. Aceste persoane au nevoie de confirmări pe care le pot obţine doar muncind. Totodată, dependenţa de muncă poate avea legătură şi cu dependenţa de succes, care provoacă o nevoie de validare constantă", adaugă psihologul clinician.

,,Această problemă poate porni din copilărie"

Conform psihologilor, persoanele care sunt dependente de muncă au nevoie de o validare constantă. Astfel, comparată cu dependenţa de alcool sau de substanţe interzise, dependenţa de muncă poate ascunde o serie de dezechilibre emoţionale ce îşi au rădăcinile în copilărie.

,,Dependenţa este gândită, de multe ori, ca o nevoie de o anumită substanţă, precum alcoolul sau drogurile. Dar, ea poate avea diverse forme, mai puţin evidente, cum ar fi munca. O persoană care se confruntă cu această problemă poate avea anumite traume din copilărie. De exemplu, neajunsurile din copilărie pot fi o cauză. Totodată, nerecunoaşterea unor merite la vârse fragile poate lăsa urme adânci în comportamentul şi obiceiurile adultului din viitor", încheie psihologul clinician.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă