Capcana întinsă României de Rusia. „Ziceți ca exagerez? Citiți ce a zis Putin înainte de invazie”

0
Publicat:

Rusia lui Putin are propuneri aparent tentante pentru țări ca România, Polonia și Ungaria, dar în realitate ar fi vorba de capcane întinse, cel puțin pentru primele două. Așa consideră economistul Andrei Caramitru, care își argumentează punctul de vedere.

Putin vrea Estul Europei și e dispus să facă orice promisiuni FOTO: EPA - EFE

Însuși Vladimir Putin a vorbit în repetate rânduri despre faptul că Ucraina este un stat artificial format și că beneficiază de importante teritorii smulse vecinilor săi. Dictatorul rus pornește de la un adevăr istoric pentru a-și justifica agresiunea și pentru a momi alte țări să o accepte. Asta pentru că Rusia lui Putin disprețuiește regulile internaționale stabilite de comun acord chiar cu Rusia și cu URSS, a cărei continuatoare se pretinde Federația Rusă.

Economistul Andrei Caramitru are o versiune interesantă în ce privește propunerea făcută de Putin României, ca țara noastră să-și recupereze teritoriile incluse în anii 40 în fosta URSS, iar mai apoi în Ucraina.

E o capcană bine pusă la punct, iar oferta dictatorului rus ar putea să pară la prima vedere irezistibilă pentru naționaliști, dar odată ce Kremlinul și-ar atinge scopul, pentru România și pentru români ar urma dezastrul.

O ofertă „irezistibilă”

„Ce vrea Rusia și de ce Teodosie/AUR/Sosoaca îi susțin? Rușii vor să ia Odesa și după să ia Transnistria și să ocupe Republica Moldova. Cu tancurile la granița cu România - vor să ne dea următorul deal / ultimatum: Vă dăm Republica Moldova și Cernăuțiul. Faceți iar România Mare. Prețul? Ieșiți din NATO, din UE și copiați modelul Belarus al lui Lukașenko. Deveniți vasalul nostru. Toți oponenții - arestați, dispăruți. Da - va fi sărăcie și groază. Dar aveți România Mare!”, e postarea lui Caramitru.

În cazul în care România ar refuza oferta, ar veni amenințările. „Nu vreți? Vă atacăm și - la final - nu doar ca vă ocupăm și vă facem praf, dar și dăm Transilvania maghiarilor. Ei speră ca - de frică și de excitare pentru ideea de România Mare - să cedăm fără să se tragă un glonț. În contextul ăsta - Teodosie speră să devină patriarh. Simion și ceilalți - Lukașenko și KGB-ul local. De asta urlă despre Cernăuți și zic că Republica Moldova nu există”, adaugă el.

În sprijinul afirmației sale, Andrei Caramitru amintește alte declarații date de Vladimir Putin, care a cerut inclusiv ca NATO să revină la vechile granițe, lăsând deoparte țările din Est. „Ziceți ca exagerez ? Citiți ce a zis Putin înainte de invazie - a cerut să ieșim din NATO și a „oferit” teritoriile din estul Ucrainei către Polonia/Ungaria/Romania. Simion tocmai a declarat ca el”, completează Caramitru.

Se închide capcana

Însă chiar dacă România ar accepta oferta Federației Ruse și ar accepta să intre în sfera de influență a Moscovei, Putin și ai lui nu și-ar ține la final promisiunile, spune Andrei Caramitru: 

Cine crede ca rușii chiar vor accepta să avem România Mare este naiv și nebun. Kremlinul nu a acceptat niciodată să existe o țară latină mare în zonă. De fapt - schema lor e super simplă. După ce am pune botul la propunerea lor - o să facă următoarea mișcare (noi nemaifiind în NATO sau UE și total dependenți de ruși).”

În continuare, el explică și cum ar acționa Federația Rusă și cum ar declanșa un adevărat război hibrid împotriva României. 

„Violențe interetnice prin Transilvania și după vor impune federalizarea „României” mari cu Transilvania, care devine autonomă și semnează un deal cu Ungaria (nu degeaba Orban e disperat să îl ajute pe Putin). Armata rusă intră pe teritoriul care a mai rămas ca să asigure „pacea”. Și am fi într-o situație mult mai proastă decât în 1947”, mai spune el.

Cu trupele ruse pe teritoriul țării, ar urma o adevărata prigoană împotriva pro-occidentalilor și a celor care s-ar opune, crede Caramitru.

„În scenariile astea - voi care ați mai fost la proteste, ați scris chestii pe Facebook sau lucrați prin multinaționale veți fi safe credeți? Nu. Veți fi luați la Rahova sau Sighet. Vor fi eliminați zeci de mii de oameni doar în primul val. Soluția dacă se ajunge în punctul ăsta? Armata și să luptăm. Mai bine lupți cu glorie decât să fii distrus și umilit ca ultimul câine”, a încheiat Andrei Caramitru.

Amintiri despre viitor?

„Momentul 1947”, la care face referire Caramitru, este un episod negru în istoria României. Practic, a fost anul care a consființit ocupare României și distrugerea sa. Cu doi ani înainte, în 1945, la Yalta, Stalin se angajase să organizeze alegeri libere în ţările aflate sub control sovietic, în Estul Europei. Mai mult decât atât, trebuia să respecte procentajele de influenţă. Atât Roosevelt, cât şi Churchill au fost convinşi, în mod greşit, că Stalin se va ţine de cuvânt.

Având în vedere faptul că Rusia devenise o super-putere mondială, cu o forţă militară de temut, Stalin nici nu s-a sinchisit să se ţină de cuvânt. Alegerile organizate în ţări precum România, Cehoslovacia, Bulgaria, Polonia sau Ungaria, au fost falsificate grosolan în favoarea comuniştilor.

Pe scurt, ruşii au instalat rapid, în toate aceste ţări guverne pro-sovietice, comuniste. În România începea deja, după model sovietic, epurarea societăţii. Partidele politice au fost compromise, iar membrii lor - vânaţi şi închişi sau omorâţi. Intelectualii şi țăranii au fost lăsaţi fără avere şi lichidaţi sau închişi în puşcăriii politice.

Theodor Roosevelt şi Winston Churchill au fost aspru criticaţi în mediile politice americane pentru concesiile făcute atunci ruşilor în Europa de Est - ceea ce a influenţat dramatic soarta a milioane de locuitori ai blocului comunist, pentru mai multe generaţii.

În urma Conferinţei de la Yalta din 1945, România a intrat oficial în sfera de influenţă sovietică, cu acordul Marilor Puteri Occidentale, precum Anglia sau Statele Unite ale Americii. Aliaţii vestici au decis să salveze în locul României, Grecia, datorită intereselor britanice în Mediterana.

De fapt, soarta României fusese hotărâtă deja din ultimii ani ai războiului, dar la Yalta a fost consfinţită. Alături de alte state din Balcani şi Europa Centrală, România a fost lăsată, de Marile Puteri Occidentale, pe mâinile ruşilor. Iar motivele au fost clare şi au ţinut de interesele fiecărui stat, dar şi de politica României în anii războiului. Unii istorici consideră chiar că soarta României a fost inevitabilă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO