Când trecem la ora de iarnă. 29 octombrie, cea mai lungă zi din 2023

0
Publicat:

Trecerea la ora de iarnă se va face anul acesta în ultimul weekend din luna octombrie, mai exact în noaptea dintre 28 și 29 octombrie. Astfel, ora 4.00 a dimineții de duminică va deveni ora 3.00.

Ora de iarnă este considerată ora standard. FOTO Shutterstock (Arhivă)

Duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi a anului, cu 25 de ore. 

Sistemul orei de iarnă şi de vară presupune o ajustare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. Ora de iarnă este considerată ora standard. 

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau în trecut în agricultură. Țările europene au adoptat acest sistem în secolul trecut, pentru a economisi energie, în special în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970. 

La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 03.00 devine ora 04.00), în timp ce la ora de iarnă operaţiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră şi ora 04.00 devine ora 03.00. 

Cei care au introdus primii ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie - 1 octombrie). Ulterior, și britanicii, care au introdus ora de vară în același an, dar între 21 mai - 16 octombrie.   

Alte state care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. 

La 31 martie 1918, ora de vară a fost introdusă și în Statele Unite ale Americii. Pentru o perioadă mai îndelungată, a fost aplicată în SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 și 30 septembrie 1945. 

Ora oficială de vară, ora Europei Orientale pe care o aplică și țara noastră a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcționat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”