Avem tehnologia, mai lipsește decizia: cum poate România să-și activeze industria de apărare de nivel NATO

De ani de zile, discursul public despre apărare în România se concentrează aproape exclusiv pe achiziții: ce cumpărăm, de unde cumpărăm și cât costă.

Mult mai puțin se vorbește despre o problemă structurală - faptul că dezvoltarea industriei naționale de apărare rămâne fragmentată, subfinanțată și insuficient integrată în strategia de apărare a statului. Există însă companii românești care, fără niciun program de susținere de la stat, au construit deja tehnologie militară de nivel european. Una dintre ele este ISW (Interactive Software), companie românească de tehnologie software cu activitate continuă în industria de apărare, specializată în dezvoltarea și integrarea sistemelor de comandă-control (C4I) pentru forțele terestre. În cei peste 20 ani de activitate, compania a deservit nevoile Armatei României, dar a livrat sisteme similare și la alte structuri din cadrul sistemului național de apărare. Pe lângă activitatea economică națională, ISW participă în două proiecte importante europene finanțate prin Fondul European de Apărare (EDF).

Lipsa de predictibilitate financiară nu e singura problemă

Deși în acest domeniu finanțarea este adesea invocată ca principal obstacol, problema este mai complexă. În lipsa unor programe naționale care să prioritizeze dezvoltarea locală, există riscul ca investițiile în apărare să alimenteze în principal furnizori externi, în timp ce companiile românești rămân subcontractori. Această abordare care trenează de ani de zile creează un cerc vicios: fără programe de investiții consistente, aliniate la strategia națională de apărare firmele locale nu pot crește; fără creștere, nu pot concura cu marii jucători internaționali; fără competitivitate, sunt excluse din proiectele majore, atrag atenția specialiștii.

ISW a trăit asta pe propria piele. Compania a investit din resurse proprii, fără niciun program de cercetare-dezvoltare de la stat care să o susțină. „Tot ce am dezvoltat aici, în cadrul ISW, a fost posibil cu investiție de capital privat. Am înțeles că armata nu a avut finanțare suficientă pentru lansarea de programe de dezvoltare sisteme C4I așa că am venit în întâmpinarea nevoilor sale și am făcut cercetare-dezvoltare pe resurse proprii, cu succes. Iar aceste dezvoltări sunt în prezent sisteme operaționale, testate în exerciții NATO reale și validate anual", spune Marian Ivănescu, managerul general al companiei, adăugând că investițiile totale în produsele pe care le-a dezvoltat în 20 de ani alături de echipa sa depășesc astăzi 30 de milioane de euro.

O industrie care există și așteaptă să fie implicată activ

Cu toate acestea, activitatea companiei ne arată că ideea frecvent vehiculată că România nu mai are industrie de apărare, nu reflectă realitatea. Pentru că ISW dezvoltă tehnologii complexe, inclusiv software critic, sisteme integrate și soluții bazate pe inteligență artificială, iar produsele companiei sunt deja utilizate în structuri ale statului și validate în exerciții tehnice și operaționale internaționale.

De pildă, platforma lor principală, BC2A, este operațională în peste 45 de puncte de comandă ale Armatei Române, de la eșaloane tactice până la eșaloane mari, inclusiv la nivelul comandamentelor operative și multinaționale de pe teritoriul țării. Același software este prezent pe transportoarele blindate Piranha achiziționate recent de România, obuzierele K9, vehiculele 4x4 și urmează și tancurile M1A2 Abrams prin subcontractare cu producătorii americani și europeni. Alții fac platforma fizică, Interactive Software face partea de software care o conectează la restul armatei. Compania a livrat soluții și pentru Ministerul de Interne, pentru Poliția de Frontieră și Poliția Locală București.

Performanța care distinge activitatea companiei la nivel european este certificarea FMN Spirala 4, standardul NATO de interoperabilitate pentru schimbul de date militare MIP4. Câte țări dețin această certificare? Trei: România, Estonia și Turcia. „Sunt puține țări care se pot mândri cu o soluție națională performantă, în contextul în care aceste standarde sunt în continuă evoluție", lămurește Marian Ivănescu. De asemenea, compania face parte din două consorții europene care dezvoltă noi vehicule blindate de luptă, fiind singurul participant român în ambele proiecte europene de apărare în care este implicat.

De ce contează sistemele de comandă-control

În războiul modern, unde tehnologia informației evoluează în luni de zile, nu în ani, viteza de reacție devine avantaj strategic. Iar problema, spun specialiștii, nu este absența capabilităților, ci lipsa unei integrări strategice a acestora.

Înainte de a exista sisteme digitale de comandă și control, coordonarea se făcea altfel. „Gândiți-vă, înainte se comunica prin telefon, cum ați văzut prin filme. Coordonarea tragerii cu artileria o făceai tot prin telefon. Acum aceste activități se pot realiza printr-un singur click - poți să-i transmiți electronic artileriei zona care trebuie să execute focul, să îi stabilești și transmiți lista de ținte,” completează Marian Ivănescu. „Pe atunci, fiecare ofițer lucra pe foaia lui, pe hârtie, fiecare își făcea calculele lui, fără să vadă ce face celălalt. Acum lucrează simultan, pe aceeași hartă electronică, în timp real. Similar și pe documentele text. Se reduc timpii de luare a deciziei cu cel puțin un ordin de mărime. De 10 ori”, adaugă acesta.

Ca să înțelegem ce face concret acest software, reprezentanții companiei propun o analogie medicală. Senzorii din teren - dronele, radarele, camerele video - sunt ochii și nervii organismului. Comandamentele sunt creierul. Unitățile de luptă sunt mâinile care execută. Iar software-ul de comandă-control este sistemul nervos central care leagă totul. „Colectează informațiile de la senzori, ce vin prin nervi, ajung într-un loc în care este procesată informația în sistemul de comandă-control din centrele de conducere, după care decizia celor care conduc operația - oameni și/sau mașini – se transmite către cei care sunt în contact cu inamicul. Astfel, o unitate o să se miște, sau cineva o să lanseze un UAV pentru a lovi o țintă. Este un sistem nervos cu tot cu sistemul de decizie, care conectează informația, o procesează și o distribuie”, susține Costică Postolache, director general adjunct.

O întrebare legitimă despre orice sistem militar automatizat este cine răspunde când ceva merge greșit. „Sistemul procesează informații reale. Sistemul lucrează determinist. Nu ia decizii pe baza unor algoritmi care fac presupuneri. Decizia finală este a omului”, lămurește el. Asta rămâne valabil și atunci când inteligența artificială intră în ecuație. „Cel care decide într-un final și care zice da, tragem, este factorul uman. Probabilitatea de eroare nu vine de la sistem, ci vine de la factorul uman, dacă există pe lanțul de decizie. Și sigur există, pentru că nimeni nu vrea să lase un sistem să tragă singur de capul lui”, mai spune acesta.

Drona care zboară fără GPS

Pe lângă platforma de comandă-control, ISW investește intens în integrarea tehnologiilor de inteligență artificială în sistemele de comandă-control: fuziunea automată a datelor din surse multiple, asistență pentru ofițerii de stat major în procesele de targeting, asistență speach-to-text și navigația autonomă a dronelor în medii fără semnal GPS. Cel mai avansat proiect este cel la care lucrează împreună cu partenerii de la Autonomous Flight Technologies, realizarea unui sistem UAS care răspunde uneia dintre cele mai acute lecții ale războiului din Ucraina: inamicul bruiază semnalul GPS, iar dacă drona depinde de el ca să ajungă la țintă, bruiajul o face inutilă.

Sistemul realizat de ISW, numit VISAN, permite dronei să zboare și să-și atingă obiectivul exclusiv pe baza imaginilor captate de cameră și a algoritmilor de inteligență artificială, fără niciun semnal GPS. „Drona are încărcate datele de misiune la plecarea din misiune - unde trebuie să ajungă - și alte date ce țin de acel traseu, după care drona este lansată și acest modul VISAN, prin algoritmii de inteligență artificială implementați, nu mai are nevoie de informație GPS în caz că inamicul bruiază și pur și simplu o orientează după reperele din teren pe care le vede cu o cameră. În acest fel drona ajunge la destinație și este în măsură să atace acel obiectiv fără să aibă nevoie de dirijare de la sol și, mai mult, neemițând unde electromagnetice, nici inamicul nu știe de dronă decât dacă are un radar performant care să identifice drone la altitudini mici”, adaugă Marian Ivănescu. Produsul a fost început în urmă cu mai puțin de șase luni și este deja în faza de testare prototip cu drone reale.

Într-un moment în care bugetele pentru apărare cresc, întrebarea nu mai este doar cât cheltuim, ci unde se duc acești bani și ce rămâne în economie după ce sunt cheltuiți. „Aceste capabilități locale ar trebui susținute, pentru că altfel România riscă să rămână doar cumpărător, nu și furnizor de tehnologie", spun reprezentanții companiei. „România nu mai are o industrie militară completă în sensul clasic, dar încă poate produce tehnologie de nișă, în special în zona software. Tocmai aici ar exista o oportunitate strategică: nu să concurezi cu marile state la fabricarea tuturor echipamentelor grele, ci să dezvolți componente inteligente, esențiale, care pot fi integrate în sisteme mai mari”, conchide Costică Postolache.

România are deja o soluție de comandă-control certificată și operațională. Întrebarea este: ce face cu ea?