Au fost ultimii 35 de ani au fost cei mai buni din istoria României? Cristian Pîrvulescu: „Românii se compară cu Europa de Vest, nu cu trecutul lor”

O simplă postare pe Reddit, care susținea că „ultimii 35 de ani au fost cei mai buni din istoria României”, a declanșat o dezbatere aprinsă despre ce înseamnă, de fapt, progresul. Între cifrele care arată creștere și sentimentul colectiv de stagnare, analistul politic Cristian Pîrvulescu explică pentru Adevărul de ce percepția socială rămâne în urma datelor economice.

„Statistic și economic, România traversează cea mai bună perioadă din istoria sa. Dar percepția înșeală: oamenii judecă prezentul prin experiența personală, nu prin indicatori. Progresul e real, dar nu egal resimțit”, spune Cristian Pîrvulescu.

El explică faptul că, deși datele economice arată o creștere constantă, percepția socială rămâne scindată: „Așteptările cresc mai repede decât veniturile. Tranziția a schimbat reperele: astăzi, românii se compară cu Europa de Vest, nu cu trecutul lor.”

În opinia sa, această disonanță dintre cifre și realitate reflectă o criză de reprezentare a progresului. „Datele economice nu mai conving fără o experiență cotidiană a normalității. Progresul devine credibil doar când se vede în viața de zi cu zi”, completează acesta.

Despre comparațiile tot mai frecvente cu perioada comunistă, Pîrvulescu precizează că: „nu e nostalgie, ci o memorie a stabilității. Trecutul oferă o imagine simplă, ușor de înțeles, în timp ce prezentul este complex și schimbător.”

Generațiile privesc diferit ultimii 35 de ani. „Cei care au trăit tranziția asociază libertatea cu haosul, tinerii o iau ca pe un dat și se raportează critic la instituții”, adaugă Cristian Pîrvulescu.

Când vine vorba despre beneficiile economice, analistul atrage atenția asupra decalajelor regionale: „România a crescut inegal. Marile orașe s-au dezvoltat, dar decalajele regionale s-au adâncit. Aceasta alimentează neîncrederea în democrație”.

Iar această neîncredere, spune el, are consecințe directe asupra legitimității sistemului: „Când regulile par să funcționeze doar pentru unii, oamenii pun sub semnul întrebării legitimitatea sistemului.”

În final, Cristian Pîrvulescu vede în dezbaterea de pe Reddit un semn al transformării spațiului public. „E semnul unei noi opinii publice digitale: spontane, ironice, dar vii. Internetul devine agora unei generații care nu mai are răbdare cu discursul politic tradițional”, semnalează acesta.

Între cifre și percepție

„Am observat o invazie de conturi noi pe Reddit care repetă mantra cu cei «35 de ani» de groază din istoria României. Oricum era repetată la nesfârșit pe alte rețele de socializare de fermele de boți din noiembrie anul trecut și de fapt mult mai de dinainte. Rezultatul atunci când te plângi de ultimii 35 de ani este că de fapt prezinți drept acceptabil ce se întâmpla acum 36, 37, poate 77, 80 sau 87 de ani”, a început să dialogheze un user  într-o postare pe Reddit. 

Au fost abordate, a adăugat acesta: „intrarea în NATO, UE, aderarea la Schengen mai rele decât dictatura național-ceaușistă, ocuparea stalinistă, dictatura lui Antonescu, dictatura regală? Asta e concluzia mantrei cu cei «35 de ani» și oricine o repetă susține implicit că regimurile anterioare de teroare sau tiranie erau preferabile democrației liberale din România postdecembristă cu toate problemele ei.”

Un alt utilizator a intervenit spunând că: „Probabil cei mai buni 35 de ani de când există România ca țară. Mai ales economic. Am plecat de la salariile de vreo 20 de ori mai mici decât cele din Germania și am ajuns la doar de 2, 3 ori mai mici. Progres incredibil!”

Alt comentator a continuat discuția: „Aș zice «cei mai buni 25», respectiv ultimii 25. Anii 90 au fost proști, atât de proști încât pot fi comparați nefavorabil cu alte perioade din istoria României, inclusiv anii 70 și anii 30 de exemplu. În 1992 aveam un PIB per capita atât de mic încât până și în 1980 era mai mare și în 1980 se opresc graficele pe care le-am consultat.”

Altcineva i-a replicat: „Pe hârtie sună bine, uiti să spui că și prețurile au ajuns ca-n Germania, nu și puterea de cumpărare, mai ales dacă ne uităm la disparitatea dintre clase, ori dintre urban și rural. Când spui salariu de 2,3 de ori mai mic spui că în loc de aprox. 2000 salariu minim nemțesc, tu ai 1000 sau 650 de euro. 1000 de euro în plus nu e chiar «o nimica toată».”

Un alt utilizator a scris: „Cea mai bună perioadă din istoria noastră. Din toate punctele de vedere. Că se putea mai mult? Evident că se putea. Dar mereu se poate mai mult... și asta speculează de fapt narativa suveranistă.”

„E o rețea mixtă de boți organizați și de proști dezorganizați care au preluat mesajele celor dintâi. Ceea ce mi se pare bizar este cum atâția oameni cât de cât educați susțin până la ridicol niște păreri pe care le-au primit arbitrar de la alții de pe net despre care nu știu absolut nimic. Când a început războiul și un an după, nu aveai nicio părere, dar acum ești expert în Sun Tzu, propagandă, război informațional, economie de război și rolul culorii chiloților lui Nicușor în conspirația pandemiei care a fost făcută în laboratorul din Wuhan pentru a pava infrastructura neîncrederii și dezinformării pe care mai apoi Rusia și China o vor folosi pentru a prelua conducerea lumii...?”, a continuat un alt user.

Cineva a intervenit: „Evoluția s-a produs în ciuda conducerii României, nu datorită ei. Nu era necesar să treacă atâta timp până la admiterea în NATO și UE. Nu era nevoie ca o întreagă generație de muncitori să fie aruncată la gunoi în ’90. Nu era necesar ca industria să fie distrusă pentru imobiliare. Aveam 10 ani la Revoluție, acum am 45. Țara e foarte departe de unde ar fi putut fi. Nu pot privi altfel decât cu resentiment, mie mi-au furat tinerețea în timp ce tac’su unui politician neoliberal făcea bygbyznis. El a studiat unde a vrut, pentru mine nu exista nici viză. (…) A, că e și propagandă, da, ok, dar pleacă de la un adevăr evident.”

Un altul i-a răspuns: „Cu excepția fazei cu UE și NATO, unde probabil intram cu ungurii și polonezii cu câțiva ani mai devreme, toate simptomele de care zici s-au întâmplat în tot blocul estic. Unii au dus-o mai bine, dar acum se luptă cu subteranism mult mai înrădăcinat (vezi alegerile din Cehia de duminică), care îi erodează acum; alții au avut devalizări și corupți mult mai urâți (Belarus, Rusia, Ucraina, Albania) sau s-au trezit cu război (Iugoslavia). Asta cu «unde ar fi putut fi» e vrăjeală.”

În fine, dezbaterea online despre „cei mai buni 35 de ani” scoate la suprafață o realitate paradoxală: România a crescut, dar nu pentru toți în același ritm. Cifrele arată progresul, însă percepția rămâne fracturată între cei care „simt” schimbarea și cei care o văd doar în statistici.