Antena 3 și Realitatea Plus, amendate de CNA în cazul știrilor despre Ana Birchall și presupusa colaborare cu CIA

0
Publicat:

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, marţi, 9 decembrie, posturile Antena 3 CNN şi Realitatea Plus pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale referitoare la informarea corectă și nu au respectat dreptul la replică (audiatur et altera pars).

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA)/FOTO: Facebook

Potrivit unui comunicat al CNA, transmis Agerpres, în urma unei ședințe, consiliul a decis să aplice sancțiuni celor două posturi TV.

Antena 3 CNN a fost amendată cu 20.000 de lei pentru emisiunile din 6 octombrie, deoarece a încălcat grav legislația privind informarea corectă. Postul nu a oferit dovezi pentru acuzațiile prezentate și nu a respectat dreptul la replică (obligația de a prezenta informațiile verificat și imparțial).

Printre titlurile afişate remarcate de CNA se numără: „Cum a ajuns Birchall la Cotroceni, după ce s-a oferit să fie spion CIA”; „Bolojan a numit-o la Cotroceni după ce s-a oferit să fie spion CIA".

Realitatea Plus a primit o amendă de 5.000 de lei pentru emisiunile „Plus Matinal”, „Realitatea zilei” şi „Culisele statului paralel” din 6 octombrie, difuzate fără a se respecta prevederile art. 82 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) din Decizia CNA nr. 573/ 2025.

Potrivit CNA, printre titlurile afişate se regăsesc: „Dezvăluiri incendiare: Ana Birchall s-a oferit să lucreze pentru CIA”; „Eterna candidată Birchall se oferea să fie spion dacă primea funcţia supremă”; „Acuzaţii: Ana Birchall ar fi încercat să spioneze România”; „Mercori: Birchall a vorbit cu un contractor al CIA".

Ana Birchall și „oferta” din partea CIA

În octombrie 2025, apărea știrea potrivit căreia un document depus la Departamentul american al Justiţiei susținea că Ana Birchall ar fi contactat un fost contractor CIA pentru a deveni sursă/agent în schimbul unei poziții la nivel de ministru în România.

Aceasta a respins acuzațiile, declarând că este vorba despre „o minciună” și că a sesizat autoritățile pentru rectificare.

„Astăzi a fost distribuită o minciună despre mine, construită pe un formular depus în SUA de o persoană privată. Resping categoric aceste afirmații. Nu am cerut, nu am negociat și nu am autorizat pe nimeni să mă «recruteze» sau să mă «promoveze» către vreo instituție americană.

Îi rog pe toți cei de bună-credință – jurnaliști și cititori – să citească documentul invocat, până la capăt: autorul lui scrie chiar el, negru pe alb, că nu există niciun acord, nici verbal, nici scris, nicio plată, niciun beneficiu. Cu alte cuvinte, chiar documentul contrazice povestea răspândită în spațiul public”, a scris Birchall pe Facebook.  

Documentul a fost retras de Departamentul Justiţiei din SUA

Ulterior, fostul consilier prezidenţial Ana Birchall a declarat pentru News.ro că documentul prin care se sugera că s-ar fi oferit să devină sursă CIA în schimbul unei funcţii importante a fost retras din evidenţele Departamentului American al Justiţiei, fiind stabilit că a fost depus cu rea intenţie.

„Astăzi pot confirma public că Department of Justice a retras documentul respectiv din evidenţele sale, stabilind în mod clar că era un fals şi că a fost depus cu rea intenţie, fără ştirea mea”, a precizat Birchall, subliniind că totul a fost o tentativă de dezinformare şi compromitere (kompromat) bazată pe un document fals. 

Realitatea Plus a primit și o somație

De asemenea, postul a primit o Somație Publică (o avertizare oficială) pentru emisiunea „Culisele statului paralel” din 16 noiembrie, deoarece nu a oferit dreptul la replică (nu a respectat principiul audiatur et altera pars) celor acuzați în emisiune.  

Între titlurile afișate se regăsesc: „Anca Alexandrescu detonează sistemul care a capturat Capitala”;

„Toţi oamenii preşedintelui, hidra care sufocă bucureştenii”;

„Caracatiţa care a capturat Capitala tremură, Anca rupe tăcerea”;

„Anca Alexandrescu: mafia controlează pieţele din Bucureşti”.

Printre afirmațiile moderatoarei se numără: „Apoi, domnul Băluţă, ca să dovedească că este un USR-ist adevărat, a asociat Sectorul 4 cu Asociaţia Noii Zori Păgâni. Este o asociaţie care are drept scop popularizarea informaţiilor despre cultele păgâne, neopăgâne şi despre ştiinţele ezoterice”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele