Angajaţii INS protestează joi în faţa sediului instituţiei şi al Parlamentului pentru stoparea discriminărilor salariale

0
Publicat:

Angajaţi ai Institutului Naţional de Statistică (INS) protestează joi, în faţa sediului instituţiei şi al Parlamentului, pentru stoparea discriminărilor salariale la care sunt supuşi salariaţii din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică.

Institut Naţional de Statistică

Pichetarea sediului Parlamentului României are loc începând cu ora 10:00, iar cea a sediului INS, începând cu ora 11:45, scrie Agerpres.

"La aceste acţiuni vor participa salariaţii sediului central şi ai Direcţiilor Teritoriale de Statistică din Bucureşti, Alba, Arad, Bacău, Brăila, Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiş şi Vâlcea", se menţionează în comunicatul transmis de SINSB.

Sindicaliştii susţin că angajaţii INS sunt supuşi unei situaţii salariale discriminatorii de o lungă perioadă de timp, fiind "trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici".

Aceştia acuză nepăsare totală a factorilor decidenţi faţă de "numeroasele notificări, adrese şi acţiuni de protest".Astfel, reprezentanţii sindicatului solicită de urgenţă, printre altele, aplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13 iulie 2022 cu tema "Soluţionarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Naţional de Statistică şi al Direcţiilor Regionale şi Judeţene de Statistică".

Totodată, sindicaliştii solicită stoparea discriminărilor salariale la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică.

Pe lista de solicitări se mai află uniformizarea grilei de salarizare din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică.

Totodată, sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti notifică Guvernul României că va declanşa procedurile de întrerupere a activităţii, demers cu implicaţii majore în punerea în aplicare a măsurilor economice şi sociale ale Guvernului sau respectarea termenelor de transmitere a datelor către Eurostat şi alte organisme internaţionale.

De asemenea, salariaţii, reprezentaţi de către sindicat, solicită asumarea de către conducerea INS a incapacităţii de a gestiona problemele apărute în ultimii ani.

"Toate strategiile şi politicile decizionale sunt elaborate şi fundamentate pe baza analizelor datelor statistice, iar măsurarea rezultatelor implementării acestora la nivel macroeconomic nu se poate face fără să se utilizeze ansamblul de indicatori produşi de statistica oficială şi toate acestea pot fi realizate doar cu ajutorul celei mai importante resurse a instituţiei şi anume resursa umană. Ar fi regretabil să se ajungă la încetarea activităţii ca urmare a ignorării continue de către factorii decidenţi a numeroaselor solicitări ale salariaţilor INS, fapt ce ar duce la încetarea furnizării de date atât pe plan intern cât şi extern (Eurostat)", se mai precizează în comunicat.

Conform sursei citate, sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti "a căutat şi va căuta întotdeauna calea dialogului pentru respectarea drepturilor şi stoparea discriminărilor salariaţilor din INS".

Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti - SINSB este membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.   

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort